O mamă ciuruită de gloanţe

Viaţa din dosare// Au smuls-o din pătucul plin de vise al copilaşilor, care apoi au aşteptat-o zeci de ani să se întoarcă. Pe urmă l-au împuşcat şi pe tatăl lor…

După decretul fostului preşedinte interimar al R. Moldova, Mihai Ghimpu, privind desecretizarea arhivelor KGB şi NKVD aflate în spaţiile Serviciului de Informaţie şi Securitate, o persoană de la Chişinău, băştinaşă din stânga Nistrului, ne-a rugat, fără nicio speranţă, să încercăm a-i găsi dosarul bunicii sale, Glicheria Darmicenco, locuitoare dintr-o localitate din stânga Nistrului.

În anul 1936 torţionarii NKVD au luat-o cu forţa de lângă cei doi prunci ai săi şi de atunci n-a mai aflat nimeni de ea. Zeci de ani la rând copiii şi-au căutat mama. Au scris pe la toate instanţele sovietice, pe la Moscova, prin oraşele Siberiei. S-au adresat pe la diverse ziare şi emisiuni populare de investigaţie… Totul în zadar.

Cu ajutorul dlui profesor doctor Mihai Taşcă, am descoperit, neaşteptat, că dosarul nr. 44697/30749 pe numele cetăţencei Glicheria Darmicenco se prăfuise… chiar în arhiva Serviciului de Informaţii şi Securitate al R. Moldova.

(Aici şi în continuare am schimbat numele protagonistei articolului şi până la urmă veţi afla din ce cauză.)

O scrisoare pierdută

Glicheria Darmicenco era o tânără ţărancă fără carte, săracă şi plină de griji, doar cu o văcuţă pe lângă casa-i acoperită cu paie, spre a-şi salva de la foame cei doi copilaşi. Nu ştia ce-i politica şi cu atât mai mult nu a văzut în viaţa sa vreun spion. Până când într-o zi ea însăşi a devenit „spioană”…

Soţul său, Ion Darmicenco, poştaşul satului, a pierdut din simplă neatenţie o scrisoare trimisă primăriei locale tocmai de la autorităţile raionului. L-au arestat imediat, dar bravul bărbat a reuşit să evadeze şi a recurs la unicul procedeu de a rămâne în viaţă: a trecut Nistrul şi a ajuns în Basarabia. Istoria se întâmplase în anul 1933.

 

Operaţia antiromânească

Patru ani mai târziu, în Uniunea Sovietică, ajunsese la apogeu teroarea bolşevică ce până astăzi nu mai are asemănare în lume. Milioane de oameni nevinovaţi au devenit victime ale „comunismului în curs de edificare”. Odată luaţi sub baionete, nu mai aveau cale de întoarcere. Pentru argumentarea genocidului, conducerea bolşevică inventa diverse pretexte. S-a găsit „motiv” şi pentru românii moldoveni din RASSM. În august 1937, NKVD a emis un ordin secret intitulat „Operaţia antiromânească”. În baza lui, orice trăitor sovietic care avea rude în România sau a vizitat cândva această ţară, sau măcar a avut de gând s-o viziteze, urma să fie exterminat.

Glicheria Darmicenco a fost învinuită fără niciun temei că şi-a ascuns soţul, după evadarea acestuia, şi au declarat-o „spion român”. Au atacat-o în plină noapte şi au smuls-o din pătucul plin de vise al copilaşilor care au rămas să-şi aştepte mămica şaptezeci de ani la rând.

 

Îi puneau la zid pe toţi cei arestaţi

Puterea sovietică se afla într-un război permanent cu poporul său. Bolşevicii nu cruţau vieţile oamenilor. I-au început dosarul la 20 august 1937, ca doar peste o lună şi ceva s-o aducă în faţa plutonului de execuţie. În aceste câteva săptămâni de „cercetare” dosarul a reuşit să parcurgă distanţa până la Moscova, de unde a revenit cu sentinţa NKVD al URSS: „Glicheria Darmicenco se pedepseşte cu moartea prin împuşcare”. Nici n-au chemat-o la judecată, n-au ascultat-o, nu i-au cerut ultimul cuvânt, au ţinut-o doar într-un subsol puturos plin de sânge la Tiraspol, unde i-au şi ciuruit trupul firav de femeie inocentă.

