O răstignire nouă pe un loc vechi

Nu există hrană mai sfântă pentru sufletul omului decât cuvântul lui Dumnezeu, iar fapta închinată Domnului este o jertfă bineplăcută

Oameni de bună credinţă din Tătăreşti, Străşeni, au ridicat o răstignire de toată frumuseţea în centrul satului. În locul ei, a existat pe vremuri o frumoasă cruce de lemn care a fost distrusă în timpul regimului comunist. Ideea de a construi o răstignire nouă pe locul celei vechi aparţine bunicii mele, Silvia (Sira) Ghiaur, băştinaşă din sat şi fostă deportată.

Lucrările de construcție au durat un an. Desigur, nu a fost ușor, dar bătrânii satului susțin că lucrările creștinești întotdeauna s-au zidit încet, fără grabă, cu râvnă și cu multă rugăciune.

Am întrebat-o pe bunica Sira care a fost imboldul pentru a ridica o răstignire. Argumentele ei sunt demne de toată atenția: „Aflându-mă şapte ani de zile în chinul frigului din Siberia, nu am uitat niciodată de Dumnezeu. Revenită acasă în 1956, frumoasa răstignire de lemn din centrul satului abia de se mai ţinea în câteva cuie şi o tablă. După ce au venit comuniştii la putere, aceştia au distrus toate răstignirile din sat, inclusiv pe aceasta. După ce au distrus-o, mulţi ani, pe acel loc nu a existat nimic. Într-o zi, m-am gândit că, dacă pe acest loc a fost odată o răstignire, noi suntem cei care ar trebui să construim una nouă. Le-am vorbit oamenilor din mahalaua mea despre această idee şi ei au fost de acord. Desigur, am apelat şi la ajutorul surorilor, fraţilor, copiilor, rudelor şi la ajutorul oamenilor de bună credinţă din satul Tătăreşti. Mâna mea dreaptă în construcţia răstignirii au fost rudele şi vecinii mei: soţii Ana şi Grigore Mârzenco. Din cauza vârstei mele înaintate, în mare parte Ana Mârzenco s-a ocupat de organizarea lucrărilor. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi a oamenilor de bună credinţă, la 4 august 2013, de marea sărbătoare Maria-Magdalena, Hramul satului, răstignirea era complet finisată şi astfel s-a împlinit marea noastră dorinţă de a avea o răstignire în centrul satului, aşa cum era pe vremuri. Desigur, mă bucur de ceea ce am realizat împreună cu oamenii satului meu. Este un loc de suflet, un loc frumos care va rămâne veșnic să ne ocrotească întregul sat. Am realizat această răstignire în Numele Domnului, pentru copiii şi nepoţii noştri, ca ei să cunoască şi să păstreze cu sfinţenie fapta şi cuvântul lui Dumnezeu”.

Am rugat-o și pe doamna Ana Mârzenco să-mi răspundă la aceleași întrebări. Mi-a răspuns cu bunăvoință: „Ideea de a construi o răstignire la noi în mahala, în centrul satului, a fost susţinută de toţi vecinii din mahalaua noastră, după care s-au mai adunat oameni de bună credinţă din sat. Lucrările au fost începute după ce am reuşit să adunăm o anumită sumă de bani. Ideea îi aparţine doamnei Silvia Ghiaur și susţinerea morală tot din partea ei am avut-o: ea era cea care insista să mergem mai departe, indiferent de toate greutăţile pe care le-am întâlnit pe parcurs. Financiar, la construcţia răstignirii au contribuit peste o sută de oameni. Fiecare a jertfit cât l-a lăsat inima. Chiar dacă am avut de trecut peste mai multe încercări şi neînţelegeri, cu ajutorul lui Dumnezeu, toate au rămas în urmă. La realizarea unei astfel de lucrări este nevoie nu atât de bani, cât de multă răbdare. Lucrările de construcţie au durat aproximativ un an de zile. Pregătirile pentru sfinţirea răstignirii au decurs cu mare bucurie şi împlinire sufletească. Ziua de 8 august, zi în care am sfinţit-o, va rămâne ca o dată luminoasă în memoria sătenilor și un prilej de sărbătoare anuală. Pentru mine a fost o zi specială, o zi frumoasă în care am simţit cu adevărat fericire şi împlinire sufletească. Nu am făcut această faptă pentru mine sau pentru cineva anume, dar pentru copiii, nepoţii şi strănepoţii noştri, ca să cunoască adevărul şi să-l iubească pe Dumnezeu. Este un loc frumos, de suflet, în centrul satului, şi un lucru bineplăcut Domnului”.

Construcţia noii răstigniri este un prilej de bucurie pentru întregul sat. Oamenii de bună credinţă care au muncit cot la cot timp de un an, ca să ne bucure ochii şi inimile, merită cuvinte de laudă şi de mulţumire. Tânăra generaţie trebuie să păstreze cu sfinţenie tradiţiile şi valorile neamului. Ea are încă multe de învăţat din viaţa şi din faptele oamenilor din sat. Trebuie să preţuim, să păstrăm şi să iubim din toată inima ceea ce se plăsmuieşte din greu, pentru viitorul nostru.

Răstignirea din centrul satului va purta lumina adevărului în sufletele noastre multă vreme, pentru că este cu adevărat un loc de cinste, un loc frumos şi special.

Mădălina GHIAUR, Tătărești