O iubire nascută pe Messenger

Confesiune // Am suferit, dar nu pentru că l-aş iubi, ci paentru visele pe care mi le făcusem în legătură cu o persoană care, două săptămâni mai târziu, avea să mă părăsească fără nicio remuşcare

De multe ori m-am gândit cum ar fi să fiu în locul lor. Să am şi eu pe cineva care să mă protejeze, să mă iubească, să simtă că sunt totul pentru el, aşa cum întâlneam în iubitele mele cărţi adevărate poveşti de dragoste. Izvor nesecat de inspiraţie de-a lungul veacurilor pentru milioane şi milioane de cărţi, dragostea m-a atins şi pe mine. Lăcrimam la impresionantele poveşti de dragoste, dar nu credeam că voi simţi la fel. După relaţii eşuate în care încercam să mă agăţ de o mică iluzie, o mică speranţă că am găsit pe cineva cu care să-mi petrec adolescenţa, descopeream că nu era cel pe care îl căutam. A trecut prin viaţa mea ca un fulger ce străbate cerul în mijlocul unei tumultoase furtuni.

O furtună era şi sufletul meu atunci când l-am cunoscut pe cel care deţine inima mea. Oscilam între două relaţii fără sens în care, la un moment, îmi pusesem speranţe, care însă s-au dovedit a fi zadarnice, deoarece băieţii nu erau pentru mine. Am crezut că m-am îndrăgostit de ultimul. Am suferit şi poate şi acum îl privesc cu nostalgie, dar nu pentru că l-aş iubi, ci pentru o nostalgie la gândurile pe care le nutream atunci, la visele pe care mi le făcusem în legătură cu o persoană care, două săptămâni mai târziu, avea să mă părăsească fără nicio remuşcare.

Ion, un trofeu obţinut uşor

Nu am înţeles niciodată de ce am considerat că era potrivit pentru mine. Să fi fost o provocare, un orgoliu sau furia unei neîmpliniri? Nu ştiu, dar mă bucur că s-a terminat, că nu mai sunt copleşită de tristeţe, cum eram odată, chiar dacă îi pronunţam doar numele. Aşadar, eram cu Ion, dar vorbeam pe Messenger cu altcineva. Ion a fost o marionetă pe care o etalam colegelor mele. Era un trofeu pe care l-am obţinut uşor, iar apoi n-a mai reprezentat niciun interes pentru mine. Radu apăruse subtil, fără prea multe explicaţii. Niciodată nu a dat explicaţii pentru faptele sale, nici când eram împreună. În viaţa mea, pur şi simplu, era un amic de pe net. Însă, uşor-uşor, m-a convins că ar fi mai bine să îl părăsesc pe Ion pentru o relaţie alături de el, deşi nici el nu era tocmai o persoană liberă. Avea o relaţie cu Maria, pe care a părăsit-o după nouă luni fără nicio explicaţie. Am renunţat uşor la Ion, care, de fapt, mă părăsise pentru că vorbeam mult timp cu Radu şi despre Radu.

