„Numai la Cahul, în fiecare duminică seara, se face Horă”

 Interviu cu Veronica Popa, filolog, pedagog, muzeograf, Cahul

 

Dragă Veronica Popa, ce poate vedea un oaspete sau un turist, vara, în Cahul? În ce locuri se întrezăresc diferite straturi culturale? Unde simțim că tradiția e vie?

Un oaspete, un turist, vara, la Cahul, poate vizita muzeul din municipiu sau pe cele din localitățile megieșe; poate vedea Beleul, unul din cele mai mari lacuri naturale din Republica Moldova, acesta face parte din Rezervația naturală Prutul de Jos; poate prinde un Festival folcloric „Nufărul Alb” ajuns la a XV-a ediție, sau un festival de film documentar; dacă e norocos de tot, oaspetele se poate bucura și de un Festival Internațional de Muzică Clasică „Crescendo” (un eveniment cultural semnificativ coordonat de Rotilă Ilie Croitoru, dirijor de talie internațională, originar din Colibași, Cahul care vrea să înființeze o Filarmonică la Cahul.

Recent am aflat despre un eveniment care poate interesa pe unii vizitatori ai oraşului. Este vorba despre lecţiile publice cu tematici din domeniul arheologiei, paleoantropologiei și etnografiei, la care vor participa tineri din regiunea de sud a Republicii Moldova și din județul Galați (România). Ele vor fi organizate între 9-12 august 2018 pe şantierul “Parcul de Arheologie Experimentală”, în cadrul campaniei de cercetări arheologice interdisciplinare, realizate de către arheologii şi paleoantropologii Asociaţiei Obşteşti ”Institutul de Cercetări Bioarheologice şi Etnoculturale” (ICBE), în colaborare cu Asociaţia Obştească ”Pro Art”, prin intermediul Programului ”Cahul – Capitala Tineretului 2018”.

La Cahul este vie tradiția strămoșească. Din sudul Basarabiei au pornit cei mai vestiți lăutari: Nicolae Botgros, Frații Advahov, Ioana Căpraru, Maria Sarabaș și mulți alții,  dovadă faptului că muzica și dansul, tradițiile populare au rădăcini adânci aici. Numai la Cahul, în fiecare Duminică seara, se face Horă.

Din autogara Cahul pleacă microbuze spre Sankt-Petersburg, Istanbul, Kiev, Galați, există și rută spre București. Orașul are conexiuni internaționale, oamenii circulă, dar se pare că mai mulți pleacă decât vin. Numărul populației a scăzut în ultimii ani? Este mult tineret în oraș?

Există autobuze care pleacă din Cahul spre Sankt – Petersburg, Moscova, Kiev. Pe cele care pleacă spre Moscova văd des; oameni cu bagaje, agitați, resemnați, îngrijorați. Astfel de priveliști îmi induc multă tristețe.

Deplasarea la Galați sau la București e dificilă. Nu există nicio rută Cahul – Galați sau Cahul – București, Iași, Cluj. Direct din gara Cahul nu pleacă nimic spre România. Încercăm să prindem seara, la 22.00, autobuzul Chișinău – București, care face popas lângă gara din Cahul. Acolo vin studenți, părinți care merg la copiii lor sau îi petrec. Fețele lor sunt luminoase, radiază de tinerețe, vioiciune.  Cu regret, gara își închide ușile după orele 17 seara,  și iarna, de multe ori,  pe un ger cumplit ești nevoit să aștepți afară, în picioare, ore în șir, autobuzul care adesea întârzie.

Dacă ar fi existat o rută stabilă Cahul – Galați, aș putea merge mai des cu clasa mea în excursie, la Grădina Botanică, la Muzeul Satului Pescăresc din Pădurea Gârboavele, la biblioteca V. A. Urechia (vai, cât aș mai sta în biblioteca Urechia), la Muzeul de Arte sau la cel de Istorie, poate chiar la Mauzoleul de la Mărășești aș merge, și la întoarcere am face un popas la Mănăstirea Vladimirești… și câte aș mai fi făcut dacă ar exista o rută stabilă Cahul – Galați!

