O zi la stână

„Rezistăm pe ploaie, vânt, lapoviţă şi arşiţă, mergem la păşune căci oile vor hrănite”

Picture 037

În timp ce satul încă doarme şi doar cocoşii anunţă un nou început de zi, când încă nici soarele nu a răsărit, undeva în valea satului se aud clinchete de clopoţei ce atârnă la gâtul oilor. Auzind glasul ciobanului, şi câinii încep a lătra căutând de mâncare, deoarece peste ceva timp vor alerga din nou în Lunca Prutului având grijă de turmă. Vasele de lemn în care se mulge laptele atârnă cuminţi în parii din gardul de nuiele, aşteptându-şi menirea, oile şi caprele se înghesuie în trecătorile înguste la intrarea în ţarc, ciobanii îşi spală faţa cu apă rece la un lavoar improvizat. Aşa începe orice zi la stână, iar seara se sfârşeşte în hămăit de câini, miros de zer, bâzâit de ţânţari şi orăcăit de broaşte.

În fiecare zi, la ora 4:00 dimineaţă, din aprilie şi până la sfârşitul lunii octombrie, ciobanii se trezesc fără deşteptător, mergând în ocol şi dând bineţe oilor şi caprelor, ca să dea lapte mult şi dulce, spun ei. La 4:30 dimineaţa, se începe mulsul oilor şi întotdeauna cu muzică. „Ei, fără muzică, nici vor să dea lapte, le place orice, dar mai bine dau lapte când aud muzică de-a noastră, populară”, ne spune zâmbind Igor, ciobanul care munceşte deja de un deceniu la stână. Stăpânul stânii, Ion Boris, din comuna Balatina, raionul Glodeni, are 500 de oi, o bună parte sunt ale lui, restul – ale sătenilor.

Picture 021

Cele 500 de capete dau la o mulsoare circa 150 de litri de lapte, din care ciobanii fac caş dulce, brânză şi zer. „Nu toate oile dau lapte, unele sunt sterpe”, zice ciobanul. După fiecare mulsoare, aceştia încheagă laptele într-o cameră special amenajată, curată, unde caşurile stau atârnate de o bară, iar din ele se scurge zerul în ligheane. Oamenii din sat care îşi ţin oile la această stână iau partea lor de caş, restul este vândut la piaţa din sat sau în pieţele din raion cu circa 40-45 de lei per kg. Ciobanii fac şi brânză pe care o vând doar iarna, cu 80 lei kg. „Cea mai bună brânză este cea de toamnă, este mai grasă”, ne spune unul din ciobani în timp ce mulge o capră curnută.

„Trebuie să-ţi fie drag să mulgi, să paşti, să faci brânză”

La ora 6:00, doi ciobani şi cei mai buni prieteni, trei câini ciobăneşti şi cele 500 de oi şi capre merg la păşune. Pe o rază de zeci de km, zilnic, pe ploaie, vânt, lapoviţă şi arşiţă, ascultând trilurile păsărilor din Lunca Prutului, pasc cele 500 de oi şi capre. Alegând un loc bun de păscut, ciobanii se întind pe iarbă, uneori mai trag şi câte un pui de somn, liniştiţi, spun ei, deoarece au cei mai buni paznici, câinii, care înconjoară în câteva secunde turma, iar oile mai neascultătoare sunt aduse de către aceştia în dinţi.

Oamenii din sat care îşi ţin oile la această stână iau partea lor de caş, restul este vândut la piaţa din sat sau în pieţele din raion cu circa 40-45 de lei per kg. Ciobanii fac şi brânză pe care o vând doar iarna, cu 80 lei kg. Cea mai bună brânză este cea de toamnă, este mai grasă”, ne spune unul din ciobani în timp ce mulge o capră curnută.

Viaţa de cioban nu este uşoară, dimineţile sunt foarte devremi, iar serile târzii, fiind dator să lupte şi să reziste la orice intemperii. „Rezistăm pe ploaie, vânt şi arşiţă, mergem la păşune, oile vor hrănite. Nu este uşor, dar ca să rezişti, trebuie să-ţi fie drag să mulgi, să paşti, să faci brânză”, ne spune Igor, cu un chip ars de soare, apucând cu mâinile muncite ţâţa unei capre din care ţâşneşte lapte cald. Lângă stână stau aranjaţi într-o formă geometrică aproape perfectă baloţi de paie, hrană pregătită din timp pentru iernatul oilor.

Picture 027

„Lâna o aruncăm, nu avem unde o vinde”

La câţiva km, în satul Clococenii Noi, acelaşi raion, la poalele unui deal, familia Sandu are, de aproape 20 de ani, o stână unde creşte şi îngrijeşte 280 de oi. La fel ca şi la ceilalţi proprietari de stâne din zonă, o parte din oi sunt ale familiei, restul – ale consătenilor. Şi aici patru ciobani mulg oile, însă fără muzică, ascultând doar behăitul acestora şi lătratul câinilor. La o mulsoare, cele 280 de oi dau 120 de litri de lapte, din care stăpânul împreună cu fiul său, Vadim, 27 de ani, prepară caş şi brânză. Cu toate că fiul stăpânului nu se arată atât de satisfăcut de munca sa, munceşte cot la cot cu ceilalţi ciobani. „Îţi place, nu-ţi place, trebuie să muncim undeva. Paştem oile pe o rază de 9-12 km, de la stână până pe malul Prutului. Nu toate oile sunt ascultătoare, dar avem nişte câini care le cuminţesc repede”, ne spune zâmbind Vadim.

Caşul şi brânza de oi le vând la pieţe, însă lâna nu se mai întreabă nicăieri. În fiecare an, după Duminica Mare, ciobanii tund oile, iar lâna o aruncă de cele mai multe ori . „Nu avem ce face cu ea şi o aruncăm, nu se mai întreabă. Uneori vin oamenii care sapă iazuri şi o iau pentru a o pune în diguri că să nu se scurgă apa”, ne explică Vadim în timp ce mulge o oaie a cărei lână atârnă până la pământ.

La poalele unei lutării de lângă satul Tomeştii Noi, raionul Glodeni, lângă o altă stână, pe un deluşor cu faţa spre răsărit, stă o cruce de culoare verde, iar la poalele sale două capre pasc liniştite. În fiecare dimineaţă, când se trezeşte, stăpânul stânei îşi face semnul crucii şi se roagă de sănătate pentru toată familia şi pentru oile sale. Ciobănitul la ei în familie se transmite din tată în fiu ca şi credinţa, iar cea mai bună brânză iese doar atunci când îţi iubeşti meseria.

Picture 068