O viaţă ca o romanţă

Pe 1 februarie 2006, la onorabila vârstă de 92 de ani, pleca la cele veşnice un rapsod al satului Cosăuţi, Anastasia Briciuc. Eu – aflată într-o deplasare de serviciu în oraşul Roman, România – serveam prânzul în crama „Ancuţa”. La un moment dat, ceva foarte cunoscut şi foarte aproape mi-a răscolit inima – răsuna celebra romanţă „Cântă-mi, vioară”. În faţa ochilor mi-a apărut atunci mătuşa Anastasia aşa cum am cunoscut-o la întâlnirile pe care le-am avut cu ea de-a lungul a două decenii. Nu ştiam că tocmai în acele clipe închidea ochii pentru totdeauna…

Am presupus că l-a iubit pe Ion Madonici

Acum, înainte de Paştele Blajinilor, nu ştiu cum să evoc figura mătuşii Anastasia. Încerc să retrăiesc aievea încântarea celor dintâi întâlniri din căsuţa ei întreţinută în curăţenie. Îmi amintesc foarte clar cum, aşezată pe un scăunel, depăna fiorul amintirilor. O ascultam cu o nespusă desfătare, povestind despre cei mai tineri ani din viaţa ei când cânta în vestitul cor condus de talentatul Ion Madonici.
În clipa când îi rostea numele, mă învăluia într-o privire adâncă, făcea o pauză, apoi trăgea aer în piept şi dădea glas tulburătoarei romanţe „Cântă-mi, vioară”. Şi cânta aşa de frumos, aşa de răscolitor, de te ajungea la inimă! Avea un fel al ei de a interpreta această romanţă. Cum începea „Cântă-mi, vioară dorul de demult…”, te cuprindea o înfiorare. În vocea ei tremura o profundă melancolie. După ce termina cântecul crescut din inimă, ofta adânc şi continua firul povestirii: „E-he, ce om, ce învăţător a fost Ion Madonici! Curat ca lacrima lui Iisus revărsată peste lume. Păcat că s-a prăpădit în războiul din 1939–1945. D-apoi ce cor mare a condus! Avea calităţi excepţionale. Îl iubeau toţi flăcăii şi toate fetele din sat, care veneau să cânte cu plăcere în corul condus de el. Dar ce chip frumos avea!

Of, inimă inimioară!…

Am fost amatoare de cântece de mică şi am cântat şi eu în corul lui Madonici. La Bucureşti, în 1937, corul de la Cosăuţi a cântat în faţa regelui Carol al II-lea la Congresul III al căminelor culturale, apoi la Ateneul Român. Corul condus de dirijorul Ion Madonici a fost recunoscut ca cel mai bun din 41 de coruri din ţară. Pe mine dirijorul m-a ales să cânt solo cântecele „Şi-am zis verde trei alune”, „Hai să dăm mână cu mână” şi „Doina”. Ce să mai vorbim? A fost nemaipomenit, a fost o minune. A fost un program fermecător şi o interpretare superbă. Publicul care umplea sala Ateneului a rămas emoţionat până la lacrimi. Iar despre Madonici au scris cu admiraţie multe ziare din ţară”.

Eram impresionată de tot ce îmi povestea. Iar din felul cum rostea şi aşeza vorbele despre talentatul Ion Madonici înţelegeam că ceva mai adânc o lega de amintirea despre acesta. Mătuşa evita să vorbească direct despre tinereţea ei. Doar aşa, câteodată, lăsa să se înţeleagă unele lucruri. Ştiam că nu a putut face familie cu un soţ ucrainean şi a divorţat de timpuriu, că de recăsătorit nu s-a mai recăsătorit. Am îndrăznit să o întreb de ce nu a făcut-o, citind pe faţa ei că era femeia care a ştiut ce înseamnă să iubească, a ştiut ce înseamnă iubirea. Ea mi-a ghicit gândul şi mi-a zis: „Da – slavă Domnului şi mulţumesc Lui! – am iubit. Însă trebuie să se ştie că una e iubirea, alta e omul cu care trebuie să legi o familie. Nu l-am întâlnit pe acela cu care să-mi întemeiez o familie. Acela nu a apărut niciodată în viaţa mea”.

