O menajeră este apreciată în Italia după ce a returnat un portofel cu 360 de euro

gethumb.details.php

O menajeră româncă a impresionat opinia publică din Italia după ce a predat autorităţilor un portofel pierdut în care erau 360 de euro, femeia refuzând chiar şi cota de 10% prevăzută de legislaţia italiană. O româncă în vârstă de 50 de ani, care lucrează ca menajeră, a găsit un portofel în care erau 360 de euro şi carduri bancare, în localitatea Val D’Enza, situată în regiunea Emilia-Romagna (nordul Italiei), relatează site-ul de ştiri Reggionline.it.

Femeia nu a stat pe gânduri şi a dus portofelul cu bani la o secţie a carabinierilor. Un tânăr italian în vârstă de 28 de ani, care pierduse portofelul, a rămas uimit de gestul menajerei românce. Femeia, care îngrijeşte un vârstnic în localitatea Val D’Enza, a refuzat cota de 10% din banii găsiţi, prevăzută în legislaţia italiană. “O menajeră româncă a fost protagonista unui gest de civilizaţie şi corectitudine”, notează site-ul Reggionline.it.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău