Nuntă pe interes

Nuntă pe interes
Mândră şi frumoasă e fata Silviei şi a lui Iurie B. dintr-un sat din zona de nord a republicii. Înaltă, mlădioasă, cu părul lăsat pe spate, cu ochii senini şi blânzi, Doina te cucereşte nu atât cu chipul ei luminos, ci mai degrabă cu vorba-i aşezată şi spusă cu tâlc. Toate i-au mers ca la carte până la 23 de ani. Dar iată cu măritişul a dat rău de tot în bară.
Nina Neculce
Comunicau pe Internet
Era în anul III de studii la Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat din Tiraspol cu sediul la Chişinău când a hotărât să-şi ia  concediu academic şi să plece la tata în Italia. Zis şi făcut. Tata i-a găsit un loc de lucru. În orele libere, naviga pe internet. Mare i-a fost mirarea când a descoperit că în diferite oraşe ale Italiei muncesc foarte mulţi tineri de prin satele vecine. Printre aceştia l-a cunoscut pe Rodion, un băiat cu câţiva ani mai mare decât ea, care învăţase în şcoala din satul său. I-a scris un mesaj. El i-a răspuns. Aşa a început comunicarea. Serile treceau repede în faţa computerului, cu amintiri despre locurile natale, veşti de acasă etc.
Către sfârşitul lui 2008, Rodion i-a spus Doinei: „Mă duc acasă, pentru că vreau să mă însor”. „Să-ţi fie într-un ceas bun, dar cine e aleasa?”, l-a întrebat fata. „Nu o am. Mă duc să o caut.” Peste o lună, a telefonat-o şi a întrebat-o ce mai face. Fata i-a spus că şi-a procurat bilet şi, pe 31 decembrie, va veni acasă. Şi iată că Rodion a întâmpinat-o la aeroport, au sărbătorit Anul Nou împreună la ea acasă, iar a doua zi flăcăul a invitat-o la o cafea.
Rodion cere mâna Doinei
De Crăciun pe stil vechi, după ce au mers cu colinda prin tot satul, Rodion a întrebat-o pe Doina: „Vrei să te căsătoreşti cu mine?”. La care, fata i-a răspuns: „Cum să ne căsătorim, dacă aşa, pe viu, aproape că nu ne cunoaştem?! Una e pe internet şi alta e în realitate. Între noi, nu a fost nici măcar un sărut. Să mai aşteptăm”. Cavalerul a condus domnişoara acasă şi s-au despărţit. Surprinsă şi, oarecum, emoţionată, Doina i-a spus mamei despre intenţiile lui Rodion. Iar în inima acesteia s-a strecurat neliniştea. Ştia că flăcăul mai fusese căsătorit cu o fată din satul lor cu care a sfârşit-o rău, dar îi cunoştea pe părinţii lui ca oameni cumsecade. Şi-atunci se gândi că poate fata ceea a fost vinovată că nu au putut convieţui.
A doua zi, când Rodion a anunţat-o la telefon că vine să o peţească, mama i-a zis: „Lasă-l să vină. Chiar dacă acum nu îl iubeşti, o să-l cunoşti mai bine şi o să te îndrăgosteşti de el, deoarece, după felul cum se comportă, e copt la minte”. Mirele a venit cu conăcari şi trandafiri. A peţit-o frumos, ca în poveste, respectând toate tradiţiile. Şi Doina – cu împotrivirile tatălui, care nu vroia nici în ruptul capului ca fata lui să plece în acea seară din casa părintească, şi cu lacrimile mamei – s-a dus mireasă la casa mirelui. Bunica le-a făcut semnul crucii când au ieşit pe poartă, sperând ca şi căsnicia să meargă. Peste o săptămână, au făcut înţelegerea cu părinţii mirelui, au stabilit ziua nunţii şi au arvunit localul.
Cunoştinţa cu nănaşii şi calvarul din casa soacrei
Ca mai toate fetele, Doina a întâmpinat dificultăţi în relaţiile cu soacra, înţelegând din start că nu este o noră pe gustul acesteia. Dar încerca să depăşească situaţiile neplăcute, făcând planuri de viitor cu logodnicul ei.
