O dragoste neîmpărtăşită

PRIMA DRAGOSTE // Este foarte neplăcut să îţi vezi băiatul pe care îl iubeşti în braţele altei fete

În urmă cu un an şi jumătate, în gaşca noastră a apărut un tip super, Constantin. Am făcut cunoştinţă cu el, ne-am înţeles bine de la început. A venit într-o zi la mine cu un amic de-al lui, Victor. La început, treceam indiferentă pe lângă tipul care nu vorbea cu nimeni în afară de tovarăşii lui.

Într-o zi, când trebuia să plece acasă, a venit, m-a pupat şi mi-a spus „Pa”. Nu-mi venea să cred. Un gest atât de micuţ şi totuşi foarte semnificativ pentru mine. În ziua aceea, i-am trimis un mesaj prietenului meu. I-am spus că nu mai vreau să fim împreună, să nu mă mai caute sau să mă sune că nu mai poate fi nimic între noi. M-am simţit prost atunci şi mă gândeam că, fiind băiat, o să treacă repede peste chestia asta. Mi-a spus ceva de genul: „Îţi doresc din tot sufletul să nu te lase cineva baltă sau să te dezamăgească, să-ţi spună tot ceea ce mi-ai zis mie”. În fine, ziua următoare, Victor a venit, m-a pupat şi ne-am dus în spatele blocului să stăm pe o bancă. Ne-am luat în braţe. Mă simţeam bine. Am stat câteva ore bune pe afară, apoi ne-am despărţit.

Ziua următoare a venit, afară ploua, era frig. Toţi eram la scara unui prieten. Eu îi spusesem prietenei mele că îmi este frig şi că vreau să merg acasă. Atunci el m-a cuprins cu braţele lui calde, spunându-mi că aşa îmi va fi mai bine. Simţeam că plutesc. Vedeam numai fluturaşi. M-a sărutat pentru prima oară. A fost cel mai frumos sărut din viaţa mea. Aşa am continuat o întreagă după-amiază posomorâtă. Totul mergea din ce în ce mai bine între noi, ajungând să-mi spună chiar „iubi”, cu toate că nu primisem încă vreo propunere de prietenie din partea lui, dar era evident că eram cea care lua mereu iniţiativa.

Săruturi… îmbrăţişări

Până într-o zi… Am ieşit afară cu prietena mea. Ne-am îndreptat spre banca unde era restul găştii. Bineînţeles că primul pe care m-am dus să îl pup a fost Victor. Dar am avut un şoc! Nu m-a lăsat să îl sărut şi mi-a făcut un semn discret. Apoi am aflat că era cu o tipă. Nu îmi venea să cred. Am plecat acasă, am început să plâng. Aşa au început depresiile şi nopţile nedormite. A fost un coşmar care nu se mai termina. A stat cu Georgiana vreo 3-4 zile apoi s-au despărţit. Nu am aflat motivul, dar am zis că Victor nu mai are ce căuta în inima mea, că nu mai însemna nimic pentru mine. Din contra. Îl iubeam pe zi ce trece tot mai mult şi mai mult, am avut o discuţie serioasă cu el şi mi-a spus că îi pare rău pentru ce a făcut. L-am iertat şi am continuat ceea ce, de fapt, nici nu începusem… Săruturi… îmbrăţişări…

Într-o seară, ne-am dus împreună cu Maria să îl luăm afară pe un prieten de-al nostru. Era duminică. Luni aveam şcoala. Şi mi-a spus că ar vrea să stea cu mine toată ziua. M-am simţit super şi Maria mi-a spus că ne poate da cheile de la casa ei, că ai ei erau plecaţi într-o călătorie de o săptămână. Am stabilit o oră la care să ne vedem. În seara aceea, mi-am aranjat părul pentru minunata zi pe care speram să o petrec cu băiatul pe care îl iubeam. A doua zi, ne-am întâlnit la locul stabilit pentru a merge la Maria acasă să stăm acolo câteva ore. Victor nu a venit singur, aşa cum trebuia, ci însoţit de o fată, Alexandra. Nu îmi venea să cred. El mi-a zis că Alexandra este prietena lui. Au urmat multe lacrimi. După o săptămână, s-a despărţit şi de ea. M-am întâlnit cu Alexandra pe stradă şi am văzut că plângea. Mi-am dat seama că ceva nu este în ordine şi am întrebat-o ce are. M-a luat în braţe şi mi-a zis că s-a despărţit de Victor. Plângea. Într-un fel îmi era milă de ea, dar mai milă îmi era de mine.

Ultimul drum împreună

Poate sună egoist, dar este foarte neplăcut să-ţi vezi băiatul pe care îl iubeşti în braţele altei fete. În fine, o încurajam. I-am spus că nu merită să plângă. Eram singură acasă. Toţi erau în faţa blocului. Se distrau de minune. La un moment dat, a sunat cineva la uşă. Nu aveam chef de nimeni. Cu câteva minute înainte, plecase prietena mea, Maria. Sunetul de la uşă m-a trezit din starea de reverie din care mă aflam. Am crezut că este Maria, că şi-a uitat ceva la mine şi, din cauza asta, nu m-am mai uitat pe vizor. Dar m-am înşelat. Era Alexandra. A intrat nepoftită în casă, s-a aşezat la calculator şi a intrat pe messenger. I-am trimis un mesaj Mariei să vină sus să o scoată pe Alexandra afară. Alexandra plângea din cauza că s-a despărţit de Victor, iar eu plângeam de nervi.

Peste vreo lună, m-am întâlnit cu el. Ne-am sărutat şi am plecat numai noi doi. A fost ultimul drum împreună. Ne opream, ne sărutam, el îşi cerea iertare, dar scuzele lui erau false, ca întotdeauna. Când am plecat, m-a sărutat pentru ultima oară. Pe urmă, l-am văzut sărutându-se cu o prietenă. Amândoi au tresărit când m-au văzut. Mă întreb ce fel de om este? De ce îl iubesc atât de mult? Că m-a făcut să cred că poate exista ceva între noi? Întrebări fără răspuns… o dragoste neîmpărtăşită.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău