O şansă pentru Angela

DESTIN // „Aşa mi-a fost norocul, aşa a vrut Dumnezeu şi nu am ce face”

Era o zi de început de august. Angela Ciumac, locuitoare a oraşului Soroca, în vârstă de 42 de ani, mamă a unui copil invalid, se întorcea de la Direcţia Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei. În iulie, depuse o cerere pentru un ajutor social şi în acea zi plecase să vadă cum stau lucrurile, căci nu avea nicio bucăţică de pâine în casă. Spera că va primi măcar vreo 400– 500 de lei, dar când a aflat că valoarea ajutorului e de numai 112 lei lunar, i s-a făcut negru înaintea ochilor. Ce să facă?

Cum să împartă ea şi fiul său de 17 ani cei 1212 lei pe lună alcătuiţi din pensia de invaliditate (585 de lei), pensia alimentară (450 de lei), indemnizaţia (65 de lei) şi acest ajutor social (112 lei)?!

Cum să împartă această sumă, când aproape în întregime merge la achitarea consumului de energie electrică, gaz, apă, telefon etc.? Cum să îi cumpere fiului scutece, mâncare, medicamente? De unde să ia bani? În acele clipe, inima i se împietri. Nimic numai tresări în ea; niciun vis, nicio speranţă, nicio dorinţă.

La un pas de sinucidere

„Când am ieşit din clădire, nu vedeam pământul sub picioare. Mă apăsa disperarea. Eram hotărâtă să fac un păcat, să-mi pun capăt zilelor. Dar cum mergeam aşa, cuprinsă de gânduri negre, iată că mi-a scos-o Dumnezeu în cale pe Ina Raţă, o prietenă din copilărie şi o bună creştină. După ce i-am spus necazul, aceasta mi-a zis: «Alţii se află într-o situaţie şi mai dramatică. Te ştiu o fiinţă bună, puternică, cu credinţă în Dumnezeu. Cum poţi să te gândeşti la prostii? În pofida tuturor încercărilor, fii bună aşa cum te cunosc ca să poţi fi fericită până în ultima clipă a vieţii tale. Nu uita că viaţa e aşa cum este şi nimeni nu poate să o facă altfel. E darul lui Dumnezeu şi trebuie să-i mulţumeşti pentru asta». Vorbele Inei m-au scos din întuneric. M-am întors acasă, am intrat în camera fiului, l-am îmbrăţişat şi m-am rugat Domnului să mă ierte. În aceeaşi zi, Ina cu naşa sa, Valentina Seroveţ, m-au ajutat cu ce au putut. Adică, atunci când nu aveam o bucăţică de pâine în casă, Dumnezeu nu m-a uitat”, povesteşte Angela.

A avut nişte părinţi de aur

Angela este fiica foştilor profesori de la Colegiul Tehnic Agricol din Soroca, Ştefania şi Vladimir Ciumac, nume bine-cunoscute în oraşul de pe malul Nistrului. Au fost oameni de omenie, cu suflete mari, cu har de pedagogi. S-au luat din dragoste şi au avut o căsnicie fericită, dar au plecat din această lume devreme, mistuiţi de jalea nepotului invalid. După 15 ani de luptă cu boala lui Alexăndrel, bunica Ştefania s-a stins zdrobită de suferinţă. Măcinat de aceeaşi durere, în primăvara acestui an, după trei luni de chin la pat, uitat de colegi şi de prieteni, a plecat la Domnul şi bunelul Vladimir. Amândoi au fost înmormântaţi alături, îşi dorm somnul de veci uniţi prin dragoste.

„Am avut nişte părinţi de aur şi visam să am şi eu un cămin liniştit, dragoste şi înţelegere, dar n-a fost să fie”, spune printre lacrimi Angela. S-a căsătorit după absolvirea Universităţii de Stat din Herson, Ucraina. În scurt timp după nuntă, a rămas însărcinată. Era fericită. Sarcina a decurs normal, dar, la naştere, copilul a fost traumat. Şi în loc de bucurie, peste casa ei şi a părinţilor s-a lăsat tristeţea. S-a judecat cu medicii, dar ce folos? Alexandru a rămas invalid pe viaţă. Şi aşa cum nenorocirile nu vin niciodată singure, în cele mai grele momente, când trebuia să i se facă o operaţie copilului, soţul a părăsit-o. Amarul devenise şi mai amar atât pentru ea, cât şi pentru părinţii săi, care i-au fost totdeauna alături. De necaz, Ştefania s-a îmbolnăvit de diabet saharat. Dar nu a încetat nici pentru o clipă să facă tot ce a fost posibil pentru a-l pune pe picioare pe nepot. Au strâns bani, au vândut tot ce au putut şi au mers la doctori. După un tratament îndelungat, copilul a început să meargă. Şi deoarece veniturile familiei erau modeste, Angela a plecat la câştig la Moscova. Astfel, bunica a angajat pentru nepot un logoped şi un profesor. Şi băiatul, care nu a vorbit până la 5 ani, s-a dezlegat la cuvinte de nu erau bucuroşi cei dragi de atâta vorbă. A început să scrie, să deseneze, să citească. Adică, cu ajutorul surorii mai mici, stabilită în Israel, şi cu efortul neîntrerupt al ei şi al părinţilor s-a făcut tot ce s-a putut în aceşti 17 ani pentru Alexandru.

