O profesoară s-a culcat cu un elev de-al său

mary-kay-letourneau-student-vili-fualaau

Mary Kay Letourneau, 34 de ani, profesoară din Seattle, SUA, a fost acuzată în 1997 de viol pentru că a întreţinut o relaţie cu Vili Fualaau, un elev de-al său în vârstă de 12 ani. În epocă, acest caz nu a lăsat indiferent pe nimeni. În 1997, Mary Kay Letourneau era măritată şi avea patru copii. Astăzi, cei doi amanţi sunt căsătoriţi de zece ani, au două fiice şi au acordat recent un interviu exclusiv canalului ABC.

Cei doi iubiţi s-au întâlnit în 1996. În cadrul uni interviu acordat canalului ABC, Mary Kay Letourneau a povestit cum s-a apropiat de elevul său. Petrecea mult timp cu el, încerca să-şi dezvelească spatele, „pentru desen”. Relaţia lor a început în timpul verii şi tânăra femeie a rămas însărcinată. Soţul său a descoperit relaţia lor, depistând o scrisoare scrisă de către Mary Kay Letourneau la începutul anului următor.

Profesoara a fost arestată înainte de a da naştere primei sale fiice cu Vili Fualaau, Audrey, la 29 mai 1997. După ce a pledat vinovată, ea a fost condamnată la 89 de luni de închisoare, pentru violul unui minor. Tânăra femeie a fost eliberată condiţionat după şase luni, cu două condiţii: să nu aibă niciun contact cu amantul său şi să participe la şedinţe de consiliere pentru delincvenţii sexuali. A trăit foarte greu o lună în libertate şi, surprinsă în compania lui Vili Fualaau, a fost încarcerată din nou, pentru a-şi ispăşi toată pedeapsa. Între timp, a rămas însărcinată a doua oară. Este vorba de o nouă fiică, Georgia, pe care o va naşte în închisoare. Ca rezultat, soţul său a cerut divorţul şi a plecat cu cei patru copii ai lor în Alaska.

Vili Fualaau, fiind adolescent, a devenit tată a două fete. Tânărul care avea atunci interdicţia să o viziteze pe Mary Kay Letourneau povesteşte că, în acel moment, s-a simţit foarte singur: „Am impresia că nu am fost susţinut cum ar fi trebuit… de familia mea, de toată lumea în general. Prietenii mei nu mă puteau ajuta, pentru că ei nu ştiau cum este să fii părinte. Aveam atunci 14,15 ani”.

mary-kay-vili-daughters-wedding-day

Au rămas în acelaşi cartier

Cuplul s-a întâlnit şapte ani mai târziu, la ieşirea din închisoare a lui Mary Kay Letourneau şi s-au căsătorit: „A fost o enormă uşurare că, în sfârşit, să ne căsătorim…”, îşi aminteşte Vili Fualaau. Fotografia difuzată de canalul ABC este cea a unei familii normale: ambii părinţi, aşezaţi, surâd timid. Cele două fete ale lor, cu păr lung negru, sunt foarte frumoase. Toţi patru trăiesc în acelaşi cartier. Fosta profesoară nu a vrut să-şi schimbe locuinţa, preferând să se concentreze pe „întoarcerea la viaţă”. Între timp, şi-a reînnodat relaţia cu cei patru copii ai săi din prima căsătorie.
Vili Fualaau lucrează la un centru de adăpost ziua şi ca DJ noaptea. Soţia sa este asistentă juridică. Ea şi-a pierdut licenţa de profesoară după arestarea sa. Totuşi speră că va putea să-şi practice din nou meseria şi să-şi vadă retras numele său din registrul delincvenţilor sexuali.