Oameni buni // Şi medic, şi psiholog, şi asistentă medicală

Un medic trebuie să devină prieten al pacientului bolnav de cancer, dar să nu se ataşeze de el

Sunt doctori care pot pune pe picioare pacienţi. Însă atunci când primii nu reuşesc, cei din urmă recurg la asistenţă paliativă, o ramură nouă a medicinei în Republica Moldova. Deşi ştiu că pacienţii lor nu vor mai fi la fel ca înainte, aceştia îi vizitează de două–trei ori pe săptămână, vorbesc cu ei, le aduc medicamente, pansamente şi alte lucruri necesare. Aceşti doctori trebuie să fie – de la caz la caz – psihologi, preoţi şi asistenţi medicali.

Completarea dosarelor pacienţilor, introducerea datelor în computer, împărţirea ajutoarelor pentru beneficiari – lucrul e în toi la ora nouă dimineaţa la Fundaţia Filantropică Medico-Socială „Angelus Moldova”. În timp ce doctorii îi sună pe pacienţi, asistentele medicale transportă cu maşina medicamentele şi lucrurile necesare bolnavilor. Un ultim apel şi ne pornim împreună cu medicul Natalia Carafizi şi asistenţa medicală Cristina Derevenco să vizităm una dintre paciente.

Doctor la „Hospice Angelus” de 12 ani

„E bolnavă de cancer mamar de mai mulţi ani”, ne spune Natalia Carafizi care lucrează de aproape 12 ani în cadrul „Angelus Moldova”. „În 2001, când am absolvit Universitatea de medicină, se găsea mai greu de lucru. Atunci s-a deschis ‘Angelus Moldova’, directorul mi-a dat o şansă, chiar dacă nu aveam experienţă în acest domeniu”, îşi aminteşte femeia.

Ca orice început, nu a fost deloc uşor, „dar era interesant, domeniu nou, despre care am auzit în ultimul an de studii. La universitate nu se învaţă îngrijirea paliativă. La început, eram doctor, psiholog şi soră medicală”.

Valiza şi hulubii

Din vorbă în vorbă, ajungem în sectorul Râşcani al capitalei. În apartamentul cu o cameră curat şi luminos, se aude un cântec vesel. Silvia se grăbeşte să se aşeze ca să nu ne întâmpine culcată. În timp ce asistenta îi masează mâna dreaptă, inflamată după o intervenţie chirurgicală, medicul o întrebă ce a mâncat, cum a dormit, cum se simte. „Are nişte mâini de aur”, spune femeia uscăţivă, uitându-se la Cristina, care îi masează în continuare braţul.

„Azi v-aţi pregătit de venirea noastră, aţi legat părul în două gâţe”, îi spune Natalia Carafizi. „Pe vremuri, eram mai frumoasă, pe 18 februarie, voi împlini 55 de ani. Am avut şi un cavaler care a vrut să se însoare cu mine. A venit cu valiza şi hulubii. Când a auzit de boala mea, şi-a luat valiza, iar hulubii i-a lăsat”, glumeşte bolnava, în timp ce medicul îi schimbă pansamentul. Geme de durere, dar nu uită să zâmbească.

„Prima dată am aflat de boală cu 15 ani în urmă. Am văzut unele persoane fără păr după chimioterapie şi m-am speriat că şi eu voi fi aşa. Am fugit”, îşi întrerupe cu tristeţe gândul.

Fiul o ajută cu tot ce îi trebuie. Lângă ea se află permanent Valentina, din păcate, aceasta are gospodărie acasă şi mâine (vineri – n.a.) va pleca să vadă ce se întâmplă acolo. „Mă tem să rămân singură, mai ales noaptea, când creşte durerea”, menţionează Silvia, o umbră de tristeţe îi atinge chipul frumos.

Au nevoie de comunicare

După o oră, îi urăm Silviei sănătate multă şi ne pornim la drum. Privindu-ne cu tristeţe, Silvia ne îndeamnă să o mai vizităm. „De multe ori, acestor persoane le lipseşte comunicarea. Nu e uşor să oferi îngrijire paliativă. Dacă ai înţeles din start că nu este al tău, mai bine renunţi. Nu te va acuza nimeni de nimic. Un medic trebuie să devină prieten al pacientului bolnav de cancer, dar să nu se ataşeze de el”, explică medicul.

Uneori ar putea să nu ajungă

Spune că s-ar putea uneori să nu ajungă la pacient. „Ieri (miercuri – n.a.) ne-am pornit să vizităm pacienţii. Pe drum ne-a sunat o colegă şi ne-a anunţat că cea de-a doua persoană la care trebuia să ajungem a murit. Nu ai timp să te învinovăţeşti pentru că înţelegi că asta e viaţa. Dar ceva rămâne în suflet”, intervine Cristina Derevenco.

Natalia Carafizi spune că mai este mult de lucrat în domeniul îngrijirii paliative. Acest domeniu e privit de unii medici ca o simplă discuţie sau ca simplă asistenţă medicală. „Pacienţii sunt în evidenţa medicilor de familie. E meteahna sistemului, medicul de familie se sperie şi îi trimite la Institutul Oncologic. Acolo medicul înţelege că nu-i mai ajută niciun fel de tratament, pentru că trebuie deja să aplice tratamentul simptomatic. La noi ajung de cele mai dese ori de sine stătător. Cred că ar trebui de creat un mecanism în care să colaborăm cu medicii de familie”, opinează femeia.

Viaţa e una

Spune că şi-ar dori să poată oferi asistenţă paliativă mai multor persoane: „Ne dăm seama că sunt mai mulţi bolnavi, dar nu reuşim să ajungem la toţi. Nu putem oferi sănătatea noastră oamenilor, le alinăm durerea celor cărora doctorii nu le mai pot face nimic”.

Consideră că cel mai greu este să găseşti portiţa prin care să ajungi la inima pacientului şi a rudelor acestuia: „Nu toate familiile acceptă diagnoza de cancer. Oamenii nu realizează că nu se mai poate face nimic. Trebuie să-i facem să înţeleagă că se poate trăi ultimele clipe fără durere şi cu demnitate”.

Natalia Carafizi realizează în fiecare zi importanţa zilei de azi. „Înainte, trăiam pentru pacienţi. Am înţeles că dacă vrei să fii bun, trebuie să existe viaţă după serviciu. Nu trebuie să planifici doar activitatea, dar şi viaţa”, conchide Carafizi.

Marina LIȚA

 

 

The following two tabs change content below.
Marina Liţa

Marina Liţa

Marina Liţa

Ultimele articole de Marina Liţa (vezi toate)