O poveste despre şerpi

 

 


 

DRAGOSTE // Fata se gândea la şarpe ca la o fiinţă ce are suflet

S-a întâmplat istoria asta demult. Ion avea opt anişori când părinţii săi au fost deportaţi în Siberia. Acolo i s-au născut încă doi fraţi şi o soră. După moartea lui Stalin, nu ştiu de ce, familia Cuşnir nu s-a mai întors în Moldova, s-a oploşit la Odesa. Capul familiei lucra în port, mama copiilor era bucătăreasă la o cantină, iar fiii lor mai mari s-au făcut marinari.

Şi uite ce întâmplare! Ion, cel mai mare şi unicul însurat la vremea aceea, s-a întors dintr-o cursă lungă de peste mări şi ţări cu un pui de şarpe. Era puişor, zicea el, avea mai bine de un metru lungime. Dacă ceilalţi marinari aduceau de peste hotare haine şi bijuterii, mâncăruri exotice, marinarul nostru a dat simbria pentru trei luni pe puiul cela de şarpe. „Nu-i unul obişnuit, spunea el celor care îl luau peste picior pentru «achiziţie», şarpele acesta, în ţara de unde îl aduc, trăieşte în casele oamenilor, înghite şoarecii şi păzeşte copiii. Nu-i veninos, este credincios ca un câine şi se alintă ca o pisică.

Un şarpe credincios ca un câine

Mai mult chiar, în satul cel latino-american, de unde l-am cumpărat, e folosit ca dădacă pentru copiii mici.” Cei de la Odesa care îl ascultau pe Ion al nostru şi îşi făceau cruce. N-au mai auzit ca un şarpe să ajungă dădacă! „Le înfloreşte cu bună ştiinţă marinarul acesta”, şuşoteau vecinii.

Vă spuneam că Ion era însurat şi când a adus şarpele în casă, fiica lui, Zina, tocmai împlinise trei anişori. Era o fetiţă bălaie, cu gropiţe în obrăjori, doi ochi verzi care îi veneau moştenire de la bunică-sa – toate luate la un loc atrăgeau privirile oamenilor. Se minuna lumea cât de fermecător era copilul. Anume pentru ea a cumpărat Ion puiul cela de şarpe, să aibă cu ce se juca copila şi, în acelaşi timp, să-i fie de strajă. Fetiţa nu se temea de târâtoare pentru că nu avea de unde şti despre pericolul ce îl poate aduce o asemenea lighioană, se juca cu el ziulica întreagă. Uneori se suia călare pe şarpe, îl trăgea de coadă, de parcă ar fi fost pisică şi, culmea, târâtoarea n-a muşcat-o, n-a strâns-o în inelele ei. Creştea şi se îngroşa încât şi cel care nu ştia multe putea să-şi dea seama că Ion a adus din satul cela din junglă un pui de anacondă!

Zina, preferata şarpelui

Ce ştim noi despre şerpi nu explică ceea ce s-a întâmplat mai târziu. Lighioana devenise cu adevărat străjerul fetiţei. Cine ar fi spus vreodată că târâtoarea ar fi avut vreun sentiment, după felul cum îngrijea de fetiţă crea impresia că ştie ce face. Un om străin nu s-ar fi apropiat de copilă în ruptul capului fără permisiunea şarpelui. Dar nimeni nu ştia cum îi deosebeşte pe cei de-ai casei de străini – după miros, după chip sau după altceva.

Şarpele şi fetiţa creşteau odată. La început, când era mai mic, dormea în patul copilei, apoi, dacă a mai crescut, se făcea colac lângă patul ei pe podea. Norocul lor era că locuiau într-un cartier mai lăturalnic al oraşului, aveau o casă la sol cu curte mare şi garduri înalte, altfel nu ar fi putut scoate gospodarii jivina ceea în curte. Vara întreagă şedea tolănită sub o tufă de liliac, întotdeauna în preajma Zinei. Anii treceau, fata creştea, creştea şi jivina. Şarpele ajunsese gros cât o roată de maşină, să fi avut vreo zece metri.

