O altă bornă de hotar «СССР» a apărut la Comrat 

Autoritățile regiunii autonome găgăuze au inaugurat recent la Comrat un monument dedicat grănicerilor sovietici. Lucrarea reprezintă o placă din granit pe care este gravată harta URSS și un pilon de hotar cu stema acestui stat defunct.

Agenția de Inspectare și Restaurare a Monumentelor a sesizat Procuratura Generală în cazul acestui monument dedicat grănicerilor sovietici. Reprezentanții Agenției spun că monumentul a fost instalat ilegal pentru că nu avea autorizațiile necesare. Administrația locală nu a coordonat acest proiect cu guvernul conform legislației privind monumentelor publice, a declarat directorul acestei agenții, Ion Ștefăniță.

Amintim că un monument cu aceleași litere «СССР» a fost ridicat cu sprijinul lui Renato Usatîi la Bălți. Lucrarea din această urbe face parte din cadrul unui complex amenajat pe o suprafaţă de 750 de metri pătraţi. Elementele acestuia sunt din piatră de Cosăuţi, iar basorelieful din bronz.

Monumentul conţine o placă ce reprezintă profilul poetului și actorului rus Vladimir Vîsoțki alături de „cei trei cai nărăvaşi” (citiţi CCCP – URSS)”, expresie dintr-un cântec al acestui interpret. Realizarea proiectului a costat 800 de mii de lei. Această lucrare fusese ridicată de asemenea ilegal.

The following two tabs change content below.