Nuntă la puşcărie

Aş vrea să le spun tinerilor să preţuiască libertatea, să fie întotdeauna oameni de omenie şi cinstiţi

Deţinutul Mihail Popovici s-a născut în 1985 în Nicoreni, Drochia (fostul judeţ Soroca), fiind primul copil în casa părinţilor săi, care au divorţat când avea trei ani. Până în clasa a II-a, a crescut mai mult cu bunicii de la Nicoreni, iar după ce mamă-sa s-a recăsătorit, a trecut cu traiul la tatăl vitreg, în satul Sofia. La şcoală a fost un elev şi un sportiv bun. Intenţionând să-şi continue studiile la drept, până la urmă, a fost atras într-o gaşcă de criminali cu care a plecat în Rusia.

Povestea crimei

Lucra la club de sport. Acolo a făcut cunoştinţă cu alţi tineri, membri ai altor grupări criminale destul de periculoase. Peste câteva luni, s-a întors în Moldova având deja puţină experienţă în comiterea infracţiunilor. Mihail povesteşte: „În 2004, în Chişinău, un bărbat de origine turcă a violat-o pe sora unui prieten de-al meu. Noi am vrut să-l învăţăm minte, dar s-a întâmplat că de la discuţie liberă s-a ajuns la o crâncenă încăierare în urma căreia a decedat o persoană absolut nevinovată. Nu eu am omorât-o, dar am fost complice şi mi s-au dat 20 de ani de închisoare”.

 

Se deosebea de ceilalţi deţinuţi

L-am cunoscut pe Mihail acum câteva zile în cadrul sărbătorii „Toamna de aur” organizată la penitenciarul din Soroca într-o sală rece, obscură. Autor de scenariu şi prezentator, m-a cucerit prin slova frumoasă, prin felul cum a conceput programul şi prin înfăţişarea distinsă, care îl deosebea de confraţii lui de detenţie. Un corp de atlet bine făcut, statură mijlocie, ochi albaştri melancolici. După concert, am stat de vorbă cu el. Şi-a amintit de frumoşii ani de copilărie petrecuţi la Sofia, de mama şi tatăl vitreg, care îi oferă multă dragoste şi mângâiere părintească, de fratele venit pe lume din a doua căsătorie a mamei, la care ţine foarte mult, şi despre alte lucruri frumoase rămase dincolo de zidurile închisorii. Vorbea cu un fior de bucurie, dar şi de tristeţe.

Când am adus vorba de povestea lui de dragoste, faţa i s-a luminat, iar ochii îi licăreau. Gândurile îi curgeau ca nişte fâşii de lumină: „Am cunoscut o fată frumoasă. O cheamă Iulia, e din Ungheni. Aici zilele trec mohorâte. Chiar dacă eşti alături de sute de deţinuţi, oricum te simţi singur, singurătatea apasă greu. Leac pentru suflet este rugăciunea şi relaţia cu cei din afară. Până la vârsta de 18 ani, când am fost închis, nu am avut prietenă. Aici am simţit nevoia. Adresa Iuliei am luat-o de la prietenul meu. I-am scris o scrisoare în care i-am povestit pe scurt viaţa mea. Mi-a răspuns. A urmat a doua scrisoare, a treia… Ne scriam ca doi îndrăgostiţi care nu-şi au decât iubirea drept alinare. Am rugat-o să vină la întâlnire ca să o cunosc pe viu. A venit. Mi-a plăcut. E frumoasă la chip şi la suflet. M-am îndrăgostit de ochii ei de un cafeniu închis, părul negru strălucitor, sufletul foarte cald şi iubitor. După câteva întrevederi, am înţeles că o iubesc cu adevărat şi i-am propus să-mi devină soţie. A acceptat. Peste trei luni, ne-am căsătorit”.

Nunta

Am făcut ochii mari. Cum, aici în închisoare?! „Da. Aici în închisoare. A fost foarte frumos. Au venit rudele apropiate din partea mea, adevăraţii prieteni. Din partea miresei a fost numai mama. Ea nu are tată, a decedat într-un accident rutier. Ne-am pregătit foarte mult de acest eveniment important, care a avut loc în camera de întrevederi. La ora stabilită, toată lumea era adunată, numai reprezentantul Biroului Stării Civile întârzia.

Au trecut o oră, două, trei şi doamna aşteptată nu se arăta. Cu nervii la pământ şi cu ochii în lacrimi, urma să ne despărţim, amânând căsătoria peste două luni. Aşa e regula.

Însă Dumnezeu a fost milostiv cu noi. Cu 15 minute înainte de a se închide camera de întrevederi, doamna mult aşteptată a sosit. Căsătoria noastră s-a înregistrat. A fost minunat. S-a deschis şampanie, s-a servit tortă. Am făcut fotografii, înregistrări video. Ne-am topit în farmecul îmbrăţişărilor care, cu siguranţă, sunt mult mai dulci decât în libertate. I-am oferit din plin toată dragostea şi i-am spus că vreau să fiu alături de ea pe parcursul întregii vieţi. Acelaşi lucru l-am auzit şi de la ea. E înţeleaptă şi a pătruns în inima mea ca o binecuvântare. Nu în zadar se spune în Biblie că averea şi casa le moştenim de la părinţi, dar o soţie înţeleaptă şi frumoasă este binecuvântată de Dumnezeu. Sunt fericit că m-a acceptat aşa cum sunt”.

Cum îşi vede viitorul

Această fericire durează din 16 aprilie curent. Se întâlnesc o dată sau de două ori pe lună, potrivit regulamentului instituţiei. Mihail spune că orice întrevedere este o plăcere deosebită, o mare bucurie, o odihnă. Crede în dragostea ei: „Mă iubeşte. Simt acest lucru. Emană foarte multă căldură atunci când ne întâlnim. Mi-a spus că e gata să mă aştepte atât cât va trebui. Şi eu cred că nu va avea mult de aşteptat, deoarece în curând va avea loc reexaminarea dosarului meu, care va reduce termenul de detenţie până la 12 ani”.

Despre multe am vorbit cu deţinutul. La sfârşitul discuţiei, l-am întrebat cum îşi vede viitorul de după gratii şi ce sfat le-ar da tinerilor care alunecă de pe drumul cel drept. „Viitorul îl văd senin alături de Iulia mea dragă. Mi-aş dori să fac caritate. Până la închisoare, am lucrat într-un centru de caritate din nordul republicii într-o misiune creştină din Germania. Mi-a plăcut. Şi aş vrea să continui această muncă după ce voi ieşi de aici. Am meditat mult asupra paşilor mei greşiţi. Aici eşti ca un călugăr la mănăstire. Ai timp să i le spui pe toate lui Dumnezeu şi să primeşti în schimb luminarea minţii. Mă rog pentru toţi cei rămaşi acasă şi, în primul rând, îl rog pe Bunul Dumnezeu să o aibă în pază pe Iulia, să-i dea putere şi răbdare ca să mă aştepte.

Aş vrea să le spun tinerilor să preţuiască libertatea, să fie întotdeauna oameni de omenie şi cinstiţi”.

Nina Neculce

The following two tabs change content below.