O moldoveancă a fost găsită moartă în Italia

Într-un canal din oraşul italian Parma a fost descoperit corpul neînsufleţit al unei tinere. Ulterior, poliţia din Italia a stabilit că este vorba de o cetăţeancă a R. Moldova care se afla de mai mult timp în ţara străină. Potrivit forţelor de ordine, tânăra locuia cu iubitul ei, de origine albaneză. Poliţiştii au început să o caute după ce concubinul tinerei a anunţat despre dispariţia iubitei sale care de două zile nu mai fusese acasă. În operaţiunea de căutare au fost implicată brigada de pompieri, carabinierii şi scafandrii.

Corpul neînsufleţit al tinerei a fost descoperit în canalul Colorno, care se află nu departe de casa în care tânăra locuia împreună cu iubitul ei albanez. Scafandrii s-au scufundat în apele din preajma locului în care au găsit nişte haine şi un telefon mobil. Prima versiune înaintată de poliţiştii italieni este că tânăra, din motive nedeterminate, şi-ar fi pus capăt zilelor. Ambasada R. Moldova în Italia a solicitat mai multe informaţii de la poliţişti, însă aceştia nu se grăbesc să le facă publice. Cazul este investigat de oamenii legii din Italia. Potrivit serviciului de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAIE), pe moment nu există informaţii pe marginea acestui caz. Cadavrul tinerei din R. Moldova urmează să fie transportat în R. Moldova.

Timp de o săptămână, acesta este al treilea caz de deces al moldovenilor aflaţi peste hotare. În aceste context, serviciul de presă MAIE atenţionează cetăţenii R. Moldova aflaţi în străinătate să fie atenţi la propria securitate.

S.P.

The following two tabs change content below.