O Gală elegantă pentru cele mai bune cărţi ale anului 2010

EVENIMENT LITERAR // Premiile Uniunii Scriitorilor, de la subsol, pe scenă

După ce ani de zile premiile Uniunii Scriitorilor din Moldova au fost simbolice, adică nesemnificative din punct de vedere financiar, iar ceremonia de acordare a lor, desfăşurată în salonul întunecat şi răcoros de la subsol, aducea a prohod sau parastas, în vara aceasta autorii premiaţi au primit felicitări şi omagii în Sala Mare a USM, în luminile reflectoarelor, într-o atmosferă cu-adevărat de sărbătoare.

Festivitatea decernării premiilor literare s-a transformat în Gală, prima ediţie a acesteia fiind un succes şi o victorie a noii echipe a USM. „Începând cu acest an, am aşezat Gala premiilor sub semnul zilei de comemorare a lui Mihai Eminescu, 15 iunie”, afirmă Arcadie Suceveanu, preşedinte al Uniunii Scriitorilor, precizând că premiile pentru cele mai bune cărţi ale anului 2010 sunt mult mai consistente decât în alţi ani, datorită susţinerii din partea premierului Vlad Filat şi Primăriei Municipiului Chişinău.

Dumitru Matcovschi: „Actuala conducere a USM începe să ne adune grămăjoară”

Scriitorul Dumitru Matcovschi, căruia i-a fost oferit Premiul Opera Omnia, a cucerit sala prin firescul şi sinceritatea discursului: „Opera Omnia e premiul pe care şi-l doreşte orice creator de frumos la vârsta mea. E bine că actuala conducere a Uniunii Scriitorilor începe să ne adune grămăjoară. E important că azi e ziua nemuririi lui Eminescu”.

Criticul Mircea V. Ciobanu, membru al juriului USM, a menţionat: „Premiem cărţi, ci nu autori”, iar unul dintre premianţi, Vasile Gârneţ, a ţinut să accentueze că „e o altfel de gală, ea pune în altă lumină pe cei care scriu şi pe cei pentru care scriu autorii”. Manifestarea, înnobilată de muzică clasică şi de poeme recitate de mici actori ai Teatrului-studio „Albina” al Liceului „Gh. Asachi”, a fost încărcată de emoţii autentice, transmise în sală de scriitorii premiaţi. Astfel, Liliana Armaşu, câştigătoare a Premiului pentru Poezie (pentru volumul „Singurătatea de miercuri”), a spus că îl consacră mamei sale, „rămasă singură la ţară”, iar laureata Premiului pentru Debut, Maria Paula-Erizanu (pentru cartea „Aceasta e prima mea revoluţie. Furaţi-mi-o”), a anunţat că îşi dedică premiul „tinerilor maltrataţi la 7 aprilie 2009”.

Val Butnaru, căruia i s-a acordat Premiul de Excelenţă pentru romanul „Cartea nomazilor din B.”, a îndemnat spectatorii să meargă duminică la vot, pentru a nu fi nevoiţi, a doua zi după alegerile primarului general al capitalei, să scrie cu toţii cartea „Singurătatea de luni”.

Val Butnaru: „Să mergem duminică la vot, pentru a nu fi nevoiţi să scriem „Singurătatea de luni”

La manifestare au fost prezenţi Marius Lazurca, ambasador al României în R. Moldova, Dorin Chirtoacă, primar degrevat al Chişinăului, Leonid Bujor, consilier al prim-ministrului, Petre Guran, director al Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chişinău, Chiril Lucinschi, preşedintele Comisiei Cultură, Educaţie, Cercetare, Tineret, Sport şi Mass-media din cadrul Parlamentului Republicii, scriitori, bibliotecari, jurnalişti, oameni de cultură.

De notat că în afară de premii, Uniunea Scriitorilor din RM a mai acordat burse de creaţie pentru 2011 scriitorilor Eugen Cioclea, Iurie Colesnic şi Ghenadie Postolache. Publicul a avut posibilitatea de a vedea şi o expoziţie de fotografii ale lui Nicolae Răileanu, realizate în cadrul proiectului naţional „Moldcell te invită să-ţi cunoşti scriitorii”, iar cei mai mulţi dintre spectatori au apreciat evenimentul cu entuziasm, remarcând că a fost „o gală elegantă”.

Irina Nechit

The following two tabs change content below.
Irina Nechit

Irina Nechit

Irina Nechit

Ultimele articole de Irina Nechit (vezi toate)