O bătrână din Taraclia a fost omorâtă cu bestialitate de un nepot de-al său

manibatrana

O bătrână de 72 de ani din raionul Taraclia a fost omorâtă în bătăi de propriul nepot. Potrivit procurorilor, în ianuarie curent, aflându-se în ospeţie la bunica sa, inculpatul s-a luat la ceartă cu bătrâna, care îl certa pentru modul amoral de viaţă, transmite procuratura.md.

Agresorul a lovit-o mai întâi pe bătrână cu pumnii, iar apoi cu o halteră; femeia a decedat pe loc. Inculpatul a ascuns corpul neînsufleţit al bunicii într-un troian de zăpadă. Cadavrul bătrânei a fost depistat de către o rudă care a anunţat oamenii legii.

Inculpatul, în vârstă de 27 de ani, şi-a recunoscut vinovăţia. Acesta se afla în evidenţa medicului narcolog, iar anterior a mai fost pe banca acuzaţilor. Pentru comiterea omorului intenţionat, săvârşit cu cruzime deosebită, inculpatul a fost condamnat la 30 de ani de detenţie, cu încasarea sumei de 50 mii lei în folosul succesorului părţii vătămate drept prejudiciu moral cauzat prin infracţiune.
Sentinţa este cu drept de atac în modul stabilit de lege.