La câteva săptămâni după înţelegere, mirii au plecat la Moscova să facă cunoştinţă cu nănaşii – nişte prieteni de-ai lui Rodion. Aceştia i-au primit cum nu se poate mai bine. Au stat o lună acolo, încercând să se cunoască mai bine. Însă, de la o zi la alta, se iscau tot felul de neînţelegeri. Şi s-au început certurile. Rodion căuta motive la tot pasul. Ba că i-a zis aşa, ba că i-a zis altfel. Dragostea pe care o aştepta Doina nu mai venea.
La două săptămâni după ce s-au întors din Rusia, Doina a mers la medic şi a aflat că e însărcinată. Bucurie mare pentru ea şi părinţii săi. Avea sentimentul că Rodion va fi şi mai bucuros când va afla noutatea. Credea că din acel moment rozul strălucitor al fericirii va veni şi peste ei. N-a fost să fie. El a primit vestea foarte abătut, arătându-se de-a dreptul nemulţumit. Şi, din clipa aceea, a prins a sta toată ziua în faţa computerului, iar pe Doina, care avea nevoie de mai multă afecţiune şi de anumite ore de somn, n-o lăsa să stea o clipă locului. O punea la toate muncile din gospodărie – îngrijitul animalelor şi păsărilor, gătirea bucatelor, curăţenia prin casă etc.  El, după ce se sătura de calculator, ieşea din casă şi se întorcea foarte târziu.
De necrezut, dar soacra nu reacţiona la toate acestea. Pe deasupra, mai stârnea şi tot felul de bârfe. „Aşa de tare mă chinuiau că nu mai ştiam ce să fac şi încotro să apuc”, spune Doina. Mama îmi zicea întruna: „Mai rabdă, poate se va schimba. Copilul ce se va naşte, trebuie să aibă tată”. „Şi eu răbdam, gândindu-mă la prunc şi la mama, care nu-mi vroia răul. Odată răcisem, mă durea tare gâtul încât nu puteam să vorbesc. Am stat două zile cu febră. Nicio atenţie din partea lor. I-am sunat mamei. Ea a venit, a chemat salvarea şi m-a dus la spital. După însănătoşire, n-am vrut să mă întorc la soacră. Până la urmă, m-am lăsat din nou convinsă de mama şi m-am întors. Eram gata să-i tolerez toate mendrele lui Rodion în numele copilaşului pe care îl purtam în burtă.”
Du-te, că eu o să mă însor cu alta
Pe măsura ce se apropia ziua nunţii, starea de tensiune creştea. Socrii mici – de voie, de nevoie, numai ca să fie bine – au luat pe umerii lor toate cheltuielile de nuntă. Când aproape toate cumpărăturile erau făcute, nunta ba se strica, ba se tocmea. Mai mult, chiar în săptămâna ceremoniei, Doina a fost alungată din casa soacrei cu cuvintele: „ Idioato, pleacă din casa mea!”. La acestea, feciorul a mai adăugat: „Du-te, că eu o să mă însor cu alta”. I-au scos lucrurile pe prag şi verigheta de pe deget şi au trimis-o acasă. Însă după-amiază, uraganul a trecut şi soacra mare cu mirele încercau să împace situaţia. Deşi erau grozav de afectaţi, părinţii miresei au cedat până la urmă, înghiţind alte pastile amare. Nunta s-a făcut, dar calvarul nu s-a terminat aici.
După nuntă, soacra a dus toate cadourile la ea acasă, iar mirele a  pus toţi banii câştigaţi în buzunar. Şi colac peste pupăză – întâmplarea a făcut ca, înainte de a merge la culcare după cununie, Doina să-şi audă soţiorul întrebând pe cineva la telefon: „Dar tu mă iubeşti, puiule?”. Replica tinerei soţii nu s-a lăsat aşteptată. Bărbatul a lovit-o şi a îmbrâncit-o pe pat. Umilită şi frântă de oboseală, Doina a adormit. Simţea prin somn că îi este foarte rău, dar nu se putea trezi. Când a deschis ochii, era plină de sânge. La spital, medicii nu au mai putut să-i salveze fetiţa, care trebuia să se nască peste trei luni şi ceva.
După acest episod, Doina a înţeles că trebuie să pună capăt convieţuirii ei cu Rodion. Abia după divorţ, şi-a dat seama că, în tot acest joc de-a căsătoria, Rodion a avut un singur scop – să pună mâna pe banii de la nuntă. Regretă faptul, dar, cu toate acestea, a găsit toate resursele interioare pentru a transforma înfrângerea în victorie. Bravo ei!