Radu, un amic de pe Messenger

M-am îndreptat plină de iluzii către o nouă relaţie, bineînţeles cu Radu, care de mult nu mai era un simplu amic. Mi-a mărturisit că simţea o atracţie pentru mine din ziua când am făcut cunoştinţă. Două săptămâni, atât a ţinut. Un timp atât de scurt despre care am vorbit poate prea mult. Nu ştiu, cert e că am suferit. A trecut, iar Radu a rămas în urmă graţie unui al treilea, alesul. Prima conversaţie purtată cu acesta a fost în perioada când Radu mă interesa, însă, fiind o persoană deschisă, am purtat o conversaţie îndelungată cu Marius. Acesta era numele său, căruia i-am mărturisit mai multe lucruri intime. Marius, chiar aşa, precum iubitul lui Cosette din „Mizerabilii” de Victor Hugo. Marius, un băiat special, a încercat să mă cucerească cu un limbaj neutru. Nu dădea niciun semn că ar fi interesat de mine. Îi specificasem că am o relaţie cu un băiat şi că mă gândesc deja la altcineva. Nu reprezentam interes decât ca parteneră de discuţie. El mă considera o fată inteligentă. Relaţia mea cu Radu a murit. Hazardul a făcut ca să vorbesc din nou cu Marius. A fost mirat când am încercat să intru în vorbă o dată, de două, chiar şi a treia oară. Apoi i-am trezit interesul şi petreceam câteva ore vorbind pe Messenger. Zilnic, după ce ajungeam acasă, ne căutam în lista Messengerului. Era acolo, doar pentru mine, sau poate că aşa credeam. Au trecut câteva luni, din februarie până în mai, în care el a văzut doar o poză de a mea şi aceea cam târziu trimisă. În luna mai, deja mă impacientasem. Zilele treceau, iar Marius nu avea niciun gând să mă invite să ne vedem. I-am propus şi mi-a mărturisit că i-a fost frică ştiind că uram „invitaţiile”. Am făcut pasul cel mare şi ne-am întâlnit. Ce pot spune e că nu a fost „dragoste la prima vedere” nici pe departe. Eu eram prea înaltă, el – prea slab, aparent nu ne potriveam. Am mers minute bune tăcuţi în care ambii meditam şi încercam să întrezărim finalul acestei întâlniri. Ne era frică, deoarece ne făcusem planuri şi parcă nimic nu se mai lega, parcă, pur şi simplu, nu ne mai plăceam. Eu am fost cea care am deschis un subiect. Era vorba despre fostul prieten. Apoi am început să vorbim şi despre altceva, astfel mi-am regăsit „prinţul” de pe Messenger. Vorbea la fel, folosea aceleaşi expresii îngrijite, special alese şi îşi punea în valoare educaţia. Era vădit dezamăgit, nu de mine, după cum mi-a mărturisit mai târziu, ci de el, se simţea inferior. Cu timpul, am depăşit şi problema aceasta.

Marius, alesul meu

După o primă întâlnire, cu emoţii de tot felul am spus „DA”. Am vrut să fim împreună. Am început neîncrezători, ca apoi să ne iubim ca doi nebuni. Relaţia noastră a evoluat fără surprize ca în alte dăţi. Era un băiat delicat, sincer, tandru. Mă iubea. Pe 20 mai 2005, am decis să fim împreună. Pe 12 iunie, de ziua lui, am simţit primii fluturi în stomac atunci când buzele sale mi-au atins suav gâtul. Nu eram pregătită pentru relaţii sexuale. Am apreciat la el răbdarea care a avut-o şi o are şi acum cu mine.

Marius e diferit de toţi băieţii pe care i-am întâlnit, deşi nu am avut relaţii sexuale. Mi-a demonstrat cât poate fi de tandru, grijuliu, atent, iubăreţ, gingaş, aşa cum poţi mai rar să găseşti astăzi. După un an, corpul său, din cauza căruia era uneori complexat, s-a mai împlinit. Dragostea noastră e pe culmi, iar noi ne ţinem calea unui altuia. Nu putem sta unul fără celălalt. Relaţia cu Marius, spre deosebire de celelalte relaţii, a dat naştere în mine unor sentimente noi, pure, prea frumoase pentru o lume atât de rea. Dimineţi în şir, mă trezesc cu gândul la el şi la relaţia noastră. Zâmbesc, sunt fericită. Am parte de ceva unic. Nimeni nu poate şti cu adevărat cât de mult ne iubim. Însă persoanele ce mă înconjoară au înţeles totuşi că de data aceasta e altceva, e ceva nou pentru amândoi.

Noi suntem o pereche de invidiat. Aş vrea să rămân cu el o viaţă. Dacă Dumnezeu mi-l va lua, va rămâne mereu în inima mea ca prima şi singura mea iubire.