A purtat aur în voce

Mătuşa Anastasia Briciuc a avut o voce extraordinară. Născută într-un sat încărcat din belşug cu nestemate folclorice, a purtat cântecul prin viaţă aşa cum l-a primit de la înaintaşi. Şi cântecul a înălţat-o deasupra satului. A cântat de mică, debutând în corul din sat, apoi, aşa cum am amintit deja, în renumitul cor condus de dirijorul Ion Madonici. A cunoscut nenumărate cântece folclorice şi romanţe.
În anii de ocupaţie sovietică, a cântat pe mai multe scene din RSS Moldovenească. A fost laureată a festivalului folcloric „Stepa Bălţiului”, care a avut loc la Râşcani în 1969, premiantă a festivalului „Tamara Ciobanu” (1991) şi a mai multor festivaluri raionale. Multe din cântecele mătuşii au fost înregistrate de membrii expediţiei folclorice a Academiei de Ştiinţe a Moldovei, printre acestea numărându-se: „Plânge Bistriţa la vale”, „Scripcă, jalnică, duioasă”, „Ciobănaş de la miori”, „Nistrule cu apă rece”, „Are mama dor pribeag” etc. A iubit şi a cântat ca o strălucire înlăcrimată romanţa. Într-un interviu îmi spunea: „Romanţa mi-a alinat sufletul şi în tinereţe, şi la bătrâneţe. Aici, la Cosăuţi, cu apa Nistrului frumos curgătoare, s-a cântat romanţă de când mă ţin minte. Ştiu o sumedenie de romanţe, dar cel mai mult îmi place romanţa „Cântă-mi, vioară”. Dumnezeu a fost deosebit de generos cu mine şi mi-a dăruit un glas cu care să pot transmite oamenilor bucuria. Am cântat ori de câte ori mi-au cerut spectatorii această romanţă, care mă întregeşte şi pe mine ca suflet şi ca om. Dacă nu aş fi cântat-o, nu aş fi fost Anastasia Briciuc. M-am simţit mereu într-un contact firesc cu cântecul. Îmi pare rău că tinerii se îndepărtează de folclor, uită de rădăcină. Ei nu înţeleg că atitudinea noastră faţă de folclor exprimă realitatea de care noi avem nevoie. Mă doare că tinerii de la oraş, dar şi cei de la ţară, care au alergat prin iarbă şi prin colb, nu mai simt aşa cum ar trebui frumuseţea cântecului popular…”

Şi ne-a cântat răscolitor vioara din sufletul mătuşii Anastasia

Ultimul ei spectacol aici, pe pământ, a fost prilejuit de împlinirea a 90 de ani de la naştere – aleasă sărbătoare pentru spectator şi mare sărbătoare pentru mătuşa Anastasia. Spectacolul a avut loc la Palatul de Cultură Soroca. Iată ce mi-a declarat mătuşa după spectacol: „Eu n-am cuvinte să vă explic cum m-am simţit şi ce înseamnă această sărbătoare pentru mine. E o bucurie extraordinară. Cred că e cea mai mare bucurie pe care o trăiesc în viaţa mea. Trebuie să ajungeţi la vârsta de 90 de ani, să veniţi să cântaţi pe scenă şi să fiţi onorată ca şi mine ca să mă înţelegeţi. Sunt fericită! Sunt în al nouălea cer!”. În acea nemaipomenită seară, dna profesoară Vera Toma de la Cosăuţi, emoţionată până la lacrimi de evoluţia mătuşii, o comparase pe aceasta cu o cetate a culturii.

Cu sufletul fermecat de vocea mătuşii Anastasia, interpreta Maria Mocanu mi-a spus atunci: „Eu, când veneam încoace şi când le-am spus colegilor de la Academie unde vin, dl Botezatu, care a înregistrat-o nu ştiu câte decenii în urmă, a zis că această doamnă este un fenomen. Şi, într-adevăr, ne-am convins de cele spuse de dl Botezatu. Ne-a cântat pe viu, ne-a cântat extraordinar de frumos la cei 90 de ani ai dumneaei. Păstrăm în arhiva noastră de folclor vocea şi cântecele acestei doamne. Unele din acestea au fost preluate de către cântăreţi. Sunteţi norocoşi că aveţi asemenea rapsozi aici, la Soroca”. Cu o deosebită plăcere, a venit atunci la serata de creaţie a mătuşii şi interpreta Maria Iliuţ, care i-a urat mătuşii Anastasia încă multe primăveri cu sănătate şi cu voce bună.

Iată că nu s-a mai bucurat de multe primăveri din acea seară cu cer de cântec. Mătuşa Anastasia – care nu se temea de moarte şi nici nu o aştepta – le-a lăsat peste doi ani pe toate şi a plecat. Ne-au rămas cântecele, amintirea frumoasă şi datoria să ştim a ne apleca mereu cu inima în faţa veritabilului talent cu care a împodobit-o Dumnezeu.

Suntem în ajunul Paştelui Blajinilor. În fiecare an, la această sărbătoare, clopotele bisericilor bat mai deosebit. Vor bate şi în acest an, iar muzica lor plină de taină se va amesteca cu tristeţea şi durerea din sufletele noastre. Ca o rugăciune vor bate clopotele şi peste cimitirul din Cosăuţi, unde odihneşte marea cântăreaţă a satului – Anastasia Briciuc. Aprindeţi, dragi cosăuţeni, câte o lumânare şi la mormântul ei şi pomeniţi-o alături de morţii voştri dragi.

The following two tabs change content below.