OAMENI ŞI CĂRŢI // Anton Pann nu ştia că pleacă din „Basarabia”

Născut la Sliven, în Bulgaria, care făcea parte din Imperiul Otoman, Antonie Pantoleon Petrov(eanu) rămâne orfan de tată în 1806. Mama, Tomaida, după moartea unuia din copii, trece Dunărea cu ceilalţi trei, odată cu izbucnirea războiului ruso-turc ce s-a terminat în 1812. Şi-a făcut iluzii că-şi va salva copiii. Înrolaţi în armata rusă, alţi doi mor în 1809, în timpul asaltului Brăilei. Mezinul, Antonachi, la vârsta de zece ani, intră în corul vechii catedrale din Chişinău. Aruncată în aer de comunişti pe timpul lui Hruşciov, astăzi pe locul ei se află Teatrul „Eugen Ionesco”, pe str. Grigore Vieru nr. 11. Doar numele străzii care o intersectează mai aminteşte de hramul vechii catedrale, Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil.

Antonachi avea o voce neobişnuită de sopran, care l-a ajutat pe el şi pe mama sa în pribegie. La Chişinău devine psalt şi învaţă limba rusă. Pe una din cărţile din biblioteca sa, o inscripţie autografă preţioasă: „A. Pann, aflându-mă printre sopranii armoniei ecleziastice, la anul 1810”.

Câteva luni înainte de anexarea teritoriului numit de ruşi „Basarabia”, Tomaida îşi ia fiul (avea probabil 16 ani) şi se mută cu traiul la Bucureşti. Datorită vocii extraordinare este primit paracliser, apoi cântăreţ la biserici din Bucureşti. Se înscrie la şcoala de muzichie a lui Dionisie Fotino, apoi la cea a grecului Petru Efesiul, unde a învăţat şi meşteşugul tiparului. Avea doar 23 de ani când Mitropolitul Dionisie Lupu îl numeşte în comisia pentru traducerea cântărilor bisericeşti din greceşte în româneşte.

Cântăreţul dorului

În 1826, era cântăreţ bisericesc şi dascăl de muzichie la o şcoală de pe lângă Episcopia Râmnicului. Preda muzica bisericească modernizată şi românizată la mănăstirile „Dintr-un lemn” şi „Surupatele”. Maicile se minunau de glasul lui frumos, iar el, în timp ce le învăţa doxologii şi axioane, trăgea cu ochiul la nepoata stareţei, pe care în scurt timp o ia de soţie. În arhive s-au depistat materiale despre această căsătorie nefericită: o „Delă în pricina Anicăi”, de pe la 1837. Platonida, stareţa mănăstirii „Dintr-un lemn”, dorea căsătoria nepoatei sale Ana cu un militar, Alecu Milcoveanu. Şi Anica dorea despărţirea de profesorul ei, jurându-se „cu lacrămi pă obraz”, că nu este nici cununată cu dumnealui, cu Anton Pann. Apoi să nu crezi că despre ea este cântarea „Inima mi-e plină”?

Îţi aduc o jertfă

Ce-o dispreţuieşti!

Îmi adaogi rană,

Îmi aţâţi durerea

Şi văz bine, crudo,

Că nu mă iubeşti!

O puteţi asculta în interpretarea formaţiei vocal-instrumentale de muzică veche „Anton Pann”, care i-a reînviat „cântecele de prin lume adunate şi iarăşi la lume date”: „Nu mai poci de ostenit”, „Bat-o sfântul de Lupoaie”, „Bordeiaş, bordei, bordei”, „Până când nu te iubeam” şi alte piese din volumul „Poezii deosebite şi cântece de lume” şi din cea mai importantă colecţie, „Spitalul amorului sau cântăreţul dorului”.

Anton Pann explică simplu de ce a tipărit acele volume: pentru că prietenii îl rugau „să le dea izvoade”, îl deranjau şi nu se putea ocupa „cu lucruri mai folositoare”. Care erau acestea? A pus baza teoretică şi practică a muzicii bisericeşti, a lăsat o Gramatică melodică.

Încă nu pot spune de ce-mi place muzica formaţiei „Anton Pann”. Ce puternică influenţă a muzicii orientale se vădeşte în această ritmică obsedantă, ce sonorităţi obţinute prin folosirea timpanelor „de catifea”, a cobzei şi chitarei, instrumente cu care se acompania şi Anton Pann când cânta împreună cu lăutarii.

Maria Tănase a interpretat inconfundabil „Până când nu te iubeam”. Rămânând în interbelic, remarcăm pe Dan Moisescu, venit din Odobeşti, Vrancea, să înveţe la Facultatea de Teologie din Chişinău. Având acces la scrierea psaltică, dar şi „o manieră de a-şi purta vocea specifică orientalilor”, sopranul Dan Moisescu a putut să abordeze repertoriul de cântece şi romanţe din culegerile şi creaţiile lui Anton Pann. L-am ascultat fascinată, l-am reţinut încă din copilăria mea cu TVR prins clandestin într-un sat de pe malul Prutului.

Imnul de stat şi „Povestea vorbei”

Anton Pann este cel care a pus pe muzică versurile poeziei „Un răsunet” de Andrei Mureşan.

Viitorul imn de stat al României a fost cântat pentru prima dată la 29 iulie 1848 la Râmnicu Vâlcea.

George Călinescu bănuia că Anton Pann a cunoscut atât de bine limba română întrucât tatăl lui fusese român de origine. Şi totuşi, este uimitor cum un orfan din sudul Dunării, Anton Pann, „cel isteţ ca un proverb” (Eminescu), ajunge să cucerească Ţările Române, de la Chişinău până în Oltenia şi Ardeal, cu vocea, cărturăria şi talentul său literar, subapreciate azi din cauza nivelului culturii noastre. Ca şi Alexei Mateevici, autorul imnului „Limba noastră”, Anton Pann a ştiut să dea puţin, dar tocmai ceea ce le trebuia românilor într-un anume moment istoric.

Nina NEGRU

The following two tabs change content below.