OAMENI ŞI CĂRŢI // Badea Cârţan şi Unirea

cENTRAL_În 2007, a apărut la editura „Paşkov dom” din Moscova «Библиотечная энциклопедия», sub egida Bibliotecii de Stat a Rusiei. Ca şi cum URSS nu s-ar fi destrămat, în cele 1300 de pagini ale Enciclopediei Bibliotecilor materialul a fost prezentat în ordine alfabetică după numele actual al republicilor. Astfel, articolul despre Armenia este semnat de N.B.Airanetean, despre Azerbaidjan scrie L.I.Gafurova, despre Başkiria – S.P. Bişeva, despre Belorusia – V. Akulici şi N. Klimenkova, despre Gruzia – G.R.Melcadze, despre Kazahstan – R.A.Berdigalieva şi K.T. Kasîmjanova, despre Kirghizia – N.M.Sakina ş.a.m.d. Am fost obligată să scriu pentru această enciclopedie un articol despre istoria bibliotecilor din Moldova şi l-am prezentat directorului BNRM. Mă străduisem să cuprind în câteva pagini atât marile noastre realizări – conţinutul colecţiei de la mănăstirea Neamţ, cât şi holocaustul tipăriturilor vechi pe timpul ierarhului Pavel Lebedev şi crimele împotriva cărţii româneşti din perioada comunistă.

În 1903, organele poliţieneşti austro-ungare din Braşov au confiscat din locuinţa ciobanului Gheorghe Cârţan 76 621 de tipărituri româneşti aduse clandestin din România. Comparam cifra aceasta cu numărul de volume din cele 293 de biblioteci ale şcolilor parohiale existente în Basarabia la 1904 – numai 25 684. Biblioteca ciobanului era de trei ori mai mare, deşi el şi-o alimenta cu desagii şi din ea dăruia permanent oamenilor. Avea la Bucureşti trei depozite de carte din donaţii, despre care ştiau V.A. Urechia şi alţi oameni de cultură din România. S-a scris despre Badea Cârţan că era un fenomen: părea un nebun, un vagabond sacru, un cruciat singuratic şi lucra ca o instituţie.

Cenzura la toate timpurile: trecut, prezent şi …

Când enciclopedia editată la Moscova a ajuns şi la mine într-un târziu, am deschis-o acolo unde aşteptam să găsesc informaţii despre Moldova. Şi ce credeţi că văd? Materialul prezentat de mine – ciopârţit într-un mod perfid, iar la sfârşit semnătura unuia dintre redactori, I.P.Osipova. Tot ea semnează la p. 654, împreună cu dl A. Rău, un articol plin de falsuri, dat drept istoria cu o vechime de la 1832 („meritul” ocupaţiei ţariste!) a actualei Biblioteci Naţionale din Chişinău. Mă întreb: oare armenii, gruzinii şi alţii ar fi suportat dispreţuirea numelui cercetătorilor locali şi intervenţiile cenzorilor ruşi în informaţia prezentată de ei?

În schimb n-a fost cenzurată informaţia mea despre Petru Astrahanţev. El punea în 1937 bazele Uniunii colportorilor şi iconarilor din Basarabia, care a contribuit la răspândirea cărţii la sate.

Dar Astrahanţev nu are anvergura lui Badea Cârţan, colportor al cărţii româneşti în condiţii grele şi posedatul unei idei, care ne-a purtat pe drumuri şi pe noi, basarabenii.

Constatam într-o monografie despre biblioteci că în 1903 organele poliţieneşti austro-ungare din Braşov au confiscat din locuinţa ciobanului Gheorghe Cârţan 76 621 de tipărituri româneşti aduse clandestin din România. Comparam cifra aceasta cu numărul de volume din cele 293 de biblioteci ale şcolilor parohiale existente în Basarabia la 1904 – numai 25 684. Biblioteca ciobanului era de trei ori mai mare, deşi el şi-o alimenta cu desagii şi din ea dăruia permanent oamenilor. Avea la Bucureşti trei depozite de carte din donaţii, despre care ştiau V.A. Urechia şi alţi oameni de cultură din România. S-a scris despre Badea Cârţan că era un fenomen: părea un nebun, un vagabond sacru, un cruciat singuratic şi lucra ca o instituţie.

Astfel de fenomene ajută să înţelegem de ce la 2 octombrie 1908 guvernatorul A. Haruzin trimitea cenzorului cărţilor româneşti din Basarabia instrucţiuni pentru a se informa „în legătură cu ziarele, revistele şi cărţile ce au un foarte mare debuşeu în Transilvania”. Erau urmăriţi basarabenii care primesc cărţi româneşti şi cei care propagau idei pentru o „Românie Mare”.

Modelul „Badea Cârţan”

În satul lui de baştină, Cârţişoara, jud. Sibiu, s-a inaugurat în 1968 un muzeu în care se păstrează cărţi din colecţia lui Badea Cârţan. Un român refăcea nu demult traseul călătorie lui la Roma, încălţat în opinci. Şi pentru noi, care nu prea putem conta pe instituţii, Badea Cârţan poate fi un model.

Unioniştii ar trebui să cerceteze activitatea acestui ţăran autodidact, despre care a scris Octavian Metea două cărţi, „Viaţa de basm a lui Badea Cârţan” şi „Patriotul Badea Cârţan”, iar mai recent Ştefan Suciu a publicat „Procesul lui Badea Cârţan”.

Mie acest cioban îmi aminteşte, paradoxal, de învăţatul filantrop Vasile Stroescu: patriotism conştient şi generozitate bine organizată, dragoste pentru toţi românii, nu numai pentru cei din provincial sa.

În tinereţe, acest om a păscut oile şi a citit, după ce un alt cioban, intelectual cu trei ani de facultate, Ion Cotigă, l-a învăţat alfabetul. Badea Cârţan a înţeles ce citea şi a căutat să acţioneze. Atât.

Reţinem câteva fapte de ale lui:

Trecut cu turma în România, în timpul războiului pentru independenţă, jertfeşte 12.000 de oi pentru armata română şi se înrolează voluntar. Apoi ajunge la Cluj, tocmai la procesul memorandiştilor, când este arestat şi bătut. Îi vizitează pe memorandişti la închisoare, ca un creştin. Este omul care ştie să scrie o plângere, să solicite o audienţă; pleacă la Viena după dreptate de câte ori i se face o nedreptate. Şi nu se lasă până nu-i arată împăratului rănile pricinuite de jandarmi.

The following two tabs change content below.