Nu va grabiti sa stingeti lumina la Chisinau

baconschi

Tulburare mare in Republica Moldova, statul vecin in care Bucurestiul a investit sperante, capital intelectual, constiinta istorica, bani, lobby european si o groaza de iluzii nationaliste. Dupa 1812, Rusia tarista a facut din Moldova orientala o gubernie de margine, fara pondere dincolo de Chisinau, care isi pastreaza pana azi micul aer patriarhalo-slav. Dupa 1918, pentru cateva decenii, administratia romaneasca a construit, civilizat si organizat fosta provincie, dar n-a reusit sa stearga diferentele: saracia endemica e greu de stins intr-o singura generatie.

A urmat prigoana sovietica, asortata cu deportari, rusificare fortata, stergerea memoriei istorice si inventia ideologica a moldovenismului, o marfa sintetica, din care partidele “stataliste” si pro-ruse continua sa se hraneasca pana astazi. Seria aceasta a continuat prin sfertul de veac post-sovietic, incheiat, simbolic, prin arestarea fostului premier pro-european Vlad Filat.

In anii de dupa comunism, Bucurestiul a privit relatia cu Republica Moldova prin doua lentile diferite: prima e cea nationalist-unionista. Intrucat RM este (minus Transnistria, dar ce mai conteaza acum?) o parte din trupul Romaniei Mari, ea are vocatia unirii cu patria mama.

Nu conteaza sondajele de opinie care arata ca tabara unionista de peste Prut e in minoritate (si, prin urmare, nu ar putea determina unirea prin mijloace democratice). Nu conteaza ca Romania este membra UE si NATO, pe cand RM este membra CSI si stat neutru, conform Constitutiei in vigoare. Daca s-au unit ele cele doua Germanii, daca s-au despartit amiabil Cehia si Slovacia, de ce nu ar accepta “Europa dumitale” si sfanta, legitima unire a romanilor de pe cele doua maluri ale Prutului?

Aceasta abordare idealista, dar improbabila a alimentat, paradoxal, romanofobia fortelor politice basarabene care socoteau, pe buna dreptate, ca pot extrage mai multe foloase ca elita statala decat ca elita locala dintr-o Romanie reintregita. Mai mult, cripto-anexionismul sentimental al Bucurestiului a stricat si relatia cu Ucraina vecina, care a tipat ani de zile ca are alaturi, in sud, un stat revizionist.

Bine, bine, se va spune: aceasta abordare va fi produs daune si aproape zero avantaje strategice, dar nu era ea cea justa din punct de vedere istoric, patriotic, national? Era, nimic de zis.

Numai ca atingerea unui obiectiv national nu seamana cu gestul simplu de a culege un mar rotofei de pe craca. Ea e foarte adesea mai complicata. Te apropii de tel, mai ales daca nu-l declari sau daca iti ascunzi trupele in burta unui cal troian. Obtii mai degraba ce vrei daca estompezi “simtamintele” si mizezi pe ratiunea cinica a realismului geopolitic.

Abordarea nr 1 a provocat rezultate opuse asteptarilor cultivate la Bucuresti. Asa a aparut, abia dupa 2007, cand am devenit stat-membru al UE, o abordare alternativa: cea europeana. Nu mai vorbim despre o natiune in doua state, ci despre regasirea RM si a Romaniei in Uniunea Europeana.

Berlinul a incurajat aceasta optica. Noi am cautat sa ne profilam ca actor in Parteneriatul Estic, dominat de tandemul Suedia-Polonia. Am construit o nisa pro-moldava in CAG-RE, laudand constant “succesele” reformiste ale coalitiei pro-europene de la Chisinau. Agenda bilaterala s-a amplificat, sub sanctiunea simbolica a sedintelor comune de guvern.

Iarasi, paradoxal, aceasta abordare “integrationista” a lasat fara munitie tabarele moldoveniste, stataliste, comuniste, rusofone si rusofile de la Chisinau si a sporit gradul efectiv de “romanizare” a RM. Mai putine firme chirilice, mai multa amprenta romaneasca in cultura si mass-media, mai multa retorica pro-europeana in agenda sociala a tarii si o prezenta institutionala sporita a Bucurestiului prin deschiderea ICR Chisinau, dar si a consulatelor generale de la Cahul si Balti.

Ruperea de ritm s-a produs odata cu criza economico-financiara care, lovind UE intre 2009-2012, a devitalizat procesul extinderii, cu urmarea ca Parteneriatul Estic si-a dat obstescul sfarsit, ajutat fiind si de fondurile (plus atentia strategica) pe care Bruxelles-ul le-a orientat spre Mediterana, unde statele arabe, scapate de dictaturile militare laice, se pregateau sa se “reformeze”, sub conduceri islamiste radicalizate.

Cand acestui fundal agitat i s-a adaugat si destabilizarea Ucrainei, dupa anexarea ilegala a peninsulei Crimeea, a devenit clar ca RM intra intr-o periculoasa eclipsa geopolitica.

Faza actuala – de disolutie a polului politic pro-european – demonstreaza nu numai ca extinderea coruptiei compromite orice ideal, ci si ca, in politica internationala, niciun tren nu trece de doua ori prin aceeasi gara.

Unii analisti de la Bucuresti au scris ca, de acum inainte, RM e un stat esuat, care trebuie sa aleaga daca se duce cu totul in sfera de influenta ruseasca (abandonand orice pretentie de europenitate) sau se uneste cu Romania (ei nu ne-au spus insa cum).

Nu as fi atat de radical. Ce se poate anticipa este o regrupare a fortelor pro-europene si pro-unioniste in jurul unor figuri mai curate (de felul fostului premier Iurie Leanca), dar si o activare, poate chiar castigatoare electoral, a fortelor stataliste si filo-ruse.

O “perioada de baltire”, dupa cum imi spunea un prieten. Adica o perioada a tuturor pericolelor, in care Romania poate juca activ, mai ales daca joaca inteligent. Si asta pentru ca Rusia e ocupata prea mult in Ucraina sau in Siria, pentru a fi dornica sa achite factura la gaze a Moldovei.

Sau pentru ca RM nu se mai poate sustine fara FMI, fara fonduri de pre-aderare, fara acces, chiar pe cote, la piata interna a UE si fara ancora politica europeana, pe care numai Bucurestiul i-o mai poate oferi.

Teodor Baconschi

Teodor Baconschi s-a nascut pe 14 februarie 1963, in Bucuresti. Este fiul poetului A.E. Baconschi, este casatorit si are doi copii, Stefan si Irina. EL este doctor in Antropologie religioasa si istorie comparata a religiilor in cadrul Universitatii Paris-Sorbonne (Paris IV, 1995). Deține din 2006 gradul diplomatic de ambasador.

Sursa: ziare.com