O halbă cu bere a fost începutul formaţiei „Probacchus”

Sincerităţi

Zdubii vor avea bar în centrul Bucureştiului

Trupa „Zdob şi Zdub” şi-a lansat, la emisiunea lui Măruţă de la Pro TV, „Happy Hour”, piesa „Moldovenii s-au născut”. Solistul trupei, Roman Iagupov, a spus că va deschide în curând în centrul Bucureştiului un bar în care vor susţine concerte. „Moldovenii s-au născut” este una din piesele de pe noul album al trupei „Zdob şi Zdub” care a fost înregistrat în Germania şi va apărea pe piaţa noastră în primăvara aceasta.

O halbă cu bere a fost începutul formaţiei „Probacchus”

Formaţia „Probacchus” împlineşte 11 ani de activitate. În 1999, membrii trupei s-au adunat la o bere şi au hotărât să formeze o trupă. „Era o zi de vară toridă, ne-am adunat şase băieţi la o halbă de bere şi am hotărât să facem muzică. Chiar atunci, la masă, am compus refrenul piesei «O halbă cu bere», piesă care are şi acum priză la public”, spun băieţii.
De la început, aceştia au avut probleme cu denumirea trupei, „Probacchus”, deoarece Bachus era zeul vinului şi al pomiculturii la romani. Adică, ar însemna că aceştia sunt pentru băutură, fapt negat de cei din trupă, deoarece aceştia cântă cel mai mult despre dragoste şi femei.
Puţini ştiu că formaţia „Probacchus” a participat în 2005 la selecţia pentru Eurovision, însă fără succes. Acum trupa pregăteşte un nou CD care va apărea în primăvara acestui an.

Odri: „Părinţii vor să mă vadă pe scena de la Hollywood”

Odri Bârcă, cea mai tânără dintre finaliştii de la Eurovision, spune că părinţii săi vor ca ea să devină celebră. „Părinţii mei vor să mă vadă pe scena de la Hollywood”, spune tânăra, chiar şi numele i-a fost dat în cinstea unei actriţe hollywoodiene. Deşi unii interpreţi care nu au ajuns în finala naţională o acuză că n-are vârsta corespunzătoare regulamentului, Odri a rămas în concurs şi va evolua pe 26 februarie sub numărul 17. Odri afrimă sus şi tare că niciodată nu ar cânta manele, doar muzică de calitate.
C.C.

The following two tabs change content below.
Carolina Chirilescu

Carolina Chirilescu