O recunoaşteţi?

Nina Crulicovschi, interpretă

S-a născut la 24 septembrie 1951 în Siberia, din părinţi deportaţi. A absolvit Colegiul de muzică „Ştefan Neaga”, Catedra Muzicologie şi Pian. ,,Nu ştiam o boabă româneşte, vorbeam doar ruseşte şi tătăreşte. Treptat, am învăţat această limbă dragă”.

Ca studentă la Chişinău, a început să cânte muzică populară în Ansamblul „Mărţişor”. A avut concerte în Finlanda, Bulgaria, Cehoslovacia. „Au fost anii în care Ion Aldea-Teodorovici m-a invitat să cânt o melodie cu Petre Teodorovici, perioadă în care am înregistrat un disc, perioadă în care am devenit vedetă în Basarabia, în special după piesa ,,Cu numele tău””, spune Nina Crulicovschi.

În iunie 1983, tatăl artistei a fost arestat: „L-au acuzat că luptă împotriva ruşilor şi comuniştilor în general. Timp de şapte ani am fost interzisă ca artistă. Nu aveam acces la radio, la televiziune. Sufeream de foame în adevăratul sens al cuvântului. Strângeam sticle goale de la vecini pe care le vindeam ca să-mi iau o pâine. Au fost ani crunţi în care toţi prietenii s-au îndepărtat de mine”.

Anul 1989 i-a readus Ninei Crulicovschi zâmbetul pe buze pentru că i-a redat statutul de vedetă. Ministerul Culturii de la Chişinău i-a oferit un post la Filarmonică. A colaborat cu Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi şi Anatol Ciocanu. Piesele ,,Basarabia”, compusă de Petre Aldea-Teodorovici şi ,,Rar de tot”, compusă de Mihai Toderaşcu, au avut şi ele mare priză la public.

The following two tabs change content below.