O seară de neuitat ci cei mai tineri pianiști autohtoni

 

Melisa Ursu, laureată a unor concursuri internaționale, a încheiat Gala tinerilor pianiști găzduită de Sala cu Orgă, 30 iunie 2013

Chișinăuenii au mai ratat un eveniment muzical de înaltă clasă

Ediția a XI-a a Festivalului Internațional „Nopțile Pianistice din Moldova – Marea Neagră” (25 iunie – 4 iulie), organizată de Sala cu Orgă în parteneriat cu Alianța Franceză din Republica Moldova și Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu”, e în plină desfășurare.

Duminică seara, am redescoperit măreția și grația muzicii clasice datorită concertului susținut la Sala cu Orgă de către cei mai talentați dintre tinerii pianiști autohtoni, laureați ai unor prestigioase concursuri internaționale.

Pianul a fost rege duminică seara

Pare incredibil că într-un mediu atât de poluat de zgomote, stridențe, strigăte auzite și neauzite, există oameni tineri de o frumusețe îngerească ce pot scoate cele mai pure sonorități din clapele pianului-rege.

Rețineți numele lor: Tatiana Stratenco, Laura Balicov, Mihaela Culea, Alexandru Prigalo, elevi ai Liceului „Ciprian Porumbescu”, Tatiana Pipa, Ecaterina Crasnova, Tamara Popova, discipoli ai Liceului „Serghei Rahmaninov”, Gheorghe Gonța, absolvent al Școlii de Arte „Alexei Stârcea”. Junii pianiști ne-au prezentat creații complexe de Prokofiev, Ceaikovski, Rahmaninov, Schumann, Schubert, Liszt, Ravel, piese care cer de la instrumentiști nu doar virtuozitate, ci și o „lectură” individuală, emotivă a partiturii. Remarcăm prospețimea manierei interpretative a lui Gheorghe Gonța, acesta a prezentat lucrarea „Impromptu” a compozitorului basarabean Vladimir Rotaru.

Cuceriți de virtuozitatea junilor pianiști

Gala tinerilor pianiști a culminat cu recitalul lui Valentin Malanețchi, discipol al Liceului „Ciprian Porumbescu” din Chișinău care a oferit publicului 7 din 24 de preludii din op. 11 de Alexandr Skriabin, cucerind prin distincție, aerul degajat, fermitatea și forța tușelor, măiestria de a menține ritmul unei piese bazate pe contraste.

Cristina Loscutova, absolventă a Liceului „Ciprian Porumbescu” a uimit de asemenea prin maturitatea interpretării, având o ținută princiară și un mod personal de a aborda „Studiul transcendental” de Franz Liszt.

Cea mai tânără participantă la Gala din 30 iunie a fost Melisa Ursu, absolventă a clasei a VIII-a a Liceului „Serghei Rahmaninov” din Chișinău, ea a cântat „Sonata patetică” de Beethoven cu o lejeritate și sensibilitate ce ne dădea senzația de ireal.

Bineînțeles, la finele concertului au fost invitați în scenă și profesorii tinerilor pianiști: Tatiana Sviridova, Larisa Jar, Anatol Lapicus, Ludmila Panicovscaia, Gaiane Teseoglu, Inna Hatipova, Irina Bogataia.

Sala cu Orgă nu a fost plină, din păcate, în seara de 30 iunie, chișinăuenii au mai ratat un eveniment muzical de înaltă clasă.

Nu ratați Seara concertelor de pian!

În pofida unei anumite doze de indiferență a publicului, Festivalul Internațional „Nopțile Pianistice din Moldova – Marea Neagră” va continua cu Seara concertelor de pian din 4 iulie, cu participarea Orchestrei Naționale de Cameră, sub bagheta dirijoroului francez Didier Talpain, cunoscut publicului de la edițiile precedente ale festivalului. În calitate de soliști vor evolua trei pianiști invitați, cu multe premii în palmares, apreciați în țările lor, dar și în străinătate. Astfel, pianistul Alessandro Commelato (Italia) va interpreta Concertul în la minor de Mendelssohn și Concertul în Mi-bemol major op.7 nr. 5 de J. Ch. Bach, Viniciu Moroianu (România), va prezenta Concertul nr. 27 de Mozart, iar Maria Sumareva (Republica Moldova), care actualmente își încheie studiile postuniversitare în SUA, ne va oferi Concertul nr. 2 de Chopin.

 Irina Nechit

 

 

 

 

 

 

 

The following two tabs change content below.