Oameni buni // Fratele eroului

O familie din R. Moldova, stabilită în Italia, i-a dăruit lui Valeriu Gazea, un bărbat imobilizat în cărucior, un acordeon moştenit de la tatăl lor
Vă mai amintiţi de Maria şi Valeriu Gazea, mamă şi fiu originari din Molovata Nouă, doi oameni care încearcă cu multă dificultate să facă faţă provocărilor destinului? În 1992, Maria Gazea şi-a pierdut fiul, pe Petru Gazea, în războiul de la Nistru. Petru ar fi putut să evite să coboare în tranşeu, ţinând cont că era unicul întreţinător al familiei şi avea un frate bolnav, pe Valeriu. Tânăr fiind, abia întors din armată, a ales să se înroleze ca voluntar şi nu s-a mai întors de pe câmpul de luptă. De atunci, povara Mariei Gazea s-a dublat. De 26 de ani este sprijinul şi lumina ochilor lui Valeriu.

Iute, mărunţică la trup, la cei 78 de ani ai săi, femeia îl ridică de câteva ori pe zi pe Valeriu, îl scoate afară, apoi îl aduce în casă. Se trezeşte de câteva ori pe noapte, e obosită, dar nu acceptă să fie compătimită. Dacă ai întâlni-o în stradă, nimic nu i-ar trăda grijile şi neputinţa.

Luni, Valeriu ne întâmpină în cărucior la poartă. Ultima oară ne-am întâlnit în martie 2017. Atunci vorbea, acum abia desluşim ce ar vrea să spună. Boala îi atacă capacitatea de a vorbi. Pe mama lui o găsim muncind în grădină.

Oare cum i-ar găsi Petru, dacă printr-o minune, după 26 de ani, şi-ar putea arunca o privire asupra traiului lor? Îngrămădiţi de ani, ea – mai împuţinată la trup, vorbind cu aceeaşi blândeţe şi simplitate, el – un bărbat în toată firea, un pic mai îndesat şi mai capricios din cauza circumstanţelor care îl fac dependent de cei din jur.

 Amintire de la tata

Valeriu se bucură să vadă acordeonul. E nerăbdător să ia primele note. La întâlnirea precedentă, ne-a spus că ar vrea să readucă muzica în casă, poate că şi mamei sale i-ar fi mai vesel să-l audă cântând. A dat curs acestei solicitări o familie originară din Ustia, Dubăsari, trei fraţi – Aliona, Olga şi Alexei Platon, care au moştenit acordeonul de la tatăl lor, Vasile.

Aliona şi Alexei sunt stabiliţi în Italia. „Tatăl meu făcea parte dintr-o familie numeroasă. Era unicul băiat. A învăţat să cânte de la un consătean, muzica era alinarea lui după ce a rămas orfan de tată. Era invitat să cânte la majoritatea evenimentelor din sat şi din localităţile din împrejurimi. Fratele meu, Alexei, a moştenit acest dar. A absolvit conservatorul şi cântă până în prezent. Mă emoţionez când văd o persoană care cântă la acordeon. E ultimul instrument muzical rămas de la tata, o amintire preţioasă, dar care sperăm că va aduce puţină bucurie în casa Mariei şi a lui Valeriu”, ne-a spus Aliona Platon, cea care în prezent locuieşte în Costermano, Italia.

Vizitaţi de prietenii lui Petru

Gestul a emoţionat-o pe Maria Gazea. Ne-a invitat în casa mare. Aici, alături de icoane, stă fotografia lui Petru. „Am avut un copil ca o floare…”, afirmă femeia, „am crezut că o să înnebunesc când mi l-au adus…”. Are înşirate câteva pomeni pe masă. Vara vin foştii camarazi ai lui Petru de peste hotare. N-o uită. Azi îi trece unul pragul, mâine – altul. Îl pomenesc pe Petru.

Printr-un proiect implementat de primărie, a fost pavat trotuarul de-a lungul drumului central care le trece pe lângă poartă. Astfel Valeriu se poate plimba cu căruciorul de ceva timp prin sat. Recent, un grup de tineri au decis să-i facă o surpriză. L-au invitat la frigărui. Doamna Maria a încercat să-i refuze, motivând că „va fi o povară” pentru ei. Dar băieţii au insistat. L-au plimbat cu barca pe Nistru. Întors acasă, Valeriu i-a dezvăluit mamei: a văzut atâtea fete frumoase!

Sunt vizitaţi de un asistent social, dar doamna Maria deocamdată insistă că se poate descurca singură. „Nimeni nu ar putea avea grijă de Valeriu ca mine. Mai greu îmi este când îl scot şi îl aduc în casă. Până ajung cu el afară începem să ne certăm, îl doare pe el, mă doare şi pe mine, depune el un mare efort, depun şi eu…”. În pofida tuturor dificultăţilor, rămân a fi unul bucuria şi sprijinul celuilalt. Buna dispoziţie a lui Valeriu i se transmite mamei. Ne bucurăm că ne pot însoţi, fie şi în cărucior, până la poartă şi chiar în drum.

Plecarea subită

Amintim că Petru Gazea a fost decorat post mortem cu medalia „Ştefan cel Mare”. A luptat în batalionul „Vector” subordonat fostului Minister al Securităţii (astăzi, SIS). Ultima oară au vorbit cu el la 13 aprilie 1992, cu câteva ore înainte să-și piardă viața, răpus de schijele unui proiectil.

Mama lui Petru s-a opus din răsputeri ca el să plece la luptă. „În seama cui ne lași pe mine și pe Valentin?”, a încercat ea să-l oprească cu un bocet, dar totul a fost în zadar.

Ultima oară când i-a trecut pragul casei, la 13 aprilie, l-a privit cu drag în timp ce lua prânzul, l-a sfătuit să aibă grijă de el și să evite să riște prea mult. L-a petrecut până la poartă. „Văd ca azi cum vrea să urce în remorca unei mașini, dar piciorul îi alunecă de pe scăriţă. Peste un sfert de oră, eram plecată după fân la deal, am auzit o explozie în direcția unde plecaseră ei. Inima mi s-a făcut cât un purice…”. A lăsat sacul cu fân și a luat-o la fugă spre casă. A trecut încetișor pe lângă un grup de soldați care așteptau lângă gard, cu nădejdea că aceștia nu pe ea o aşteaptă. Dar ei au urmat-o. În ogradă, i-a fost dat să audă ceea de ce se temea mai mult.

Victor Paierele, fostul comandant al batalionului „Vector”, stabilit în Germania, ne-a relatat despre mai multe operaţiuni militare la care s-au deplasat împreună cu Petru, minarea unor drumuri pe unde treceau blindatele care prezentau pericol pentru podul plutitor, care era unica legătură cu malul drept al Nistrului pentru locuitorii din cele trei comune de pe malul Nistrului – Corjova, Cocieri şi Molovata Nouă.

The following two tabs change content below.
Svetlana Corobceanu

Svetlana Corobceanu