O comedie neagră, între exuberanţă şi simplitate

PREMIERĂ // În piesa „Veghe” joacă şi spectatorii

Teatrul „Eugene Ionesco” şi-a deschis cea de-a XX-a stagiune cu spectacolul „Veghe” în versiunea regizorală a lui Veaceslav Sambriş. Aflat la a doua sa montare, după piesa „Şefele”, pusă în scenă în 2009, regizorului i-a revenit misiunea delicată de a „face ceva” cu minimum de spaţiu şi resurse. Şi asta deoarece lucrările de reparaţie ale teatrului de pe bulevardul Grigore Vieru sunt departe de a fi finalizate.

O stagiune consacrată dramaturgiei contemporane

Cum în tot răul este şi ceva bun, lipsa condiţiilor normale de joc a stimulat trupa de la „Ionesco” să caute formule econome, non-convenţionale, de a-şi continua activitatea, venind în întâmpinarea unui public deja format care o iubeşte şi aşteaptă producţii noi. În această perioadă dificilă, teatrul a anunţat că se va axa pe dramaturgia contemporană, orientându-se spre texte minimaliste la nivel scenografic şi tehnic.

Autorul textului „Veghe”, canadianul Morris Panych, a scris douăzeci de piese şi a adaptat altele şase. A fost premiat de două ori cu cea mai înaltă distincţie canadiană în dramaturgie – Premiul literar dramatic „Governor General”. Pannych este şi regizor de teatru, de film, operă şi spoturi muzicale. Până să ajungă la Chişinău, „Veghe” a fost montată în Canada, SUA, Marea Britanie, dar şi la Teatrul Naţional „Radu Stanca” de la Sibiu, cu denumirea „Ostatic la mătuşica”.

Subiectul piesei se concentrează în jurul unui tânăr care aşteaptă moartea mătuşii sale bătrâne, tăcută şi ţintuită la pat, pentru a o moşteni. În timp ce locuiesc împreună, o legătură bizară de atracţie-respingere se creează între cei doi, tânărul nu oboseşte să o terorizeze pe bătrână cu iminenţa morţii acesteia, dar în acelaşi timp îi povesteşte cele mai ascunse amintiri şi gânduri. Piesa abundă în umor negru şi sarcasm, acestea fiind definitorii pentru Panych care spunea într-un interviu că scrie doar material non-comic, deoarece se teme că altfel ar deveni melodramatic.

Oameni îngrozitor de singuri în „Veghe”

Pentru versiunea de la „Ionesco”, Veaceslav Sambriş a ales doi actori din noul val al trupei: Irena Boclincă (mătuşa) şi Emilian Creţu (nepotul). Pe Irena o cunoaştem din rolurile sale în „Monoloagele vaginului” (regie – Nelly Cozaru) şi „Şefele” (prima colaborare cu Sambriş). Emilian Creţu se află la primul rol central, cel puţin la „E. Ionesco”. Personajul lui din „Veghe” este un tip egocentric, mizantrop, mai degrabă asexuat decât homosexual, plin de resentimente ce îşi au originea într-o copilărie nefericită şi traumatizantă, un om îngrozitor de singur, cu o mulţime de cunoştinţe, dar fără niciun prieten, un observator frustrat al celor din jur, incapabil să relaţioneze, unul dintre milioanele de „morţi vii”, produşi de epoca mall-urilor şi a comunicării virtuale.

Pe mătuşă a întâlnit-o o singură dată, în copilărie, şi este singura lui rudă. Fragmentul în care nepotul îi povesteşte bătrânei unica amintire despre ea constituie un punct de turnură în structura piesei. El îi mărturiseşte cât spera ca acea femeie elegantă, care a apărut în casa posomorâtă a familiei sale, să-l salveze şi să-l ia de lângă părinţi, cât de mult şi-ar fi dorit ca ea să vadă dincolo de aparenţa unui copil „freak”, ciudat şi respingător, să încerce să-l înţeleagă şi să-l ajute.

Pentru ca să-i iasă bine acest rol, Emilian Creţu a trebuit să înveţe să stăpânească evoluţia personajului său. Era foarte important ca trecerile de la sarcasm la sinceritate, de la exuberanţă la simplitate, de la comportament agresiv şi sfidător la o stare de deschidere sufletească, chiar vulnerabilitate, atât de savuroase şi bine gradate în text, să fie simţite şi punctate cu acurateţe. În această adevărată probă de echilibristică actoricească, Emilian primeşte ajutor din două părţi: partenera lui de joc şi spectatorii.

Succesul unui rol mut

Personal, am mari aşteptări de la Irena Boclincă. O consider una dintre cele mai originale, curajoase şi energice actriţe pe care le avem la ora actuală şi, deocamdată, primeşte roluri care îi pun în valoare calităţile şi pe care ea ştie să le exploreze. Deşi are un rol aproape mut în „Veghe”, Mătuşica face deliciul piesei, reuşind să fie amuzantă, veridică şi înduioşătoare în acelaşi timp, iar dansul său erotic a făcut furori în public…

Public care a fost implicat în desfăşurarea spectacolului mult mai mult decât este obişnuit. Cei aproximativ 60 de oameni care încap în sala mică de la „Ionesco” au fost implicaţi în acţiunea piesei, înşirând rufe, dansând cu mătuşica şi înfruntându-i asalturile de cochetărie. Deşi acest procedeu de participare a spectatorilor în piesă este folosit în străinătate de mult şi cu succes, constituie o noutate pentru R. Moldova şi o experienţă necesară şi foarte interesantă, luând în calcul cât de conservator şi închistat este publicul nostru.
Deşi tind să o poziţioneze în zona comicului, pentru mine, „Veghe” este mai degrabă o poveste despre iubire şi disperare, despre frica noastră, a tuturor, de a muri în singurătate, fără a avea pe nimeni alături să ne vegheze. Sună melodramatic, nu?

Daria VLAS