O firmă condusă de soțul Valentinei Buliga a avut contracte cu statul în valoare de circa 1,5 milioane de lei

foto: shok.md

Firma ”Ecostat” SRL condusă de Alexei Buliga, soțul deputatei democrate Valentina Buliga, a câștigat, timp de un un an, șapte contracte de achiziții publice în valoare de un milion 425 de mii de lei. Firma s-a angajat să colecteze, să transporte și să neutralizeze deșeurile medicale din cinci spitale din R. Moldova, arată o investigație realizată de moldovacurată.md.

Firma „Ecostat” SRL a fost fondată în martie 2015 de către Leonid Negru și Radu Baltag, ultimul fiind și administratorul afacerii timp de un an și jumătate. În octombrie 2016, s-a schimbat administratorul, astfel că la conducerea firmei a venit Alexei Buliga. Firma funcționează în domenii de activitate precum colectarea, tratarea și eliminarea deșeurilor medicale, dar prestează și servicii de decontaminare.