Nuţa zăluda

 

CU LIMBĂ DE MOARTE // „Să ţii fraţii lângă tine, să nu vă despărţiţi, altfel nu o să vă mai cunoaşteţi şi nu o să vă mai iubiţi ca cei de un sânge”.

Multe nenorociri se mai întâmplă pe lumea asta! Te întrebi uneori cât poate îndura un om şi de ce îl pune Domnul la atâtea încercări? Neculăieş a rămas fără ambii părinţi la vârsta de zece ani. Uite aşa, timp de nouă luni, i s-au prăpădit ambii de parcă i-a suflat cineva din viaţa lui.

Taică-său s-a dus la lucru în Karelia, Federaţia Rusă, la tăiat pădure, şi s-a întors acasă în sicriu. E adevărat că peste un timp i-a venit şi lemnul pentru casă, pentru asta a lăsat omul satul, nevasta cu doi copii măricei şi cu al treilea în burtă.

De al treilea nu avea ştiinţă, Milica, aşa-i ziceau în cătunul cela nevestei lui, nu a reuşit să-l anunţe. A murit femeia în timpul naşterii din cauza unei hemoragii pe care baba Safta, moaşa satului, n-a putut să o oprească. Nu aveau spital prin apropiere şi cine s-ar fi gândit că, la a treia naştere, s-ar fi putut isca probleme? Când a simţit că nu are zile multe, l-a chemat pe băiatul cel mare, Neculăieş, avea zece ani, şi i-a poruncit cu limbă de moarte: „Să ţii fraţii lângă tine, să nu vă despărţiţi, altfel nu o să vă mai cunoaşteţi şi nu o să vă mai iubiţi ca cei de un sânge”.

Porunca mamei

A stat mortul trei zile pe laiţă. Preotul din satul vecin nu venea să-i citească prohodul din cauza că nu aveau bani să-l plătească. Până la urmă, a sărit satul. Emilia avea mamă vitregă şi taică-său, pentru că îşi iubea nevasta la nebunie, a prins ciudă pe fată şi o jignea cu şi fără motiv. Emilia şi-a luat lumea în cap. Domnul a vrut să o ajute şi i l-a scos în cale pe Ion, băiatul care a luat-o de nevastă şi a adus-o în Moldova, în cătunul unde-l aştepta o cocioabă lăsată moştenire de la bunel. Atâta rudă a avut şi el, copil născut din flori. Avea cinci luni când l-a adus maică-sa acasă la bunel şi, până 35 de ani, vârsta la care a murit, n-a mai aflat de ea nimic. Iată de ce cei trei minori rămaşi orfani nu aveau în cătunul cela niciun sprijin.

Copiii rămân în grija satului

Pruncul care luase viaţa mamei la naştere era o fetiţă. Până una alta, o alăpta o nevastă din sat şi tot ea avea grijă de odrasla ceea. Vecinii mai miloşi le aduceau celor doi copii mai măricei de mâncare, toată lumea se gândea că statul trebuie să întreprindă ceva. S-a hotărât ca fetiţa să fie internată, până împlineşte un anişor, băiatul mai mare să meargă la un internat, iar cel de şase anişori – la un orfelinat.

Preşedintele sovietului sătesc a adus vestea în sat, Neculăieş a fost înştiinţat imediat. Şi atunci i-a spus preşedintelui: „Noi ne ducem unde spuneţi, dar împreună, altfel nu se poate”.

A încercat omul statului să-l convingă că aşa e bine şi corect, dar copilul o ţinea morţiş: „Mama a zis să nu ne despărţim”. „Dacă ar avea grijă cineva din sat de voi, ar fi altă treabă”, i-a spus preşedintele. „Aţi primi o pensie de la stat, sovietul sătesc v-ar ajuta cu lemne şi producţie agricolă, înţelegem necazul vostru, dar nimeni nu vrea să vă ajute…”

Se caută o mamă

Neculăieş, chiar dacă avea zece anişori, era copil isteţ. S-a pus băiatul pe gânduri cine din cătunul lor şi-ar lua asupra sa grija celor trei copii orfani, cel mai mic fiind de piept. Şi ce credeţi? După ce i-a trecut pe toţi prin sită, a găsit băiatul omul care ar fi putut accepta treaba asta. La marginea localităţii, chiar sub poala pădurii, trăia o femeie singură.

