OAMENI ŞI CĂRŢI // Cărţi germane călătoare prin URSS

Biblia lui Gutenberg

Biblia lui Gutenberg

Masa rotundă ruso-germană din 11.12.1992 de la Moscova a avut ca temă de discuţie restituirea colecţiilor de carte din bibliotecile Germaniei, luate ca trofeu după cel de-al Doilea Război Mondial. S-a format o Comisie pentru restituire, condusă de E. Sidorova, care a expediat pe adresa arhivelor şi bibliotecilor importante din Rusia 20 de scrisori conţinând cererea de a scoate la iveală documente care să permită reconstituirea istoriei deplasării colecţiilor de carte în timpul şi după cel de-al Doilea Război Mondial. La masa rotundă M. Hiller a relatat despre consecinţele războiului asupra sorții bibliotecilor sovietice, iar E.I. Kuzmin a relatat despre cărţile din Germania luate ca trofeu de ruşi.

„Trofeinaia literatura”

E.I. Kuzmin raporta că primul document, din aprilie 1944, în care este depistat acest termen, a fost găsit în arhiva Bibliotecii de Literatură Străină din Rusia. Este vorba despre un plan de lucru pe anii imediat postbelici, aprobat de directorul instituţiei, M.I. Rudomino, care preconiza să dubleze numărul de volume (300 000) al colecţiei din contul literaturii luate ca trofeu din Germania. În acest scop, Margarita Ivanovna Rudomino a adresat Ministerului de Externe şi altor ministere primele scrisori prin care demonstra cât este de necesară înfiinţarea unor „trofeinîie brigadî”, care să fie trimise în Germania, Ungaria, România şi Bulgaria pentru a selecta cartea din colecţiile ce trebuia aduse în URSS suplimentar la cărţile datorate de ţările în cauză ca reparaţie de război.

S-a pus în mişcare Komitetul pe probleme de iluminare culturală de pe lângă Sovietul Comisarilor Norodnici al Federaţiei Ruse. În zona Germaniei ocupată de sovietici, se aflau 40% din cele 20.000 de biblioteci de stat şi private ale Germaniei. Membrii brigăzilor ruseşti, mari specialişti în biblioteconomie, alcătuiseră lista cărţilor în limba germană destinate a completa bibliotecile URSS, dar nemţii încă din 1942 le evacuaseră în diferite mine din Germania şi Polonia. Biblioteca de Stat a Prusiei avea un fond de mai bine de 3 milioane de volume ascunse în 32 de locuri. Din cele 14 locuri aflate în zona de ocupaţie sovietică, opt au fost cercetate de ruşi, „după ce o parte din cărţi fusese furată de populaţie, de americani sau a ars în timpul bombardamentelor”, afirmă Kuzmin. Nu totul putea fi confiscat. Administraţia sovietică în Germania – SVAG – n-a permis însuşirea de către URSS a bibliotecii Academiei de Ştiinţe din Prusia şi a Universităţii din Leipzig. „Dar cele mai importante valori din acele biblioteci ascunse în minele din împrejurimile oraşelor Magdeburg şi Leipzig fuseseră confiscate şi scoase din Germania de ruşi înainte să apară ordinul special al lui Jukov care interzicea acest lucru.”

Din mai 1945 până în noiembrie 1946, M.I. Rudomino a făcut parte din Comisia de experţi care a selectat şi adus din Germania în URSS 10 mil. de volume (conform unui document al SVAG semnat de ea). Aproximativ 5 mil. au ajuns la Moscova şi Peterburg, trei la Kiev, două la Minsk.

Pe teren s-au ciocnit de alte „trofeinîie brigadî” – ale Academiei, ale comitetului pe treburile învăţământului şi ale artei, ale ministerelor apărării şi sănătăţii ş. a. Partea germană a înţeles la masa rotundă că doar Glavlitul ar putea preciza numărul cărţilor germane călătoare, întrucât totul trecea prin cenzura lui.

 

Fondul de Stat

În 1943, a fost creat Fondul de Stat al Cărţii cu sediul la Moscova şi o filială la Leningrad, care se ocupa de urmărirea bibliotecilor dispărute din URSS în timpul războiului şi de compensarea prejudiciului din contul bibliotecilor germane. În 1945, a avut misiunea recepţionării literaturii- trofeu şi a repartizării ei. Kuzmin precizează, edificat, de ce directorul bibliotecii „Saltîkov-Şcedrin” n-a fost inclus în comisie: cei de la Moscova erau nemulţumiţi că biblioteca Muzeului Cărţii din Leipzig a fost preluată de Biblioteca de Stat din Leningrad: un papirus grec din sec. III î.Hs, manuscrise din sec. XI-XII, primele cărţi tipărite în Germania în sec. XV (Biblia lui Gutenberg, primul incunabul, a trebuit să fie adusă la Universitatea din Moscova, cine ştie prin ce şiretlicuri). M.I. Rudomino a avut surpriza să constate că cei din Leningrad i-au luat şi 1000 de titluri de carte a lui Dante tradusă în toate limbile lumii.

Conform raportului ruşilor, Fondul de Stat a împărţit astfel prada de război: Universitatea din Moscova a primit 13 vagoane de literatură, Ministerul Sănătăţii – 24 de vagoane, Biblioteca de Stat din Leningrad – 760 mii de volume, introduse imediat în circuitul ştiinţific, întrucât erau de mare valoare. Tot la Leningrad, în fondul special, se păstrau 83000 de volume din biblioteca partidului naţional-socialist al Germaniei. Cartea veche şi rară din Dresda, parte din Biblioteca Saxoniei, a completat prada de război a ruşilor cu alte exemplare preţioase, a căror scoatere din Germania a fost desigur interzisă de SVAG, după ce au fost siguri că e prea târziu: ajunseseră în URSS. Doar manuscrisele de aici au fost restituite de ruşi în 1957, când s-a ajuns la o înţelegere între URSS şi RDG cu privire la restituirea valorilor culturale luate ca trofeu de ambele părţi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. URSS a restituit atunci 2 mil. de unităţi, între care 1375000 obiecte de artă aflate în URSS.

S-a constatat că, în total, la „păstrare provizorie” în URSS au fost reţinute 1550 de incunabule din Germania. E.I. Kuzmin constată că la aceste rapturi au participat cei mai culţi oameni ai epocii din URSS şi Germania. Acum nu le rămânea decât să scrie studii despre circulaţia cărţii: colecţiile trebuie restituite bibliotecilor din care au fost luate. Directorul general al Bibliotecii de stat din Berlin, R. Landwermaier, mulţumea Domnului că istoria a permis discutarea problemei de către specialişti. Directorul bibliotecii din Dresda, B. Burgemeister, a propus să se înceapă cu restituirea celor mai preţioase biblioteci, formate în vechile oraşe. După ce au lucrat cu registrele şi au repatriat cărţile, nemţii le-au lăsat ruşilor copia foilor de titlu, ca amintire despre vechile cărţi germane călătoare.

Pentru consolarea ruşilor, care au introdus tiparul mai târziu decât nemţii şi decât românii, directorul Bibliotecii de Stat de Istorie din Moscova, M.D. Afanasiev, modifica puţin noţiunea de incunabul (tipăritură din a doua jumătate a sec. XV), afirmând că un „Bucvari” din sec. al XVI-lea din Rusia face cât un incunabul, pentru că valoarea culturală este o noţiune concret-istorică.