Cei care mi-au povestit istoria asta ziceau că lighioana avea un sentiment aparte faţă de fată, de altfel ar fi greşit să spun sentiment. De unde să ştim noi ce simte un şarpe. Cu anii mă conving că am trăit mult până acum, dar cunosc mai puţine lucruri ca în tinereţe. Pe cât de optimistă şi plină de speranţe eram cu 20–30 de ani în urmă, pe atât de nesigură sunt acum şi pun la îndoială orice mi s-ar spune.

Cel care mi-a povestit istoria era sigur că şarpele gândea că putea să pună cap la cap nişte lucruri pentru că avea şi animalul simpatie pentru un om sau altul care păşea pragul casei lui Ion Cuşnir. Fără îndoială, Zina era preferata lui!

Jivina ar putea provoca o nenorocire

Când a ajuns fată mare fiica lui Ion Cuşnir, în casa lor au început a veni tineri care o curtau. Uite şi pentru aceştia avea şarpele un sentiment anume. Dacă se apropia vreunul mai mult decât s-ar fi cuvenit, se târa între ei şi îi încolătăcea picioarele flăcăului de nu putea acesta să se mişte. S-a întâmplat odată că unul, de frică, să-şi piardă graiul, abia peste un an şi-a revenit din groaza aceea.

Părinţii Zinei şi-au dat seama că s-ar putea întâmpla o nenorocire cu jivina ceea în casă. Îi mai spuneau şi alţii că, într-o bună zi, din răutate, lighioana ar putea să-i omoare pe toţi. Însă le era milă să o ducă la o menajerie sau să o omoare. A trăit alături de ei ani buni.

Jivina îmbătrânise, era ca membru al familiei. Dar totuşi, pe nesimţite, intrase o frică în familia Cuşnir. Nu se mai bucurau că şarpele ţine atât de mult la fiica lor că, într-un fel, multe lucruri care se întâmplau în casa lor ţineau de cum o să se comporte John, aşa-i ziceau ei.

Între timp, Zina împlinise 22 de ani, vroia să se mărite. Mirele venea rar pe la ei, se întâlneau mai mult în casa lui, care se afla în aceeaşi mahala. Şi tot de răul şarpelui. Igor, viitorul soţ al Zinei, i-a spus clar, odată ce se mărită cu el, nici urmă de lighioană în casa lor. „Fă ce ştii, nici nu vreau să aud despre el. Du-l unde vrei, fă din el vrei. Ori eu, ori el…”

Zina, la ospiciu

Uite aşa a pus el problema, iar Zina îl iubea şi fireşte că a făcut alegerea. Nu ştia ce să facă cu şarpele. „După nuntă, vom trăi un timp la tine. Când se va întoarce fratele meu din cursă, o să ia şarpele pe corabie şi o să-l lase în vreo pădure tropicală. Nu pot să-l omor şi nici să-l duc de la casă. E bătrân şi o să moară de scârbă…” Fata se gândea la şarpe ca la o fiinţă ce are suflet. Zina a avut nuntă frumoasă ce s-a făcut în curtea mirelui.

Oaspeţi peste oaspeţi, la petrecere. S-au despărţit spre dimineaţă. Şi mirii s-au retras într-o cameră să se odihnească. Câteva femei adunau vasele murdare de pe mese. Porţile erau larg deschise la o curte şi la alta, aşa îşi explicau mai târziu nuntaşii cum a ieşit din casa lui Ion Cuşnir şarpele şi a ajuns la mire în casă. Nu l-a observat nimeni cum a intrat în curte, cum s-a strecurat în casă, cum a ajuns în camera unde dormeau tinerii. Şi-au dat seama de nenorocire când au auzit strigătele de deznădejde ale Zinei.

Când au dat buzna în cameră, Igor era mort între inelele şarpelui. Înspăimântaţi de cele văzute, oamenii nu ştiau ce să facă. Un vânător şi un poliţist au împuşcat fiara. Din ziua nunţii, Zina nu a mai ieşit din spitalul de psihiatrie.

 

The following two tabs change content below.
Lidia Bobână

Lidia Bobână