Este strigător de stupid şi „motivul” sentinţei: „A ştiut că soţul s-a ascuns în România, dar n-a spus nimănui despre aceasta”. De altfel, chiar în rândul următor justiţia bolşevică declară fără remuşcări: „Corpuri delicte pe marginea cazului şi în cadrul dosarului nu există”.

Şi pe el l-au prins. Şi pe el l-au împuşcat

După ce a trecut Nistrul, Ion Darmicenco s-a instalat într-un sat de lângă Soroca. În România se trăia mai bine, mai liber, statul avea grijă de cetăţenii săi, şi el a crezut că nu-l va mai ajunge cuţitul bolşevic. Dar a venit odioasa zi de 28 iunie 1940, când Uniunea Sovietică a atacat mişeleşte România, cerându-i Basarabia. În urma ocupaţiei, NKVD a pus imediat stăpânire pe libertatea şi vieţile oamenilor, astfel Ion Darmicenco s-a pomenit şi el după sârma ghimpată a unui lagăr de exterminare sovietic. Peste câteva luni, l-au aruncat cu un glonţ în ceafă într-o groapă necunoscută a unei măcelării de oameni din Tatarstan. Ultima sa perioadă de viaţă a devenit subiect şi al cercetărilor Asociaţiei „Memorial” din Rusia.

 

Să trăieşti dincolo de Nistru astăzi mai rămâne un pericol

Spuneam la început că în acest articol am schimbat numele eroilor. Am făcut-o la rugămintea insistentă a urmaşilor acestora. În localitatea din stânga Nistrului mai trăiesc fiica şi feciorul lui Ion şi Glicheria (Darmicenco), acum la vârste înaintate de peste şaptezeci de ani. Ei îşi anunţă destinele personale aproape finalizate, însă copiii lor, adică nepoţii lui Ion şi ai Glicheriei, sunt nevoiţi să ţină cont de regimul terorist actual de la Tiraspol, care nu-i altceva decât o progenitură a celui sovietic din 1937. Le-am îndeplinit rugămintea, sperând că Smirnov şi Antiufeev nu vor găsi despre cine este vorba în prezentul articol şi nu vor aplica măsuri împotriva persoanelor vizate.

Dar îmi vine să mă gândesc cu stupoare, după toate acestea: în ce ţară trăim noi acum, când într-o parte a ei (Stânga Nistrului) unii cetăţeni se tem să-şi anunţe destinul părinţilor martiri, victime ale regimului sovietic, iar în altă parte, alţi cetăţeni ai acestei ţări (Liga tineretului rus din Chişinău) dau foc nestingherit la drapelul de stat tricolor şi se delectează în public cu aceasta.

 


 

 

Foaia de titlu a dosarului 44697/30749 pe numele Darmicenco Glicheria, intentat de NKVD RASSM (din Ucraina), pentru spionaj. „Început la 25 august 1937, terminat la 20 septembrie 1937”.

Soarta omului nevinovat la sovietici era decisă în câteva zile…

 

Decizia de arestare şi de începere a urmăririi penale a cet. Darmicenco Glicheria, unde sunt indicate şi datele personale ale învinuitei. Aceste date sunt retuşate din cauza pericolului care-i paşte pe urmaşii de azi ai acesteia, în regimul lui Smirnov.

 

Pagina a doua a hotărârii NKVD RASSM din Rîbniţa, care a decis soarta cet. Darmicenco G. şi care în punctul 1 al notei informatoare indică precum că „inculpata este deţinută în puşcăria din Tiraspol”, iar în punctul 2 se afirmă că „în cadrul dosarului nu există corpuri delicte”.

 

Certificatul NKVD care atestă că la 10 octombrie 1937 cet. Darmicenco Glicheria a fost condamnată la „pedeapsa supremă – moarte prin împuşcare”, în cadrul „Operaţiei antiromâneşti”, precum şi faptul că doar cinci zile mai târziu sentinţa a fost pusă în aplicare.

George MĂRZENCU

The following two tabs change content below.