O lege indezirabilă

2008-08-06-10-cernauti-hotin-chisinau-052-1600x1200

Cernăuţi, Ucraina

Deputații Radei Supreme de la Kiev ar putea examina în cel mai apropiat timp un proiect de lege, propus spre examinare încă la 7 februarie sub numărul 4116 – „Cu privire la amendarea Codului Penal al Ucrainei în legătură cu răspunderea penală în cazul nedeclarării deţinerii cetăţeniei altui stat”. Proiectul în cauză prevede privaţiunea de libertate pe un termen de la 3 până la 10 ani pentru deţinerea cetăţeniei duble. Sub incidenţa legii urmează să cadă şi etnicii români din regiunile Cernăuți, Odesa și Transcarpatia, care au obţinut sau urmează să obţină cetăţenia României.

Аutori ai respectivei initiative legislative sunt deputații din fracțiunea parlamentară a Partidului „Batkivșcina” Oleksandr Bryhyneți, Leonid Emali și Andri Pavlovski.

Olexandr Bryhyneți a susținut că „scandalul recent privind posibila deținere a dublei cetățenii de către înalți demnitari ca ex-premierul ucrainean Mykola Azarov și ex-președintele Administrației prezidențiale de la Kiev, Andri Kliuev, la fel, și informațiile potrivit cărora mulți locuitori ai regiunilor limitrofe statelor vecine, pe lângă pașapoarte ucrainene, dețin și pașapoarte românești, rusești, poloneze, fac această problemă extrem de acută”.

Privaţiune de libertate pe un termen de la 3 la 10 ani

„Imaginați-vă: funcţionari din fruntea țării au acces la secretele de stat și nu sunt cetățeni ai Ucrainei, ci ai altui stat! Ei nu sunt cetățeni ai Ucrainei, deoarece Constituția nu permite unui cetățean ucrainean să fie, totodată, și cetățean al altei țări. Problema e că interdicția dublei cetățenii e prevăzută de Constituția țării, dar legea nu prevede și tragerea la răspundere pentru deținerea cetățeniei duble. Am decis să corectăm situația aceasta”, a mai declarat parlamentarul ucrainean, citat de portalul de știri de la Cernăuți „chernivtsinews.com”.

Potrivit lui, în funcție de gradul de abuz privind deținerea dublei cetățenii, poate fi aplicată o amendă usturătoare sau privaţiune de libertate pe un termen de la 3 la 10 ani. „Simpli cetățeni, deținători ai dublei cetățenii, vor fi lipsiți de drepturi politice, de dreptul la vot, aceasta fiind сea mai mică sancțiune, iar cea mai mare va fi pentru funcționari publici cu acces la secrete de stat – închisoare pe un termen de la 3 până la 10 ani”, a subliniat Bryhyneți.

Deputatul de la Kiev a mai opinat că adoptarea acestui proiect de lege va permite diminuarea numărului de persoane care deţin cetăţenie dublă. Mai mulţi funcţionari de rang înalt ai Ucrainei, printre care și ex-premierul Mykola Azarov (suspectat că ar deține cetățenia Austriei), ar putea cădea sub incidenţa acestei legi.

O modalitate voalată de presiune asupra ruşilor

„Prin urmare, etnici români din Ucraina, care dețin cetățenia României, ar putea fi lipșiți de drepturi politice pe teritoriul Ucrainei”, conchide jurnalistul bucovinean de etnie română George Bodnăraș. Întrebat cum ar proceda în situația în care ar deține cetățenia română, jurnalistul susține că ar ascunde faptul și nu s-ar dezice de ea, chiar cu pericolul de a-și pierde drepturile civile și politice, asigurate de constituția statului ucrainean.

Anastasia Cucuruz, româncă din Bucovina, stabilită cu traiul la Chișinău, studentă la USM, jurnalistă și membra a Asociatiei „Hyde Park”, susține că doi din trei români de la Cernăuți dețin cetățenia română și că „în Constituția Ucrainei e scris negru pe alb că nu e permisă dubla cetățenie, iar faptul că legea până în momentul de față nu prevede și o sancțiune pentru cei ce o dețin era doar o chestiune de timp”.

„Noi, bucovinenii, știam că mai devreme sau mai târziu așa se va întâmpla, poate doar n-am crezut că va prevedea sancțiuni atât de dure. Totodată, vreau să cred că această decizie nu e cu rea intenție la adresa românilor. Mai degrabă e o modalitate voalată de presiune asupra populației de etnie rusă. Consider că situația tensionată în Crimeea justifică gestul disperat al autorităților nou-proclamate. Sunt optimistă, cred că odată cu retragerea trupelor ruse din Crimeea lucrurile vor reveni la normal. Românii nu au promovat niciodată idei separatiste, iar anume aceasta e ceea ce vor să evite autoritățile de la Kiev odată cu adoptarea acestei legi”, a relevat Anastasia.

„O să vină românii să se autodenunțe?”

Întrebat despre proiectul de lege propus Radei Supreme de la Kiev, scriitorul Vasile Tărâțeanu ne-a spus: „Această inițiativă legislativă reduce la zero declarațiile liderilor fostei opoziții ucrainene, acum la putere, care, în fond, au declanșat ieșirea în stradă a tineretului ucrainean, doritor să trăiască într-o țară în care să fie împărtășite valorile europene. Păcat de jertfele căzute pentru idealurile Maidanului kievean.

Ce or să facă rușii din Ucraina care vor în Rusia? Vedem acum ce fac ei, ridicând steagul Rusiei deasupra instituțiilor lor publice și administrative. Vedem ce face Rusia sub falsul pretext al apărării conaționalilor lor. Ce să facă minoritarii români, maghiari, polonezi care și-au luat în masă cetăţenia patriilor lor istorice care vor să facă parte din Uniunea Europeană? Dar ce să facă miile de ucraineni care au lucrat și mai lucrează în Occident și au deja cetățenie şi reședință în Italia, Spania, Portugalia, Germania, Canada, America? O să-i judece pe toți? Mă îndoiesc.

E un proiect făcut în grabă, fără ca autorii lui să se gândească la consecințe. Și-apoi, cum o să afle actualii guvernanți cine are cetățenie românească? O să vină românii să se autodenunțe la procuratură, la miliție, o să vină poliția acasă pe la fiecare român ca să facă percheziție să le caute paşaportul românesc? Dar cum se va proceda cu miile de etnici ucraineni care s-au folosit de prevederile legilor românești cu privire la redobândirea cetățeniei? O sa-i bage în puşcărie pe cetăţenii Românei ca cetățeni europeni ce au dreptul să trăiască în oricare stat european?

Nadine Chilianu