De când activați la Colegiul industrial-pedagogic „Iulia Hașdeu” din Cahul (moștenitorul vestitei Școli pedagogice „A. Macarenco”)? Ce schimbări importante s-au produs la colegiu în ultimul timp? Specialitățile care țin de economie, tehnologii informaționale, contabilitate, sunt mai căutate decât artele (muzică, pictură, coregrafie)? Se înscriu mulți studenți? Câți ani învață? Unde își găsesc de lucru? Unde merg la facultate?

Activez la colegiu din 1992. Mă bucur că vin profesori tineri. I-am așteptat, îi iubesc, sufăr când ei suferă, mă bucur împreună cu ei.

Părerea mea este că artele sunt la fel de căutate ca și alte specializări. În sud mai există familii de lăutari cu tradiții vechi care își trimit copilul (moștenitorul talentului) la muzică. Dar și mulți alți părinți își îndreaptă copiii către arte. La fel și coregrafia sau pictura este aleasă de copiii care au aptitudini pentru aceste domenii. Aici se învață patru ani, dintre care primii trei includ, pe lângă disciplinele de specialitate, materiile de cultură generală, pregătindu-i pentru susținerea examenului de bacalaureat.  La finele anului patru elevii susțin examenele de absolvire a colegiului. Mulți absolvenți se înscriu ulterior la Universitatea „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, sau la Filiala Universității „Dunărea de Jos” din Galați (cu sediul la Cahul), dar și la alte facultăți din Chișinău sau din Țară. Avem studenți la Pitești, Iași, București, Cluj, Alba – Iulia.

În prezent, cei 923 elevi îşi fac studiile la specialităţile: contabilitate, informatică, ecologie şi protecţia mediului, asistenţă socială, interpretare instrumentală, coregrafie, pictură, pedagogia învăţămîntului primar şi educație timpurie (învățământ preşcolar).

În ce clase predați limba și literature română? Cât ore pe săptămână? Studenții fac multe lecturi? Ați remarcat un dezinteres pentru literatura română?

Predau limba și literatura română în clasele a X-a, a XI și a XII-a. Mi-au fost recomandate clasele de la arte, fapt care mi-a deschis largi posibilități de a căuta și găsi afinități, conexiuni, „dialoguri fericite” le-aș spune, între literatură, muzică, pictură, teatru etc. Facem împreună multe lecturi, fiecare elev își începe, din prima săptămână de studii, „agenda” lui de lectură, „propria aventură în lumea cititului”. Îmi place să le ghidez paşii către lecture utile, interesante. Completăm fişe de lectură, care sunt obligatorii în cadrul orelor de curs. Mai este de lucru aici, dar menţionez cu bucurie că există tineri care citesc şi care sunt pentru mine o sursă de lumină şi speranţă.

Predați, în special, clasicii? Aveți și ore de literatură română modernă, de pe ambele maluri ale Prutului?

Predăm, începând cu folclorul românesc, toate curentele literare.  Așa, elevul își poate crea, prin lecturi multiple și diferențiate, o viziune asupra evoluției literaturii în  timp și spațiu.

Cum e limba română vorbită la Cahul? Cum se vorbește în română la Colegiu? Tendința de a vorbi greșit limba maternă o observați și Dvs.? Ce cuvinte paraziți au studenții sau în general, cahulenii, ?n vocabularul lor cotidian?

Cu regret, încă e puțină limbă română la Cahul. Cât timp nu există un editorial într-un oraș universitar, un ziar sau o revistă cahuleană în limba română, nu pot avea decât păreri de rău.

Se păstrează frumoasa limbă română în satele din zona Prutului de Jos? Mergeți prin aceste sate pentru a asculta limba de pe Prut?

În satele din sud se vorbește frumos. De câte ori am ocazia, merg în satele din Lunca Prutului de Jos. Port o dragoste necondiționată pentru crihăneni, pentru că m-am născut la Crihana- Veche; am un respect deosebit pentru giurgiuleșteni, îmi place spiritul lor comunitar, relațiile între rude și prieteni; îi admir și pe cei din Colibași, Vad, Văleni sau Brânza, Câșlița Prut sau Slobozia Mare pentru hărnicia și mândria cu care își poartă numele. Mi-s dragi toate satele de dincoace sau de dincolo de Prut.

