O oră la masa săracilor

Numărul solicitanților de a lua prânzul la cantinele sociale e atât de mare încât un pensionar mănâncă doar patru luni pe an  

În Chișinău sunt şase cantine sociale, care deservesc pe zi 500 de persoane nevoiașe. Cantinele se află în toate sectoarele din Chișinău. Pentru 2013, Primăria mun. Chișinău a alocat 3 milioane de lei pentru cantinele sociale. Pe moment, Direcția asistență socială organizează un tender pentru cantinele care vor să deservească persoane dezavantajate.

La intersecția străzilor Tighina și Ștefan cel Mare și Sfânt găsim o cantină socială aflată în proprietatea Î.M. „Piața Centrală”. Pe scările de la intrare așteaptă 15 bătrâni ora 12, când se vor deschide uşile şi vor intra în sala în care îi așteaptă prânzul cald. Bătrânii vorbesc între ei în şoaptă despre faptul că au mai rămas încă două zile până la sfârșitul lunii, zile în care vor mai lua prânzul în cantina socială. După aceea, vor avea de așteptat două luni, până le va veni rândul să ia prânzul la cantina socială încă o lună. Aceasta este regula.

Pentru a deveni beneficiar al cantinei, solicitanții prezintă un set de documente la Direcția genera

lă asistență socială de sector și o cerere pe numele șefului Direcției asistență socială de sector, după care sunt incluși în listă. O lună mănâncă după care vine rândul altui grup de 50 de persoane să ia prânzul aici. La ora 12, se deschide ușa cantinei și bătrânii se înghesuie în holul îngust pentru a semna în lista celor 50 de beneficiari. Își spală mâinile și se așază la mesele unde îi așteaptă deja salata, băutura chisel și chifla, supa și felul doi sunt aduse de chelnerițe.

Meniul zilei

Raisa Zavulan, administratoarea cantinei, inițial, nu ne permite să intrăm în sala în care sunt deserviți bătrânii. Zice că nu are permisiunea directorului pieței. La insistența noastră, îl sună pe director și acesta ne permite să facem fotografii și să discutăm cu bătrânii. De fapt, doamna Raisa este o femeie binevoitoare cu bătrânii, dar și cu noi. „Avem salariați de la Piața Centrală. Pentru ei, prânzul costă 15 lei, iar pentru bătrâni – 24. Meniul de astăzi este cașcaval – 25 grame, sfeclă fiartă – 100 g, supă – 400 g, smântână – 10 g, macaroane 200 g, chifteluțe – 90/75  g, chisel – 200 g și o chiflă”.

Se apropie un domn de noi care a mâncat deja și ne întreabă la ce tipografie se tipărește ziarul. El, fiind un fost lucrător în domeniul tipografic, încearcă să ne explice subtilitățile meseriei. „Noi îi spunem „Goroh”. Mănâncă la noi de mult timp. De fiecare dată când avem mâncăruri de mazăre, supă sau piure, cere porție dublă”, spune doamna Raisa despre bărbat. Se întâmplă cazuri mai deocheate. „A venit zilele astea la mine unul și mi-a zis că i-am furat o plapumă. Ce plapumă, n-am mai înțeles. A făcut scandal. Apoi a venit și mi-a zis că a găsit plapuma acasă”, spune administratoarea, concluzionând că sărăcia, de multe ori, dăunează lucidității.

Mănâncă o zi din prânzul social

Bătrânii mănâncă în tăcere. „Gătesc foarte bine, gustos. În fiecare zi, avem meniu diferit. Doar că o lună pe trimestru e prea puțin. Așa mâncăm patru luni pe an. În rest, ne descurcăm cum putem, cu pensia mizeră”, ne spune o bătrână pe nume Alexandra Carpova. Spune că a ajuns în Moldova sovietică după ce soțul ei militar a fost redirecționat aici din Republica Democrată Germană. Alexandra nu mănâncă la cantină. Își ia mâncarea acasă unde o repartizează astfel ca să-i ajungă pentru o zi. Supa și salata la prânz, garnitura cu bucățica de carne la cină, iar plăcinta sau chifla, pentru dejunul de a doua zi dimineață. Reușește astfel să economisească din pensia de 850 de lei, pe care, de altfel, o dă pentru serviciile comunale. Totuși Alexandra se numără printre bătrânii care au un ajutor din partea copiilor, după ce i-a murit soțul. Sunt mulți care își iau mâncarea acasă.

Profesoara din cantină

Iana, așa se prezintă o altă femeie de 65 de ani cu un accent străin. O doamnă foarte zâmbăreață, îmbrăcată modest, în haine dintr-o altă epocă. Femeia emană un o stare de spirit pozitivă pe care n-o întâlnești la alți beneficiari ai cantinei. Iana ne spune că ea și soțul său au ajuns la Chișinău în 1987, după ce au fost repartizați de către autoritățile sovietice aici din Letonia, țara lor natală. „Ați auzit de această țară?”, ne întreabă Iana și zâmbește. A lucrat 17 ani învățătoare de germană, ne spune că vorbește și poloneza. O rugăm să spună în germană „Mulțumesc mult pentru prânz”.

Femeia spune ceva în germană, sfiindu-se parcă de faptul că vorbește o limbă străină, nouă însă ne este greu să deslușim vorbele ei. După moartea soțului, a rămas singură. Zice că are o fiică în Elveția și un băiat în Republica Moldova, dar nu ține legătura cu aceștia. De șase ani nu știe nimic de fiică-sa. Nu vrea să ne spună care este cauza rupturii produse în familia ei. Pune plăcinta în sacoșă și pleacă mulțumind administratoarei. La 12:30, ospătăresele îi îndeamnă pe bătrâni să-și termine porțiile mai repede pentru că vin lucrătorii de la Î.M. „Piața Centrală”.

The following two tabs change content below.