O recreaţie deosebită pentru 55 de copii speciali

 

Elevii şcolii auxiliare din Nisporeni, la recreaţia veselă organizată de poliţiştii de frontieră

Priviţi-i cum zâmbesc! O recunoaşteţi pe Gogoşica?

„Am desenat ceva. Este pentru câinele dumneavoastră”, spune un pic ruşinat Nicolae, întinzând oaspeţilor, poliţişti de frontieră, o coală de hârtie pe care a desenat o casă şi o cuşcă pentru ciobănescul german cât casa de mare. Astfel băiatul îşi exprimă mulţumirea pentru spectacolul de care au avut parte elevii din şcoala auxiliară pentru copii cu retard mintal din Nisporeni. Aici Nicolae a învăţat să scrie şi să citească, astfel încât şi-a putut semna lucrarea.

După vizita poliţiştilor de frontieră, mai mulţi copii de la Şcoala auxiliară din Nisporeni au spus că-şi doresc să devină „poliţişti”

Richard, câinele poliţist de frontieră, îmbrăţişat călduros de copiii de la şcoala auxiliară din Nisporeni

„Unde mergeţi? Şcoala specială e drept înainte!”, ne spune o femeie din oraşul Nisporeni. Şi, aşa cum ne-a ghidat aceasta, ne pomenim în faţa porţii albastre a Şcolii auxiliare din Nisporeni, în ograda căreia ne aşteaptă cu sufletul la gură 55 de copii. Sunetul la recreaţie este un semnal pentru poliţiştii de frontieră că pot începe prezentarea. Urmează zece minute de veselie. Amuzaţi de felul cum ascultă de stăpânii lor patrupezii poliţişti, zâmbetele de pe feţele micuţilor nu se lasă aşteptate. În ochii dascălilor însă se citeşte o tristeţe profundă. Cam rar sunt vizitaţi copiii de cineva. Până şi părinţii uită că au un fiu sau o fiică de care ar trebui să aibă grijă.

„Majoritatea sunt din familii vulnerabile. Şcoala a devenit pentru aceşti copii a doua casă. Să-i vedeţi cum arată când vin pentru prima dată la noi! Sunt dornici de a fi cuprinşi şi mângâiaţi”, ne povesteşte educatoarea Larisa Nistreanu. Femeia ni-l prezintă pe Tudor. Băiatul de zece ani s-a întors astăzi din vacanţă. Imediat s-a ales cu o tunsoare nouă, s-a îmbrăcat în hainele cele mai bune şi a încălţat pantofii de sărbătoare. „Pentru mine o familie înseamnă acolo unde mama şi tata lucrează ca să-mi cumpere haine, mâncare şi unde mama nu mă bate”, spune visător copilul.

De azi eşti Tudor, copil ascultător!

Daria, fetiţa dezmierdată „Gogoaşa”

„Tudor! Scoate mâinile din buzunare, când vorbeşti cu cineva!”, îi strigă de departe educatoarea. Băiatul ne arată palmele arse până la sânge. „Am curăţit trei saci de nuci”, ne explică Tudor. Deşi are o vârstă fragedă, a simţit pe pielea sa cât de dură poate fi viaţa. Este unicul copil la părinţi, dar, pesemne, diagnosticul „retard mintal” l-a făcut o povară pentru cei care i-au dat viaţă.

„Majoritatea copiilor au fost diagnosticaţi cu retard, dar adesea sunt pusă în dificultate când trebuie să apreciez starea acestor copii. Toţi trec prin şcoala obişnuită din localitatea de unde sunt aduşi şi, când ajung la noi, nu pot scrie, nu pot număra. Aici se reabilitează foarte repede şi mă întreb cât de corect a fost diagnosticul”, spune directoarea şcolii, Lidia Cheibaş.

Odată ajunşi la şcoala numită „specială”, viaţa copiilor se schimbă radical. Din elevi codaşi, care de cele mai multe ori ocupă locurile din spatele clasei şi pe seama cărora semenii nu ezită să facă glume, aici se simt talentaţi. „Când a venit pentru prima dată la noi, a bătut cu palma în piept şi a spus: „Eu sunt Feghea şi pot bate!”. Noi i-am răspuns că el este Tudor şi va fi ascultător. Când s-a culcat în patul lui, a zâmbit şi a spus „ahhh!” de plăcere”, îşi aminteşte Larisa, mângâindu-l pe creştet pe băiatul despre care ne povesteşte.

Cunoaşteţi-vă copiii!

„Nu toţi însuşesc programa de studiu, dar ei sunt capabili să facă şi alte lucruri frumoase.

Sandu priveşte în binoclu: „Vreau să o văd pe mama”

Fetele învaţă să coase, iar băieţii să practice agricultura, apicultura, construcţia sau lemnăritul. Când ajung la şcolile profesionale, elevii noştri sunt mult mai buni decât cei care vin din şcolile generale”, spune mândră directoarea. Sistematic, pentru părinţi sunt organizate concerte, în cadrul cărora copiii îi emoţionează până la lacrimi pe „oaspeţii” lor. Părinţii îşi văd copiii aşa cum nu i-au mai văzut… talentaţi.

V-o mai amintiţi pe „Gogoaşa”? Este deja elevă

„Mamă! Mămică! Muzica. Dansez”, o strigă pe educatoarea Larisa o fetiţă cu părul blond care, în câteva clipe, reuşeşte să-i captiveze pe toţi din jurul său. Este Daria, copila dezmierdată „gogoaşa”, despre care JURNAL a scris acum trei ani. Dacă atunci, în pofida interdicţiilor medicilor, fetiţa diagnosticată cu handicap psihomotor a fost totuşi acceptată la grădiniţă, unde, pentru a ajunge în sala cu micuţi se târa pe scări, astăzi o vedem activă şi zburdalnică deja la şcoală. Îi lipseşte mama, care de mai mulţi ani munceşte peste hotare, astfel Daria le spune „mămică” la toate profesoarele. „Toţi copiii o iubesc. A fost bolnavă vreo trei săptămâni, iar când a revenit, elevii au aplaudat-o în picioare”, îşi aminteşte Larisa Nistreanu.

Desen pentru Richard, câinele poliţist de frontieră

Soarta acestor copii nu i-a lăsat indiferenţi pe poliţiştii de frontieră, care au pus mână de la mână şi au adunat hăinuţe, au cumpărat dulciuri şi rechizite şcolare pentru fiecare micuţ. Câinii poliţişti care bagă spaima în infractori au devenit pentru puţin timp mai blânzi şi s-au lăsat îmbrăţişaţi de copiii.

„Toţi copiii se adună, facem o fotografie de familie!”, îi îndeamnă pe copii directoarea care, aidoma unei cloşti, îşi adună puişorii în jurul său. Un click la aparatul de fotografiat şi imortalizăm zâmbetele pe feţele acestor copii, păcat că vor fi doar în imagine. Se aude sunetul la lecţie. „Tudor! Du-te şi-ţi schimbă încălţămintea! Pantofii ai să-i încalţi la altă sărbătoare!”.

Svetlana Panţa

 

The following two tabs change content below.