În ce sat sunteți născută? În satele din preajma Cahulului s-au păstrat elemente decorative specifice zonei, de exemplu, nufărul („lilia”, în limbaj popular), pe fațade, pe pereții caselor?

Așa cum am spus mai sus, sunt născută în satul Crihana – Veche. Constat cu bucurie că în satele din preajma Cahulului s-au mai păstrat elemente decorative specifice zonei, în mod deosebit frontoanele caselor, dar și alte elemente ce țin de arhitectura caselor tradiționale din sud. Interesul constant al țăranului pentru latura estetică a elementelor care alcătuiesc gospodăria țărănească  trădează un mod de a fi si de a gândi profund și frumos. Fiecare casă țărănească are personalitatea ei și, în același timp, multe din ele mai respecta încă o tradiție moștenită din străbuni, fapt care îi confea unicitate în lume. Trăim ceasul când ultimele rezistențe ale stilului de cultură rurală (autentic românească) încep să cadă, să dispară.  Suntem deja angajați în această înstrăinare de specificul național.

Multe din elementele decorative întâlnite în Crihana mea, sau în alte sate din zonă, sunt asemănătoare cu cele din satele Rom?niei de dincolo de Prut. Lucru firesc, pentru că facem parte din aceeași matrice spirituală, avem aceleași rădăcini. Cele mai răspândite sunt simbolurile geometrice: rombul, zig-zagul, cercul, rozetele sau razele, crucea simplă sau crucea înscrisă în cerc; de asemenea, fitototemurile, zoototemurile și astrototemurile.

Chiar și acum, la începutul mileniului trei, când lemnul, lutul și chiar piatra sunt înlocuite brutal cu plasticul, mai găsim în satele noastre urme ale meșterilor populari care și-au urcat sufletul pe creasta caselor făcând legământ cu nemurirea.

Ceea ce mă interesează în mod deosebit la casele tradiționale care s-au mai păstrat la noi este atât  varietatea infinită, cât mai ales elementele comune,  de unitate, care vorbesc despre continuitatea noastră ca români dincolo de granițele politice ale României. Sunt convinsă de faptul că popoarele lumii există în primul rând în spirit și nu pot fi constr?nse de granițele fizice ale teritoriilor lor, pe care istoria de multe ori le „mută”, pentru a ne mai lăsa să vorbim despre o identitate mulțumitoare; geografiile sunt ?n fond de ordin spiritual.

Se mai poate culege folclor în regiunea Cahul? Se mai organizează expediții folclorice?

Chiar vara aceasta, în perioada 8-12 iunie, a fost organizată o expediția etnografică „Pe urmele mocanilor săceleni din sudul Raionului Cahul”.  Muzeul de Etnografie Braşov împreună cu Institutul de Etnografie şi Folclor „C. Brăiloiu” București, Muzeul Brăilei „Carol I”  și Universitatea de Stat „B.P. Hașdeu” din Cahul au desfășurat un proiect comun de cercetare privind fenomenul de emigrare a unor grupe mari de mocani săceleni în Basarabia. Urmele lor în Basarabia au rămas până astăzi în memoria locuitorilor, pe cruci în cimitire, în înscrisuri, în edificii, în nume de străzi, în cântece, în tradiții și obiceiuri.

Mocanii străbăteau  pășunile Carpaților, ajungând cu turmele lor la munte, vara, iar iarna, o parte din ei coborau cu oile spre ținuturile de stepă Bălțile Dunării, Nistrului sau a Tisei, cutreierând până în secolul al XVIII-lea şi al XIX-lea tot întinsul Bărăganului,  Dobrogea și Basarabia, unii ajungând și mai departe, până în Crimeea și Caucaz.

Ce vă motivează să lucrați, prin cumul, și la Muzeul Ținutului Cahul? Ce vă atrage în această activitate?

