O zi plină de învăţăminte

"Nu pot înţelege în ruptul capului cum a fost cu putinţă ca niciun reprezentant al puterii să nu protesteze împotriva acestui act de umilire făţişă a Basarabiei" - Ion Ţurcanu

La 9 mai ni s-a demonstrat ce este Moldova ca ţară şi cât costă conducerea ei politică

De fiecare dată când, în ultimii doi-trei ani, am vorbit cu oarecare duritate despre oamenii noștri politici, și mai cu seamă când m-am referit la primele trei persoane din fruntea statului, m-am întrebat dacă nu am fost prea exigent, dacă nu am părut a fi un cârcotaş. Din păcate însă sarabanda politică pe care am urmărit-o din 2009 încoace și care a culminat cu debandada din ultimele trei-patru luni din partidele fostei alianţe, din parlament și guvern, m-au convins că acea atitudine de aparentă încrâncenare a fost o apreciere destul de detaşată a situaţiei de fapt. Şi dacă chiar şi după această manifestare evidentă de marasm din instuţiile noastre politice mai puteam fi încercat de o ușoară îndoială privind o astfel de atitudine față de liderii de la guvernare, evenimentele desfăşurate în Chișinău la 9 mai a.c. m-au convins definitiv că Republica Moldova nu are o adevărată conducere de stat.

Ofensă deosebit de gravă

Am rămas uimit că, după aproape 22 de ani de independență, reprezentanți oficiali de cel mai înalt nivel ai Rusiei, împreună cu vechi trubaduri ai slavei sovietice, cu coruri militare rusești și cu haite întregi de agenți de secutitate ruși, au acaparat Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, simbol al demnității noastre naționale, aducând omagii Armatei Sovietice, vechiul dușman al libertărții popoarelor europene, acest mare călău al Basarabiei. În ce mă privește, ca cetățean al acestei țări, am receptat această demonstrație agresivă a imperialismului rusesc drept o replică murdară a lacheului putinist Kobzon la adresa protestatarilor moldoveni împotriva acestei manifestări, ca pe o ofensă deosebit de gravă adusă mie personal.

Nu pot înţelege în ruptul capului cum a fost cu putinţă ca niciun reprezentant al puterii să nu protesteze împotriva acestui act de umilire făţişă a Basarabiei și a milioanelor de români care au avut de suferit în urma ocupaţiei sovietice, şi în primul rând din cauza teribilei ei unelte de opresiune și distrugere, Armata Roșie. Că nu au protestat Voronin, Diakov, Lupu sau Dodon nu e deloc de mirare, dar nu au protestat nici Filat, Tănase, Panțîru și Plahotniuk, care, dincolo de faptul că, prin funcțiile pe care le dețin și prin ocupațiile pe care le practică, au o responsabilitate directă față de românii basarabeni, se pare că mai au și niște obligații morale față de România și, culmea, nu au protestat superpatrioții de la problematicul PL. E pur și simplu straniu că în fruntea protestatarilor nu s-a aflat Ghimpu, care își trâmbiţează patriotismul românesc cu și fără ocazie, până la pierderea glasului, și nu s-a văzut pe acolo nici nepotul său, aproape tot atât de vajnic „luptător pentru cauza naţională”.

Dușul rece ce ne-a trezit la viața reală

Mă întreb ce au căutat la memorialul slavei sovietice primele persoane ale statului independent Republica Moldova. Înţeleg că Timofti a fost trimis acolo de un oarecare maestru de ceremonii, de aceea nu i se poate cere nicio socoteală, dar ceilalţi au mers din proprie iniţiativă, au făcut acest pas cu bună ştiinţă şi pe proprie răspundere. Pentru ce, ce i-a mânat pe ei încolo? Cea mai mare lecție a acestei zile de tristă faimă pentru ţărişoara noastră e că singurul om care s-a bătut cu tot curajul pentru mândria naţională a moldo-românilor basarabeni a fost cetăţeanul moldovean de origine africană John Onoje. Și atunci trebuie să ne întrebăm dacă acestui luptător sincer pentru demnitatea noastră naţională nu i s-a făcut o mare nedreptate când locul său la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova a fost ocupat, fără nici o motivaţie serioasă, de Timofti.

