Oameni buni // „Sunt o femeie fericită”

Ecaterina Plugaru, împreună cu nepoţelul Davidaş, la cumătria acestuia. Spune că i-a impresionat pe toţi oaspeţii atunci când au apărut în costume naţionale

„Nu iei nimic atunci când mori, numai binele pe care l-ai făcut”

„E plăcut să primeşti cadouri, dar e mult mai plăcut să vezi zâmbetul pe buzele oamenilor care primesc ceva de ce au cu adevărat nevoie”, ne spune Ecaterina Plugaru din Chişinău. Femeia susţine că, la 52 de ani, ar studia psihologia, după ce a studiat merceologia şi dreptul. Învăţând, crede că se descoperă pe sine şi pe oamenii din jurul său.

„Ce iei cu tine după moarte? Câte bijuterii poate să poarte o femeie? De ce înţelegem mai greu că trebuie să întindem o mână de ajutor oamenilor care au nevoie. Din păcate, oamenii care pot cu adevărat să ajute se lasă mai greu convinşi. Dar nu trebuie de generalizat”, începe discuţia Ecaterina Plugaru din Chişinău.

300 de finuţi

Crede că nu ar fi corect dacă ar spune că nu-i place să primească cadouri. „E mai mare bucuria atunci când dăruieşti celor care au cu adevărat nevoie. Pot să-mi iau prietenele și să ne ducem la o casă de copii. Cumpărăm hăinuțe, diferite lucruri de care au nevoie copiii, chemăm un preot şi îi botezăm. După ce îi botezăm, cineva îi ia neapărat acasă. Uite aşa am botezat peste 300 de copii”, comunică Ecaterina.

Într-o vară şi-a pus în plan să lucreze cu micuţii de la o şcoală-internat. „Le-am rugat pe fete să mă lase pe mine să spăl mânuţele copiilor. Lavoarul era pentru copii. Le spălam mânuţele, le ştergeam şi îi sărutam pe frunte. Mă uitam că nu se termină rândul, nu mai puteam de durere de spate. Atunci am înţeles că după ce le spălam mâinile, se puneau din nou în rând. Erau doriţi de dragoste şi grijă maternă sărmanii copii”, relatează emoţionată femeia.

A fost marcată profund de soarta oamenilor pe care a încercat să-i ajute prin intermediul campaniei „Urgent! Se caută Moş Crăciun”, pe care JURNAL a organizat-o iarna trecută. „Credeam că mor de jalea mamelor. De câte ori merg la mănăstire, îmi aduc aminte de fiecare mamă și mă rog să le dea Dumnezeu sănătate. M-au impresionat cât de prietenoși erau copiii, cum se cuprindeau”, îşi aminteşte Ecaterina, ducându-şi mâna la colţul ochiului.

Cel mai mare ajutor

Pe 7 martie curent, a fost în familia Nadejdei, a cărei fiică suferă de sindromul Down, despre care JURNAL a scris în numărul din decembrie, cu o maşină de spălat automată. „Mai am un pachet cu mai multe, pe care trebuie să i-l duc, dar e bolnavă sărmana acum, aştept până se face bine.”

Ecaterina susţine că dragostea sa pentru a aduce zâmbetul pe chipul celor necăjiţi vine din copilărie. Fiind cea mai mare din cei opt copii ai familiei în care s-a născut, avea pe umeri gospodăria, fraţii şi surorile mici. „Vin din Cerepcău, Florești. Părinţii plecau la lucru. Aveam grijă de animalele de pe lângă casă, de cei mici şi reuşeam să ţin casa curată. Îmi plăcea să le fac surprize părinţilor când veneau seara obosiţi de la lucru. Pe timp de vară, adunam flori şi făceam diferite ornamente. Dacă nu mai aveam loc în vază, luam borcanele şi le înfrumuseţam cu hârtie colorată.”

Surprize pentru părinţi

În copilărie nu avea timp să viseze. „Dacă nu eram acasă, eram pe deal, la tutun. Veneam seara acasă cu mâinile încleiate și mă gândeam: ‘Doamne, Maica Domnului, să învăț, să nu am și eu soarta oamenilor de la țară. Era nu numai visul meu, dar al tuturor copiilor de la sat’.”

Şi-a dorit să devină pediatru. „Mă bucur că nu am ales această cale pentru că nu știu dacă aş fi putut lucra. Mi-e milă de orice suflare. Aşa că m-am făcut merceolog şi am lucrat mai mulţi ani în comerţ”, afirmă femeia. Dar după ce a pătruns toate tainele merceologiei, a decis să schimbe ceva. „De multe ori, pentru că vreau ceva nou şi nu am ce schimba, mă apuc de mutat mobila în apartament. O prietenă de-a mea spune că femeile normale își schimbă culoarea părului, țara, soțul, dar eu mă plimb prin casă și îmi caut de lucru”, râde femeia.

De la comerţ la drept

Aşa că s-a gândit că ar fi bine să se apuce de ceva al ei. Un birou notarial i s-a părut cea mai bună idee. Aşa că s-a apucat de studiat dreptul. „Nu dormeam noaptea de teama că voi pica la examen. Înaintea examenului, cu două zile, mi s-a amestecat toată informația în cap și am anunțat-o pe fiica Olesea că nu mă duc la examen. Nu voiam să-i fac de râs. Am lăsat toate cărțile într-o parte. Când m-am trezit în dimineața examenului, totul era atât de limpede. Acum mă gândesc ce să mai fac. Nu pot să stau pe loc. Vreau să mă apuc de studiat psihologia”, îşi aminteşte Ecaterina.

„În 1995, am început cu farmacie și centru de cosmetologie. Când farmaciile au început să răsară la orice colţ, am renunţat la ea şi, încet-încet, am trecut la centrul medical”, povesteşte femeia.

Femeie fericită

Un incendiu de acum patru ani a mistuit munca de 14 ani. „Pe 2 decembrie 2009, o doctoriță a uitat un cearșaf electric în priză și a ars absolut totul. A trebuit s-o iau din nou de la zero. O lună am dormit la serviciu, am angajat patru echipe de muncitori. Lucram şi eu non-stop. Am scos cenușa, mirosul, împreună cu un nepot, pentru că meşterii cereau sume enorme.

Lucram în genunchi. De Anul Nou, am redeschis centrul. Deşi am încă datorii, cu Doamne ajută, voi reuşi să scap de ele.”

Se consideră o femeie fericită şi împlinită, iar apariţia pe lume a nepoţelului Davidaş a fost cel mai important eveniment pentru ea. „El este dragostea vieţii mele. Îi spuneam: ‘Tu nu ştii cât de mult te iubesc’. La care el îmi răspundea: ‘Ştiu, Taia (bunica – n.a.), ştiu. Pentru că sunt viaţa ta!”, spune Ecaterina, iar ochii i se îndreaptă spre pozele care sunt peste tot în oficiu.

Marina LIŢA

The following two tabs change content below.
Marina Liţa

Marina Liţa

Marina Liţa

Ultimele articole de Marina Liţa (vezi toate)