Mândră şi frumoasă e fata Silviei şi a lui Iurie B. dintr-un sat din zona de nord a republicii. Înaltă, mlădioasă, cu părul lăsat pe spate, cu ochii senini şi blânzi, Doina te cucereşte nu atât cu chipul ei luminos, ci mai degrabă cu vorba-i aşezată şi spusă cu tâlc. Toate i-au mers ca la carte până la 23 de ani. Dar iată cu măritişul a dat rău de tot în bară.

Comunicau pe Internet

Era în anul III de studii la Facultatea de Filologie a Universităţii de Stat din Tiraspol cu sediul la Chişinău când a hotărât să-şi ia  concediu academic şi să plece la tata în Italia. Zis şi făcut. Tata i-a găsit un loc de lucru. În orele libere, naviga pe internet. Mare i-a fost mirarea când a descoperit că în diferite oraşe ale Italiei muncesc foarte mulţi tineri de prin satele vecine. Printre aceştia l-a cunoscut pe Rodion, un băiat cu câţiva ani mai mare decât ea, care învăţase în şcoala din satul său. I-a scris un mesaj. El i-a răspuns. Aşa a început comunicarea. Serile treceau repede în faţa computerului, cu amintiri despre locurile natale, veşti de acasă etc.

Către sfârşitul lui 2008, Rodion i-a spus Doinei: „Mă duc acasă, pentru că vreau să mă însor”. „Să-ţi fie într-un ceas bun, dar cine e aleasa?”, l-a întrebat fata. „Nu o am. Mă duc să o caut.” Peste o lună, a telefonat-o şi a întrebat-o ce mai face. Fata i-a spus că şi-a procurat bilet şi, pe 31 decembrie, va veni acasă. Şi iată că Rodion a întâmpinat-o la aeroport, au sărbătorit Anul Nou împreună la ea acasă, iar a doua zi flăcăul a invitat-o la o cafea.

Rodion cere mâna Doinei

De Crăciun pe stil vechi, după ce au mers cu colinda prin tot satul, Rodion a întrebat-o pe Doina: „Vrei să te căsătoreşti cu mine?”. La care, fata i-a răspuns: „Cum să ne căsătorim, dacă aşa, pe viu, aproape că nu ne cunoaştem?! Una e pe internet şi alta e în realitate. Între noi, nu a fost nici măcar un sărut. Să mai aşteptăm”. Cavalerul a condus domnişoara acasă şi s-au despărţit. Surprinsă şi, oarecum, emoţionată, Doina i-a spus mamei despre intenţiile lui Rodion. Iar în inima acesteia s-a strecurat neliniştea. Ştia că flăcăul mai fusese căsătorit cu o fată din satul lor cu care a sfârşit-o rău, dar îi cunoştea pe părinţii lui ca oameni cumsecade. Şi-atunci se gândi că poate fata ceea a fost vinovată că nu au putut convieţui.

A doua zi, când Rodion a anunţat-o la telefon că vine să o peţească, mama i-a zis: „Lasă-l să vină. Chiar dacă acum nu îl iubeşti, o să-l cunoşti mai bine şi o să te îndrăgosteşti de el, deoarece, după felul cum se comportă, e copt la minte”. Mirele a venit cu conăcari şi trandafiri. A peţit-o frumos, ca în poveste, respectând toate tradiţiile. Şi Doina – cu împotrivirile tatălui, care nu vroia nici în ruptul capului ca fata lui să plece în acea seară din casa părintească, şi cu lacrimile mamei – s-a dus mireasă la casa mirelui. Bunica le-a făcut semnul crucii când au ieşit pe poartă, sperând ca şi căsnicia să meargă. Peste o săptămână, au făcut înţelegerea cu părinţii mirelui, au stabilit ziua nunţii şi au arvunit localul.

Cunoştinţa cu nănaşii şi calvarul din casa soacrei

Ca mai toate fetele, Doina a întâmpinat dificultăţi în relaţiile cu soacra, înţelegând din start că nu este o noră pe gustul acesteia. Dar încerca să depăşească situaţiile neplăcute, făcând planuri de viitor cu logodnicul ei.