Singură în faţa greutăţilor

Însă partea dreaptă a corpului a rămas paralizată. Se necăjeşte sărmanul de ţi-i mai mare mila să te uiţi la el. De când i-au murit părinţii, Angela a rămas singură în faţa greutăţilor. Stă mereu la căpătâiul fiului, îl îngrijeşte şi nădăjduieşte. Este unica care îi înduioşează clipele de durere în nopţile nesfârşite când frigurile îl zdrobesc. Acum durerile sale au devenit mai puternice, căci nu are cu cine să le împartă. Oftează mereu, plânge. În ziua când am vizitat-o, un puseu de durere izbucnea din cuvintele ei: „Aşa mi-a fost norocul, aşa a vrut Dumnezeu şi n-am ce face. Înseamnă că asta e crucea mea pe care trebuie să o duc. Alexandru nu este vinovat că medicii l-au traumat la naştere, el s-a cerut pe lume sănătos. Nu ştiţi cât îmi e de greu când mă uit la el cum se frâmântă prin somn, cum suspină, cum se întreabă mereu printre lacrimi: «De ce ne-a lăsat bunica, de ce? De ce l-a luat şi pe bunelul de lângă noi?!».

Mi se rupe inima când mă uit la el cum creşte fără tată. Ca orice băiat se trage la bărbaţi. El vrea să îl vadă pe tatăl lui, dar acesta, de când am divorţat, nu s-a mai arătat în casa noastră. Ce să fac? Toată nădejdea mi-e la Domnul care ştie durerea mea şi durerea copilului meu. Cred în puterea milostivirii Sale”.

După ce şi-a şters lacrima, mi-a povestit cu duioşie despre copilăria ei fericită, despre buneii de la Şalvirii Noi, Drochia, care ţineau la ea şi la sora ei ca la ochii din cap, căci atâtea nepoate aveau pe lume. Apoi mi-a povestit despre Ţara Sfântă. Deşi au trecut mulţi ani de când a fost la sora sa în Israel, impresiile despre cele văzute şi trăite la Ierusalim şi Betleem au rămas vii. Bucuria spirituală care s-a săvârşit în inima sa atunci o face şi acum să transpire de emoţiile minunii.

Angela se sacrifică pentru copilul său

De la o vorbă la alta, am ajuns din nou la singurătatea care o împresoară, la zilele ei chinuite: „De când a murit şi tata, mănânc o dată pe zi. Dacă fac o supuşoară, las mai mult pentru băiat să nu stea flămând. Şi cu toate că împart banul aşa ca să-mi ajungă, deseori mă trezesc că nu-mi ajunge nici pentru pâine. M-aş duce să lucrez undeva, dar ce să fac cu el, dacă nu îl pot lăsa singur mai mult de două ore?! Am vrut să-l aranjez la internatul de la Bădiceni, dar mi s-a spus că acolo sunt primiţi doar copiii care au atins vârsta de 18 ani. O să mai aştept. Dar, până atunci, aş vrea să-i mai fac o operaţie la piciorul mai scurt, aşa spun medicii că trebuie. Dacă ar putea învăţa la o şcoală specială, aceasta ar fi cea mai mare fericire a mea. Ce să facem dacă la noi nimeni nu se gândeşte la copiii cu dizabilităţi?

În Israel, asemenea copii merg în aceleaşi şcoli cu copiii sănătoşi, pentru ei se deschid clase speciale. S-ar fi putut deschide şi la noi în oraş o clasă de elevi cu dizabilităţi. Ministerul Educaţiei ar putea elabora programe pentru ei. Eu m-aş duce să lucrez într-o asemenea clasă, chiar dacă nu am studii pedagogice. Ca mamă a unui copil cu dizabilităţi, o să-i înţeleg mai bine pe aceşti copii”. Angela se sacrifică pentru copilul său. E gata să facă orice, numai să îl vadă fericit. Iată de ce atunci când îţi vorbeşte, în ochii ei mari, negri, în duioşii ei ochi, răsar lacrimiile.

Am scris această poveste cu speranţa că se va găsi cineva care ar putea să îi uşureze Angelei şi fiului său zilele atât de amare. Poate că cineva ar putea să o angajeze pentru vreo două ore pe zi în calitate de femeie de serviciu la un magazin sau în altă parte. Altcineva poate că are posibilitatea să îi ofere bani pentru operaţie. Are nevoie doar de vreo trei mii de lei. Ştiu că mai avem încă destui oameni buni în jurul nostru, receptivi la durerea aproapelui, de aceea las telefonul de contact al acestei femei: 0 230 24 857.

The following two tabs change content below.