O, Levant, Levant ferice!

 

Adrian Ciubotaru

 

Noi stăm prost cu diplomația. Zâmbetele planturos-familiare, de tarabagii levantini, cu care ne acoperim disprețul și aroganța atunci când întâmpinăm, la nivel oficial, orice sol venit de pe meleaguri străine, nu mai pot înșela pe nimeni. Ne înșală cel mult pe noi înșine, așa cum amăgitoare este și impresia de superioritate intelectuală pe care le-o dă demnitarilor noștri mulțimea de pungășii și de scheme frauduloase care i-au înălțat peste ceilalți și care au rămas nepedepsite acasă.

Totuși, diplomația nu este numai arta ipocriziei, ci și arta cuvântului. Îndemânarea de a formula în termeni acceptabili, cuviincioși, a unor lucruri pe care nu toată lumea le acceptă. Fie că este vorba de neadevăruri mai mult sau mai puțin necesare, dictate de interesele momentului, fie că este vorba, dimpotrivă, de adevăruri care trebuie spuse în așa fel încât să nu agraveze relațiile cu cei vizați în discurs.

Diplomați în structurile statului trebuie să fie, într-o măsură mai mare sau mai mică, toți angajații cărora le revine sarcina de a comunica cu oficialii sau cu presa străină. Prin urmare, nu numai dl Tudor Ulianovshi trebuie să știe cum să vorbească și ce să spună atunci când se întâlnește cu vreun emisar european sau este intervievat de un jurnalist de la o publicație cu impact global. Ci și, bunăoară, prim-ministrul Pavel Filip.

Dl Filip este însă vizirul unui sultanat medieval care are regulile și uzanțele lui diplomatice. Și care nu se sinchisește de ce, când și cui spune, crucială pentru beii locali fiind doar virarea șireată printre jucătorii externi. Astfel, din moment ce RM face, după cum cred șmecherii de la Chișinău, jocul tuturor puterilor în regiune (Dodon – pentru Rusia, proiecte comune – pentru România, angajamente integraționiste – pentru UE), cuvintele capătă, în mintea lor, o funcție pur instrumentală. Cu Moscova ei aplică un limbaj aparent dur, deși realitatea sugerează o relație mult mai cordială decât ne este îngăduit să vedem. În fața UE se jură că vor lupta și mai avan cu corupția, vor deveni și mai democratici, dar tratează drept hârtie igienică recomandările Comisiei de la Veneția. În anul Centenarului, își trimit spicherul la București, aparent ca să celebreze împreună cu “partea română” evenimentul, dar în același timp sărbătoresc acasă același simbol siluit al moldovenismului care este Ștefan al III-lea Mușatin.

În fond, nimic reprobabil în politica dupli- sau triplicitară a unui stat mic care vrea să supraviețuiască cu orice preț între vecini mai puternici. Dar vorbele se rețin, în timp, mai bine decât gesturile de moment, oricât de istețe ar părea acestea. E destulă o schimbare de guvern și/sau de atitudine la Washington, Moscova, Bruxelles sau București ca echilibrul geopolitic” oferit sau asigurat de Chișinău să nu mai satisfacă pe nimeni. Prostirea partenerilor nu este diplomație; diplomația înseamnă alianțe ferme cu unii parteneri și încercarea de a limita daunele pe care aceste alianțe le-ar putea aduce în relația cu statele rămase în afara înțelegerilor. Dacă nu ești în stare, nu ai resurse și nici curaj pentru o politică ceva mai “georgiană”, cel puțin alege cuvintele pe care le folosești când unul dintre “parteneri” te întreabă despre alți “parteneri”.

Prim-ministrul RM nu este apt nici de-atâta lucru. Întrebat de “The Guardian” despre raporturile cu România și Rusia, acesta afirmă că ambele țări asmut naționalismul, adâncind dezbinarea în societate. Fără a cădea în generalizările pe care le fac unii analiști (v. Dan Dungaciu, “Pentru Chișinău, România este Rusia cu semn schimbat”, în “Adevărul”, 14 mai 2018) și care mai curând prejudiciază imaginea și așa proastă a Basarabiei în România decât îl critică pe Pavel Filip, trebuie spus că declarațiile șefului de cabinet moldovean nu sunt pur și simplu inadmisibile sau revoltătoare, ci pe de-a dreptul neroade. Numai o guvernare de nevertebrate precum e cea a PSD-ului de azi poate trece senin peste echivalarea sprijinului economic și a programelor culturale promovate de România cu ațâțarea “naționalismului”. Nu se știe însă ce va crede următorul guvern de la București despre aceste perle ale diplomației de la Chișinău.

Este clar că Pavel Filip a vrut să calmeze Occidentul mereu angoasat de perspectiva unor schimbări radicale pe harta politică a Europei (atât de îngrijorat, încât a generat precedentul Kosovo, abil speculat de ruși în Crimeea), dată fiind starea de spirit deloc favorabilă statalității ce caracterizează, de la o bucată de vreme, societatea RM. Zelul matematic l-a îndemnat pe inginerul Filip să simplifice pentru ignorantul cititor occidental o realitate care nici pentru el, din câte se vede, nu este de o cine știe ce complexitate. Totuși, ajuns în fruntea guvernului, inginerul putea să o facă și pe diplomatul, dacă nu cumva să deschidă și niște cărți de istorie recentă sau măcar niște rapoarte de la Finanțe și Economie înainte de a pune în cârca României păcatele Rusiei.

The following two tabs change content below.
Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Adrian Ciubotaru

Ultimele articole de Adrian Ciubotaru (vezi toate)