O provincie mentală // Observator

În 2007, americanii îl considerau pe Voronin drept un „comunist provincial”, „îngrozit de România”. Aşa l-a caracterizat pe liderul PCRM asistentul secretarului american de Stat pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice, Daniel Fried, în cadrul unei întâlniri cu preşedintele azer Ilham Aliev, potrivit unei telegrame diplomatice publicate de WikiLeaks. „Voronin nu vede viitorul R. Moldova în Europa”, a mai spus Daniel Fried, îndemnându-l pe preşedintele azer să-l convingă pe liderul PCRM că RM are viitor european. Zadarnică încercare!

Provincial, conform DEX, înseamnă „care locuieşte în provincie” şi „care manifestă lipsă de rafinament; necioplit”. Că dl Voronin este un necioplit, o ştie toată lumea, despre aceasta au scris până şi ziarele din Rusia, mai indulgente faţă de politicienii de acest tip. Fraza liderului PCRM „Paşol nahren paţan” şi ameninţarea adresată lui Vlad Filat în Parlament merită a fi inclusă într-o eventuală antologie a modului cum se exprimă politicienii vulgari, care nu se pot controla. Că Voronin este îngrozit, că el se teme de România, că are coşmaruri legate de „statul vecin” iarăşi nu este un secret. E adevărat că atunci când a avut nevoie de România, când risca să nu fie reales preşedinte, el nu a ezitat să recurgă la serviciile lui Traian Băsescu, sugerând că pericolul pentru „statalitatea” moldovenească vine din direcţie opusă.

Provincial este şi cel care nu-şi poate imagina lumea mai largă decât se vede de pe clopotniţa locală şi această lipsă de imaginaţie îl face să se izoleze agresiv. Un comunist provincial nu are cum să nu se teamă de România şi de UE. Apropierea de România şi intrarea în UE poate duce la dezrusificarea noastră, la pierderea „specificului” obţinut în perioada ocupaţiei ruseşti. Aceasta este în esenţă şi preocuparea stupidă a moldoveniştilor. Ei se tem că moldovenii vor înţelege că e o prostie să se închidă într-o provincie mentală, culturală.

(N.N.)

The following two tabs change content below.
Nicolae Negru

Nicolae Negru

Nicolae Negru

Ultimele articole de Nicolae Negru (vezi toate)