Dragostea pentru acest loc sfințit de însuși Bogdan Petriceicu Hasdeu care, în 1858 s-a aflat la Cahul, fiind judecător în clădirea în care astăzi își desfășoară activitatea muzeul. Am un respect deosebit pentru acest spirit nobil de care a avut parte neamul românesc. De fiecare data, pășesc pragul acestei clădiri cu mândrie și evlavie. De altfel, clădirea are o istorie fascinantă.

Ce structură are muzeul? Este și o parte în aer liber (ca un fel de Muzeu al Satului)?

Muzeul Ținutului Cahul se află în incinta clădirii care constituie unul din cele trei  monumente de arhitectură din patrimoniul orașului Cahul. Această clădire a fost construită în a doua jumătate a secolului al XIX – lea. Lucrul acesta l-am dedus din pasajul cărții lui G. Sion „Suvenire de călătorie în Basarabia meridională”editată la București, 1857, pag. 45, în care se menționează: „În centrul târgului, o piață mare cvadrată, în mijlocul căreia este o biserică de arhitectură frumoasă, înconjurată de un bulevardu de arbori. În față cu biserica, unu palatu administrativu, cu două etajuri și foarte elegantu, în care astăzi rezidă administrastura noastră (administrația românească) Către miază noapte este situată reședința proprietarului (D. I. Caravasile) dându asupra pieței și avându alături o grădină destulu de recomandabilă a căreia intrare este tolerată publicului”. În anii 1910 – 1930 ai secolului al XX – lea această clădire a găzduit Liceul de băieți „Ioan Voievod”,  Tribunalul județean, Primăria orașului Cahul, Serviciul de pompieri și alte servicii administrative. După invadarea Basarabiei de către trupele sovietice (1944 – 1960), clădirea a fost luată de  Komendatura de frontieră a armatei de ocupație. Din 1960 până în prezent aici își desfășoară activitatea Muzeul Ținutului Cahul.

Odată cu înființarea muzeului, a fost construit și Complexul Etnografic care include și Casa Țărănească ce găzduiește o colecție interesantă de obiecte etnografice.

Ce expoziții, evenimente s-au organizat anul acesta la muzeu?  Colaborați cu muzee din România?

Pe lângă cele existente, anul acesta a fost inaugurată o expoziție jubiliară în memoria artistului plastic Gheorghe Huzun. În premieră, este expusă o colecție de 50 de lucrări foarte valoroase, dăruite de pictor Muzeului Ţinutului Cahul încă în perioada, când acesta activa la Cahul (1960 – 1974) în calitate de profesor de arte plastice la Școala de Arte Plastice din Cahul, fondatorul căreia a foast însuși maestrul. Gheorghe Huzun a fost nu numai un artist de mare talent, profesor înzestrat cu har pedagogic, dar și un mare Om.

Care exponate, pentru Dvs., vă par cele mai interesante, mai emoționante?

În 1926, Cahulul a fost vizitat de regele României interbelice, Ferdinand I. Manifestarea oficială organizată cu ocazia acestui eveniment a avut loc pe Piața Unirii, care se afla între clădirea Tribunalului (astăzi, Muzeul Ținutului Cahul) și Catedrală. În Muzeul Ținutului Cahul există o carte poștală, realizată în anii 30 în atelierul lui Iosif Gherșcovici după acea fotografie care reflectă evenimentul excepțional. Dacă examinezi atent fotografia, poți vedea în partea stângă pe cineva care ține un placat pe care este inscripționat: „Trăiască Marea Unire!”. Și dacă mă întrebați care exponat mă emoționează cel mai mult, Vă pot răspunde: acesta!

Cum e soarele din sud? E altfel decât în alte părți?

Dragă Irina Nechit, îmi permitei să Vă răspund la această întrebare cu un poem?

