OAMENI ŞI CĂRŢI // Biblioteca personală a unui basarabean: mărime, conţinut, vechime

 

Mircea Eliade în biblioteca sa

Conform unui sondaj CBS-Axa, efectuat în februarie 2011, numai 6% dintre subiecţii intervievaţi din R. Moldova utilizează zilnic biblioteca personală

Regimul dictatorial comunist a favorizat lectura individuală, de multe ori clandestină. Trebuie să studiem acest fenomen dacă vrem să ne explicăm mentalitatea populaţiei dintre Prut şi Nistru şi a celei de peste Nistru.

Astfel, 77,7% dintre cititorii intervievaţi în timpul anchetei naţionale despre lectură din 2008 (ultimul an de guvernare comunistă) afirmă că au o bibliotecă personală. Eşantionul iniţial a cuprins 1200 de subiecţi, dar autorităţile din UTA Găgăuză şi cele din autoproclamata republică nistreană i-au împiedicat pe cititorii din acele zone să participe la sondaj.

Rezultatele anchetei naţionale din 2008

Cei 1136 de subiecţi din eşantionul final vorbesc deci despre lecturile populaţiei româneşti din RM şi a 11,9% dintre respondenţi care au declarat că sunt vorbitori de rusă: ruşi, ucraineni şi bulgari.

Subiecţii care au mai puţin de 30 de cărţi în casă nu se consideră proprietarii unei biblioteci (22,3%). Jumătate dintre cei care au o bibliotecă relatează că mărimea ei este de la 30 la 100 de cărţi. 16,5% au între 100 şi 200 de cărţi şi 7,7% deţin biblioteci mai mari: de la 200 până la 500 de cărţi. Numai 4,8% de cititorii intervievaţi afirmă că au mai mult de 500 de cărţi în biblioteca personală.

Rezultatele unor sondaje similare din Rusia şi România

În 2005, în Rusia, 27% din respondenţii unui eşantion de 2400 de subiecţi afirmau că nu au o bibliotecă personală. 37% aveau biblioteci de aproximativ 100 de cărţi. 21% aveau în bibliotecă de la 100 până la 300 de cărţi, iar 11% aveau de la 300 până la 500 de cărţi. Totodată, 6% din proprietarii de biblioteci personale afirmau că au între 500 şi 1000 de cărţi, iar 4% că au mai mult de 1000 de cărţi. Tendinţa constatată de ruşi, datorită posibilităţii de a compara rezultatele anchetei panel cu cele din 2004, este mărirea numărului celor fără biblioteci particulare şi micşorarea numărului bibliotecilor mari (de peste 300 de cărţi). Cel mai stabil a rămas procentajul (21%) celor cu biblioteci între 100 şi 300 de cărţi.

În România, Barometrul cultural pe anul 2005 (se anunţa ca parte dintr-un proiect multianual) urmărea identificarea unor zone critice ale consumului cultural şi analizarea gusturilor culturale.

La capitolul „Infrastructura culturală privată” găsim întrebarea: „În afară de ziare şi manuale, câte cărţi sunt în locuinţa dvs?”. Se constata că 16% dintre cei intervievaţi nu au biblioteci particulare, ci un număr de până la 20 de cărţi, iar 12%, nici atât. În acelaşi timp, 20% răspund că au până la 50 de cărţi, 23% au până la 100 de cărţi, 19% au o bibliotecă de la 100 până la 500 de cărţi, iar 5% au peste 500 de cărţi.

Noi, în RM, nu putem face analize comparative care să ne edifice în privinţa tendinţelor, pentru că nu am organizat anchete panel.

Specificul colecţiilor personale din R. Moldova

Primul semn că oamenii nu-şi ţin în ordine colecţiile personale este procentajul relativ mare de nonrăspunsuri la întrebarea privitoare la vechimea colecţiei şi conţinutul ei. Se pare că unii îşi făceau biblioteci în contextul unei mode. Astfel, 29,2% afirmă că au cumpărat cărţile înainte de 1990, 15,7% că şi-au format biblioteca după 1990, iar 34,5% spun că şi-au completat permanent colecţia, care conţine acum ediţii dinainte şi de după 1990. Nu rezultă din aceste constatări că jumătate din colecţie ar conţine carte tipărită cu grafie chirilică. Se ştie că basarabenii contracaraseră politicile guvernamentale din domeniul bibliotecilor publice prin formarea unor colecţii personale clandestine de carte românească, pe care o cumpărau de la librăriile „Drujba” din Moscova, Peterburg, Cernăuţi, Odesa. Vreo câţiva ani, până la invadarea Cehoslovaciei de către sovietici în 1968, s-a vândut carte românească şi la Chişinău.

Despre conţinutul bibliotecilor personale nu s-a discutat în perioada comunistă, deşi oamenii îşi împrumutau cu prudenţă unele cărţi româneşti. Mie colega de facultate Lica Movilă mi-a împrumutat în anii de studenţie „Adela” de G. Ibrăileanu şi „Lorelei” de I. Teodoreanu, iar profesorul Ion Osadcenco, vreo cinci cărţi din seria Eminesciana, pentru pregătirea tezei de licenţă.

Răspunsurile intervievaţilor noştri arată că în 2008 bibliotecile personale conţineau de şase ori mai multă carte de beletristică decât de pedagogie, istorie, medicină, enciclopedii, religie sau literatură utilitară – acestea fiind prezente în top 10 cu valori mult mai mici. Cartea de istorie în colecţiile personale exprimă oare setea de documentare a unei populaţii dezrădăcinate sistematic? Puţini şi-au dat seama de importanţa cărţii profesionale. Au fost puşi pe rafturi clasicii, români şi ruşi de regulă, pentru că apăreau în ediţii frumoase. Dar despre clasici cu altă ocazie.

Nina Negru

 

 

The following two tabs change content below.