Nu urmaţi exemplul lui Lupu!

JOS FUMATUL! // Preşedintele interimar Marian Lupu se pare că a făcut o alegere greşită. El a declarat pentru un post de televiziune că s-a lăsat de fumat şi a recurs la ţigara electronică. Studiile ştiinţifice elaborate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) arată că acest dispozitiv electronic este de fapt la fel de cancerigen ca şi ţigara obişnuită. Medicii narcologi avertizează simpatizanţii lui Marian Lupu să nu-i urmeze exemplul.

S-a lăsat de fumat, chipurile

„Mă las de fumat” – este o decizie pe care a luat-o Marian Lupu încă în timpul campaniei electorale „de la 1 ianuarie 2011, la ora 00 şi 00 minute”, a menţionat preşedintele interimar momentul de când nu a mai pus în gură ţigara obişnuită. Lupu spune că a găsit o alternativă fumatului şi a scos din buzunar o ţigară electronică. În atenţia preşedintelui interimar, la sfârşitul lunii noiembrie 2010, OMS a denunţat oficial inutilitatea acestor dispozitive. Reprezentanţii OMS, în cadrul conferinţei pe tema controlului tutunului, au declarat că ţigările electronice nu sunt altceva decât o modă stupidă si inutilă, acestea nu sunt nici pe departe inofensive, în plus nu-i ajută pe fumători să se lase de fumat, aşa cum li se promite când procură mecanismul electronic respectiv. „Este un subiect foarte discutat în ultimul timp. Ţigara electronică provoacă şi ea dependenţă, la fel ca ţigara obişnuită. Prin urmare, este o trecere de la o dependenţă la alta, la fel de nocivă”, şi-a dat cu părerea Mihai Oprea, directorul general al Dispensarului Republican de Narcologie din Chişinău. Medicii nu sunt de acord nici cu decizia de a se lăsa brusc de fumat, luată de Marian Lupu. „Renunţarea la fumat trebuie să fie făcută treptat. Cel care se lasă brusc de ţigară la fel de spontan începe să fumeze, peste o anumită perioadă de timp”, a declarat pentru JURNAL, Maria Cetulean, directorul Spitalului Clinic Municipal de Ftiziopneumologie din Chişinău.

Este o şmecherie

„Iată mă folosesc de această şmecherie. Este ţigara electronică. De fapt, nu conţine absolut nimic nociv. Este doar efectul de fum, efectul de a ţine ceva în mână. Cred că este o şmecherie care psihologic oferă un ajutor pe durata primei luni când este arhinecesar”, i-a spus Lupu reporterului ProTV. Dacă e să credem avertizărilor făcute de reprezentanţii OMS, Lupu se înşală amarnic. Probabil, comercianţii de ţigări electronice au reuşit să-l şmecherească şi pe preşedintele interimar al R. Molodva. Testele de laborator realizate în SUA au demonstrat că aceste dispozitive de fumat conţin substanţe chimice cancerigene şi toxice, extrem de periculoase pentru organismul uman, iar cei care le utilizează o fac doar din motivul că ele sunt permise în locurile unde fumatul este interzis. Fumatul pasiv are loc şi în cazul ţigărilor electronice, chiar dacă vânzătorii acestora spun inversul. În acest context, Corneliu Prepeliţă, medic oncolog la Institutul Oncologic Republican, a menţionat că foarte mulţi copii suferă din cauza că se află în preajma persoanelor fumătoare. „Cel mai tânăr pacient operat de mine a fost un băieţel de şase anişori”, a spus specialistul.

Cea mai eficientă metodă

Oricât de mult şi-ar dori Marian Lupu, dar sănătatea lui nu poate fi recuperată după atâţia ani de fumat. Preşedintele interimar spune că este un fumător cu o vechime de 17 ani. A început să fumeze la vârsta de 26 de ani, după ce s-a lăsat de sport.

„Încă 10 ani această persoană este în grupul de risc. Ea ar putea suferi de diverse boli pulmonare, de la bronşita cronică până la cancerul pulmonar. Nu am auzit despre ţigara electronică, însă ştiu că toate remediile medicale şi tot felul de chestii de acest gen nu sunt eficiente. Omul trebuie să conştientizeze că este vital să se lase de fumat şi să renunţe la produsele de tutungerie”, a subliniat Corneliu Prepeliţă. Medicul consideră că cea mai bună metodă de luptă cu fumatul este informarea în masă despre daunele fumatului,  interzicerea reclamei ţigărilor, îndeosebi a celei plasate în imediata apropiere de şcoli şi grădiniţe, interzicerea fumatului în locurile publice şi, nu în ultimul rând, majorarea preţului la produsele de tutungerie. „Noi avem cele mai mici preţuri din Europa”, a menţionat medicul, adăugând că, anual, la Institutul Oncologic Republican se tratează peste 1000 de pacienţi.

Made in China

Ţigara electronică este un dispozitiv care arată la fel ca ţigara obişnuită, numai că, în loc de tutun, conţine nicotină dizolvată în propilenglicol. Când utilizatorul „trage un fum”, se aprinde un beculeţ şi apare chiar şi fumul, aburi încărcaţi cu nicotină. Ţigara electronică a fost inventată de chinezi. Are un acumulator care trebuie reîncărcat pentru a funcţiona.

Cifre îngrozitoare

Fumul de ţigară conţine aproximativ 4000 de componente dăunătoare organismului uman. La fiecare tonă de tutun fumat revin peste 650 de morţi. La circa 95 de procente dintre fumători este depistată bronşita cronică. Anual, la Institutul Oncologic Republican sunt internaţi peste 1000 de pacienţi, majoritatea covărşitoare sunt în ultimul stadiu al bolii.

Incredibil!

Cel mai tânăr fumator din lume este un băieţel de doi anişori din Indonezia. Când avea 1 an şi 6 luni, tatăl său i-a pus în gură primul chiştoc de ţigară. În prezent, băiatul fumează aproximativ 40 de ţigări timp de 24 de ore, viciul copilului costând familia 6 dolari pe zi. Oficialităţile din Indonezia sunt îngrijorate de starea sănătăţii copilului şi au promis părinţilor că le vor dărui o maşină, dacă aceştia vor interzice accesul copilului la ţigări.

Svetlana Panţa

The following two tabs change content below.