La câteva săptămâni după înţelegere, mirii au plecat la Moscova să facă cunoştinţă cu nănaşii – nişte prieteni de-ai lui Rodion. Aceştia i-au primit cum nu se poate mai bine. Au stat o lună acolo, încercând să se cunoască mai bine. Însă, de la o zi la alta, se iscau tot felul de neînţelegeri. Şi s-au început certurile. Rodion căuta motive la tot pasul. Ba că i-a zis aşa, ba că i-a zis altfel. Dragostea pe care o aştepta Doina nu mai venea.

La două săptămâni după ce s-au întors din Rusia, Doina a mers la medic şi a aflat că e însărcinată. Bucurie mare pentru ea şi părinţii săi. Avea sentimentul că Rodion va fi şi mai bucuros când va afla noutatea. Credea că din acel moment rozul strălucitor al fericirii va veni şi peste ei. N-a fost să fie. El a primit vestea foarte abătut, arătându-se de-a dreptul nemulţumit. Şi, din clipa aceea, a prins a sta toată ziua în faţa computerului, iar pe Doina, care avea nevoie de mai multă afecţiune şi de anumite ore de somn, n-o lăsa să stea o clipă locului. O punea la toate muncile din gospodărie – îngrijitul animalelor şi păsărilor, gătirea bucatelor, curăţenia prin casă etc.  El, după ce se sătura de calculator, ieşea din casă şi se întorcea foarte târziu.

De necrezut, dar soacra nu reacţiona la toate acestea. Pe deasupra, mai stârnea şi tot felul de bârfe. „Aşa de tare mă chinuiau că nu mai ştiam ce să fac şi încotro să apuc”, spune Doina. Mama îmi zicea întruna: „Mai rabdă, poate se va schimba. Copilul ce se va naşte, trebuie să aibă tată”. „Şi eu răbdam, gândindu-mă la prunc şi la mama, care nu-mi vroia răul. Odată răcisem, mă durea tare gâtul încât nu puteam să vorbesc. Am stat două zile cu febră. Nicio atenţie din partea lor. I-am sunat mamei. Ea a venit, a chemat salvarea şi m-a dus la spital. După însănătoşire, n-am vrut să mă întorc la soacră. Până la urmă, m-am lăsat din nou convinsă de mama şi m-am întors. Eram gata să-i tolerez toate mendrele lui Rodion în numele copilaşului pe care îl purtam în burtă.”

Du-te, că eu o să mă însor cu alta

Pe măsura ce se apropia ziua nunţii, starea de tensiune creştea. Socrii mici – de voie, de nevoie, numai ca să fie bine – au luat pe umerii lor toate cheltuielile de nuntă. Când aproape toate cumpărăturile erau făcute, nunta ba se strica, ba se tocmea. Mai mult, chiar în săptămâna ceremoniei, Doina a fost alungată din casa soacrei cu cuvintele: „ Idioato, pleacă din casa mea!”. La acestea, feciorul a mai adăugat: „Du-te, că eu o să mă însor cu alta”. I-au scos lucrurile pe prag şi verigheta de pe deget şi au trimis-o acasă. Însă după-amiază, uraganul a trecut şi soacra mare cu mirele încercau să împace situaţia. Deşi erau grozav de afectaţi, părinţii miresei au cedat până la urmă, înghiţind alte pastile amare. Nunta s-a făcut, dar calvarul nu s-a terminat aici.

După nuntă, soacra a dus toate cadourile la ea acasă, iar mirele a  pus toţi banii câştigaţi în buzunar. Şi colac peste pupăză – întâmplarea a făcut ca, înainte de a merge la culcare după cununie, Doina să-şi audă soţiorul întrebând pe cineva la telefon: „Dar tu mă iubeşti, puiule?”. Replica tinerei soţii nu s-a lăsat aşteptată. Bărbatul a lovit-o şi a îmbrâncit-o pe pat. Umilită şi frântă de oboseală, Doina a adormit. Simţea prin somn că îi este foarte rău, dar nu se putea trezi. Când a deschis ochii, era plină de sânge. La spital, medicii nu au mai putut să-i salveze fetiţa, care trebuia să se nască peste trei luni şi ceva.

După acest episod, Doina a înţeles că trebuie să pună capăt convieţuirii ei cu Rodion. Abia după divorţ, şi-a dat seama că, în tot acest joc de-a căsătoria, Rodion a avut un singur scop – să pună mâna pe banii de la nuntă. Regretă faptul, dar, cu toate acestea, a găsit toate resursele interioare pentru a transforma înfrângerea în victorie. Bravo ei!

The following two tabs change content below.