„Măplimbam prin debaraua / Raiului / Nu-mi amintesc anul / Știu doar că eram în brațele  tatălui / Mama / Cosea flori pe o pânză ca laptele / Tata potrivea ramele / Odată am găsit o coajă albă / Neîncepută / Am vrut să copiez pe ea  / Florile mamei / Pliniu cel Bătrân îmi șoptea: / Linia / Linia este esențială / Desenam linii și cercuri zile întregi / Până când ele / Luau forma florilor / Culorile / Nu le-am învățat din cărți / Chiar dacă îi aveam la îndemână
Pe Aristotel / Vitruviu și Apollodor / Le cunoșteam nu știu cum / Din căni / Din ferestre / Din broderii și altițe / Din steme domnești / Din lespezi de mormânt / Din icoane pe sticlă și cruci / Erau atât de vii în memoria mea / Încât însuși Sf. Toma îmi spunea că sunt Frumoasă.”(versuri de Veronica Popa – n.n.)

Cum e marcat Centenarul Unirii la Cahul?

Acest ţinut plin de glorie a avut mesagerii Unirii care au dus visul semenilor săi până la împlinire.

Acea Primăvară a Reîntregirii din 1918 a primenit nu numai cugetele oamenilor, dar şi străzile, parcurile, edificiile importante ale oraşului. Astfel, piaţa centrală a oraşului Cahul, care unea atunci Catedrala cu Clădirea Tribunalului Judeţului Cahul, în care au activat şi prin care au trecut, de-a lungul timpului, adepţi sau făuritori ai Unirilor – B. P. Hasdeu, D. Crăciunescu, Teodor Şerbănescu, Mihail Kogălniceanu, Alexandru Ioan Cuza, Vasile Conta, Mihail Sadoveanu, Elena Alistar, Gheorghe Mare, Ciornei Nicolae ş. a. – a fost numită, cum era şi firesc,  Piaţa Unirii.

Din fericire, în fondurile muzeului s-a păstrat o fotografie de excepţie din acea epocă. Cu ocazia Centenarului Reîntregirii Neamului, Muzeul Ţinutului Cahul, în parteneriat cu Primăria Municipiului Cahul, a reeditat câteva cărţi poştale care circulau pe teritoriul Basarabiei, inclusiv în judeţul Cahul, în perioada când şi Cahulul făcea parte din trupul reîntregit al Ţării. Toţi vizitatorii muzeului vor primi în dar aceste ilustrate în semn de omagiu faţă de cei care au contribuit la împlinirea acestui vis sacru.

Aşa cum spuneam, din Cahul au plecat fii destoinici ai locului. Printre aceştia se numără:

Elena Alistar – Romanescu (Absolvind cursurile secundare la Şcoala Eparhială de fete din Chişinău în 1890, devine învăţătoare şi predă  în satele Văleni (Ismail), Roşu, Zârneşti şi Cahul. Aici înfiinţează cursuri pentru adulţi, în limba română, ţinând cont că majoritatea sătenilor, în timpul ocupaţiei ruseşti, rămăseseră analfabeţi din cauza că limba de predare era rusa. Obţine, de peste Prut, revista Albina din care face lecturi cu sătenii. Un adevărat apostolat pentru care, în condiţiile ţarismului, avea să plătească. Când, în 1912, ţariştii serbau  centenarul „eliberării”  Basarabiei, în ţară, din iniţiativa lui Nicolae Iorga, populaţia purta o insignă tricoloră îndoliată. Elena Alistar, nu numai că a purtat-o, dar a şi ţinut câteva discursuri fulminante despre „binefacerile” ţarismului în Basarabia).

Gheorghe Mare (născut la 1 septemrie 1881 în com. Slobozia Mare, jud. Ismail, astăzi Cahul; Prezent la 27 martie 1918, a votat pentru unirea Basarabiei cu România).

Ciornei Neculae (născut în com. Toceni, jud. Cahul), Zbierea (Sbierea) Chiril (n. în anul 1890 în localitatea Colibaşi, jud. Cahul), Ştirbu  Dumitru (n. în jud. Cahul), Stavriu Gheorghe (n. în anul 1882 în localitatea Goteşti, judeţul Cahul) – aceşti mândri fii ai Cahulului şi-au adus aportul, prin votul lor PENTRU UNIREA NEAMULUI, la împlinirea uni vis de veacuri.

Glorie lor pentru vrednicia de care au dat dovadă în timpuri de răstrişte!

Vă mulțumesc pentru interviu!

A dialogat Irina Nechit

The following two tabs change content below.