„Nu vă fie frică, sunt bătrân şi la CEDO nu mă voi adresa”

Scrisoare deschisă către prim-ministrul Vlad Filat

Excelenţă,

Sunt Dumitru Ciobanu, autorul Memoriilor „Calvarul familiei Ion Ciobanu în anii regimului comunist de ocupaţie”. De doi ani, Consiliul raional Hânceşti refuză să adopte decizia de a ne recompensa (la cererea surorii mele, Elena, cerere pe care am preluat-o eu deoarece sora a decedat între timp) bunurile materiale confiscate la 13 iunie 1941 de regimul comunist.

Pentru a determina Comisia raională Hânceşti să adopte decizia respectivă, la 22.08.11, prin intermediul Cancelariei de Stat, m-am adresat Ministerului Justiţiei. La petiţia respectivă au fost anexate probele parvenite de la Arhiva de Stat. În documentele acestea erau menţionate bunurile confiscate – 10 hectare de terenuri agricole şi patru case. Bunurile casnice şi ale gospodăriei erau omise, deoarece au fost furate de puşlamalele satului, „autorităţile” sovietice, timp de şapte zile, după care s-a început războiul.

La 07.09.11, am depus petiţia şi probele Arhivei de Stat la Consiliul raional Hânceşti. La rugămintea mea insistentă de a fi informat despre decizia luată, până în prezent nu am primit niciun răspuns.

La 10.10.11, prin Nr. 08-2283, adjunctul ministrului Justiţiei, dl V. Grosu, în mod obraznic, mă induce în eroare. Ignorând legislaţia în vigoare, pe baza unei legi din 1994, deci depăşite, mă informează că, citez: „documentele prezentate nu prezintă nimic nou, deci deciziile luate anterior nu pot fi revizuite”.

Sunt conştient că ţara este săracă, bugetele sunt austere, terenurile agricole sunt scumpe şi deci suma de restituire ar fi mare. Mă adresez celor ce au studiat problema mea şi, în primul rând, ministrului adjunct al Ministerului Justiţiei, V. Grosu, pe care nu l-a ajuns capul să-mi propună altă rezolvare a problemei şi a încercat să mă prostească. Ca să-i scot din încurcătură, solicit următoarea soluţie. Pensia pe care o primesc îmi ajunge doar de nişte alimente şi medicamente, deoarece nu am reuşit să acumulez o sumă pentru înmormântare, accept să mi se arunce nişte lei, cel puţin pentru sicriu şi săparea gropii mormântului. Declar solemn: doresc ca restul sumei cuvenite să rămână de pomană pentru sufletele părinţilor mei şi pentru acoperirea deficitului bugetar la capitolul întreţinerea unui azil de bătrâni.

Nu vă fie frică, sunt bătrân şi la CEDO nu mă voi adresa, nu am puteri nici să mă revolt. Mă indignez doar în vis de modul cum sunt tratat de funcţionarii menţionaţi. Gulagul comunist m-a călit în aşa fel ca să nu-mi pierd demnitatea şi, chiar dacă îmi veţi neglija apelul, nu mă voi supăra.

Cu deosebit respect şi plecăciune până la pământ, Dumitru Ciobanu, a.n. 1921