Să fi avut vreo 40 de ani. Era de-o seamă cu părinţii decedaţi ai copiilor. O porecleau în sat „Nuţa zăluda”, femeie frumoasă şi cuminte, dar cam stranie. Se ferea de lume. În brigada de câmp în care lucra, îşi lua norma de o parte. Au cerut-o mulţi flăcăi, era frumoasă, dar n-a vrut să se mărite. După ce s-au trecut din viaţă părinţii ei, după ce s-au măritat surorile ei şi frate-său s-a dus în lume, a continuat să trăiască în cocioaba lor de la marginea satului. Nu întreţinea relaţii cu niciun vecin. „Bună ziua” şi „La revedere” erau cuvintele pe care le schimba cu sătenii. De aceea şi i-au zis „zăludă”.

Nuţa, tutore a celor trei minori

Tocmai la ea s-a gândit Neculăieş şi, într-o seară, a venit fiul cu frate-său de mână la Nuţa. Inima ei de femeie s-a mişcat la vederea celor doi copii prăpădiţi şi a căzut de acord să aibă grijă de ei. A doua zi, împreună cu Neculăieş, a mers la sovietul sătesc, iar de acolo – la raion, au întocmit actele necesare, care i-au dat drepturi de tutore asupra celor trei minori.

Vreau să vă spun că n-au fost copii mai căutaţi în satul cela decât aceşti trei orfani. Fetiţa creştea ca din apă, băieţii nu-i ieşeau Nuţei din cuvânt. Şi femeia asta s-a schimbat de nu o mai recunoştea lumea. A devenit mai sociabilă, mai veselă… Era nevoită să se ducă la adunările părinteşti la şcoală sau la spital cu cea mică.

A apărut şi mirele…

Mai mult chiar, când împlinise Neculăieş 15 ani, iar cea mică – cinci ani, i-a venit Nuţei mire la casă, un vădăoi rămas cu o casă de copii. „Nu mă lăsa, Nuţo. Îi ridicăm împreună şi pe ai tăi, şi pe ai mei.” Trebuie să ştiţi că satul nu le spunea altfel decât copiii Nuţei. Mult s-au mirat sătenii că nu s-a măritat în tinereţe ca să nască copiii ei, să aibă gospodăria ei şi bărbat tânăr în pat, dar, peste atâţia ani, s-a încumetat să-şi pună în cârcă tocmai şapte copii, niciunul al ei… „Ei, nu-i zăludă ea?”, se auzea prin sat.

Oricât de straniu era, dar mergea căsnicia Nuţei. Bărbatul care a luat-o de nevastă o îndrăgise mult, iar copiii lui, peste un an, îi spuneau mamă. Ce avea femeia asta nu ştiu. Toţi cei şapte copii, cel mai mare dintre ei avea de acum 19 ani, nu-i ieşeau din cuvânt. Odată nu s-a plâns soţului că nu o ascultă vreunul, el o întreba mereu: „Nu te obijduiesc, Nuţă? Spune-mi, că nu scapă ei de mâna mea…”

Curioşi erau şi oamenii din satul cela, îl prindeau uneori pe Grigore la bufet şi îl ispiteau: „Cum e Nuţa ca nevastă, tot aşa de bună ca şi cea dintâi?”. La care Grigore le răspundea: „Nu vă spun că o să mă invidiaţi… Sau o să mi-o furaţi şi eu mă prăpădesc fără dânsa!”.

Vedea şi satul că cei doi se iubesc. La toate nunţile şi cumetriile la care erau chemaţi, Grigore nu o scăpa pe Nuţa din ochi şi o poftea la toate dansurile, nu cumva să o invite altul.
Am aflat istoria asta peste ani, când Nuţa ajunsese bunica a 20 de nepoţi, avea atunci 87 împliniţi, iar cel mai mare copil al ei îşi sărbătorea cea de-a 50-a aniversare. Grigore era mort de cinci ani.