Evenimentul care a avut loc la 9 mai în inima Chișinăului, dar și la memorialul slavei sovietice şi ruseşti de lângă Cimitirul Central, este, din păcate, deosebit de instructiv. Până la această dată, noi ne mai făceam iluzii că trăim într-o țară independentă și că avem oameni politici care (dacă nu azi, mâine cu siguranţă sau cândva, în viitor) vor rezolva toate problemele țării noastre. Dar această zi nefastă s-a dovedit a fi și oarecum benefică – un duș rece care ne-a trezit la viața reală și ne-a făcut să ne dăm seama că de fapt noi țară (încă) nu avem și că jocurile de-a politica și de-a guvernarea, pe cât de infantile, pe atât de periculoase, din ultimii trei-patru ani demonstrează foarte clar că politicienii noştri nu au nimic din ceea ce trebuie să aibă nişte oameni politici adevăraţi și mai ales conducătorii de țară. Pentru că aceștia, indiferent de partid, niciodată nu s-au arătat capabili să pună interesele țării înaintea celor ale partidului sau chiar ale celor personale, ceea ce, până la urmă, e același lucru.

Vă acoperiţi cu numele UE

Nici unuia din liderii politici nu i-a dat prin cap să le spună celorlalți franc: domnilor, nu am venit la putere să negociem funcțiile și să împărțim dividendele rezultate din ele, am venit pentru a ne asuma rezolvarea problemelor țării și ale cetățenilor, iar cine gândeşte altfel nu are ce căuta printre noi. Aceasta este cauza care a dus la marasmul politic în care ne aflăm astăzi, iar rușinoasa pagină de istorie pe care ne-au scris-o rușii la 9 mai e tocmai produsul acestei stări de gravă inconsistență politică. Faptele ce au avut loc în ultima vreme în sânul fostei alianțe de guvernare, pe care nefasta zi de 9 mai le-a pus în lumina lor adevărată, au oferit posibilitatea de a înțelege conținutul real al discursului proeuropean al politicienilor din această înjghebare dubioasă și fragilă.

Liderii și reprezentanţii alianţei acopereau orice intenție, bună sau rea, cu numele Uniunii Europene. Cu numele acesteia ei și-au numit alianța, în numele ei se învinuiau reciproc de trădare, de ilegalități și hoții, cu numele ei își acoperea fiecare propriile matrapazlâcuri. De altfel, atunci când normele europene nu se potriveau cu interesele lor de moment, „aliații” se înțelegeau de minune să le ignore. Această demagogie politică ne face să înțelegem că pentru ele UE nu se arată ca un obiectiv în sine, în care cred cu toată tăria și pentru care sunt gata să lupte până în pânzele albe, ci este mai degrabă o umbrelă sau un paravan care să le acopere inconsistența politică și să le ascundă fărădelegile și ticăloșiile.

Trebuie construit ceva nou

Trebuie să o spunem foarte clar: Moldova nu poate ignora vectorul european, dar specularea demagogică a acestuia în detrimentul angajării plenare și cât se poate de responsabile a guvernanților pentru rezolvarea problemelor interne, stringente, de mare impact economic, politic, social și cultural ale țării este extrem de periculoasă, întrucât ține țara în haos și subdezvoltare, complicând și îndepărtând realizarea obiectivului integrării europene. Până să ajungem a ne integra în UE, trebuie să demonstrăm noi înșine, prin propria noastră vrere și cu propriile noastre puteri, că suntem în stare să facem ceva în țara asta.

Pe scurt, după cele două nefericite experimente de guvernare din ultimii 12 ani, cel comunist și cel așa-zis „democratic pro-european”, Republica Moldova continuă să lâncezească în aceeaşi situaţie de incertitudine și de sărăcie. Niciunul din cele două proiecte nu s-a dovedit a fi corect și viabil. Asta înseamnă că trebuie construit ceva nou, ceva care să se bazeze nu pe vorbe mari şi fără conţinut real, ci pe angajare corectă, competentă și, mai ales, responsabilă. Bineînţeles că și acesta va trebui să fie tot un proiect politic. Dar avem în noi înşine tot ce ne trebuie pentru a construi așa ceva? Datele concrete de care dispunem astăzi nu ne încurajează să fim optimiști. Dar trebuie să ne-o dorim și să ne zbatem pentru asta. Contrariul înseamnă impas.

Ion Țurcanu

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău