“Nu trebuie să ne plângem mereu, ci să profităm de acest spațiu marginal”

Interviu cu poetul Victor Țvetov, Premiul pentru debut la Salonul Internațional de Carte din Chișinău

Tvetov foto(1)

– Poetul Gellu Dorian afirmă în revista „Convorbiri literare” că volumul tău „În lipsa unor lucruri importante” apărut de curând la Casa de editură Max Blecher (România) este cea mai bună carte de debut editorial în poezie, din prima jumătate a anului 2015. Cum reacționezi la astfel de elogii, dragă Victor Țvetov?

Nu au cum să nu mă bucure astfel de afirmații, dar cam atât. Cronicile, în primul rând, le privesc ca pe „o părere” care m-ar ajuta pe mine să-mi înţeleg volumul.

– Poezia ta e conectată direct la realitate. Crezi că realitatea basarabeană merită să fie observată, descrisă, scoasă la iveală? Ce întâmplări trebuie consemnate într-un loc unde „nu se întâmplă nimic”?

Orice realitate merită să fie observată şi nu contează că locuiesc aici sau în Brazilia. Dacă această realitate îţi dă o anumită stare, un anumit impuls și te face să funcţionezi, atunci sigur că merită. Şi în locurile unde „nu se întâmplă nimic”, dacă eşti atent, sigur ceva se întâmplă.

– Orice am face, aici, în Basarabia, nu suntem luați în seamă, eforturile noastre nu contează, noi nu contăm, nu suntem importanți, în plan local, continental și global. Ai și tu această senzație? Încerci să scapi de ea scriind poezie?

Probabil aşa e, dar dacă totuşi suntem mai marginali, de ce ar trebui mereu să ne plângem? Nu scriu poezie ca să scap de ceva, invers, scriu poezie ca să nu-mi scape ceva, asta mă ajută să-mi dau seama în ce lume mă aflu și mereu mă ține în priză, îmi amintește că pot profita de acest spațiu marginal.

– Când „ai comis” primele versuri? Mai aveți poeți și scriitori în Nimoreni?

Cred că pe la 15-16 ani „am comis” ceva care începea să semene a poezie. Scriam și în copilărie, aveam un caiet cu poezii, bineînțeles cu rimă, și acolo scriam despre legat, prășit, udat… mici tentative de a-mi arăta furia, atunci chiar era furie.
Despre scriitorii din Nimoreni, știu doar de Gurie Grosu, Mitropolit al Basarabiei.

– Te interesează trecutul satului tău Nimoreni? Ce te fascinează în acest trecut?

Mă interesează, dar nu într-atât încât să merg la arhivă și să caut informaţii despre trecutul satului meu. Mai mult îmi plăceau istoriile bunicii despre copilăria ei din timpul războiului şi foametei, avea şi umor şi autoironie când povestea, chiar dacă erau întâmplări triste, cu mulţi morţi şi balegă cu ghinde în loc de pâinea cea de toate zilele.

– Cine e cel mai citit om din Nimoreni? Ai tăi aveau bibliotecă?

Nu ştiu, poate poştaşul care petrece cel mai mult timp citind facturile, numele şi adresele noastre. De fapt, acum fac naveta și nu prea sunt conectat la realitatea din satul meu. Oricum, e un loc în care îmi place să fiu şi ţin mult la el. Atunci când mă dau jos din microbuzul ticsit, Chișinau-Nimoreni, simt că am lăsat vreo trei paltoane de pe mine – e ceva magic. Încă înainte de nașterea mea, bunica, Cristina Neaga, a fost bibliotecară în școală. Am găsit acasă la ea câteva cărţi, dar nu pot să zic că avea o bibliotecă. Știu doar că citea povești, ca mai apoi, seara, să mi le povestească înainte de culcare. Nici părinţii nu aveau o bibliotecă.

– Scrii în unul din poeme cum ai găsit în pod gloanțe aduse de tatăl tău de la război. E vorba de războiul de pe Nistru, din 1992?

Da, e vorba despre războiul de pe Nistru. A adus tata o sacoşă plină de gloanţe, nici el nu ştie de ce le-a mai adus. Pe vremea războiului aveam vreo doi ani, dar când le-am găsit, cred ca aveam vreo opt ani, după această întâmplare gloanţele au fost date cuiva.

– Ce ți-a spus tata după ce ți-a citit volumul de poezii „În lipsa unor lucruri importante”?

Iniţial nu a zis nimic, doar a zâmbit, apoi, la masă, a scos un ulcior de vin. A turnat în pahare şi a zis: „Felicitări”.

– Ai în carte poeme frumoase despre mama. Cum o cheamă? Ce meserie are?

Pe mama o cheamă Ana, a lucrat în domeniul telecomunicaţiei, dar a lăsat meseria pentru că am apărut eu şi fratele meu. În copilărie munceam mult la pământ, în sere. Existam din ce produceam în sere. Mă enervau la culme unele zicale de-ale mamei: „mâinile sperie, ochii bucură” sau „unde pute, acolo miroase” (când dădeam îngrăşăminte la legume). Cu timpul, chiar au început să-mi placă şi mi-am zis că mama e persoana cu cea mai mare forţă motivațională pentru mine.

– Câte lansări ale cărții ai avut în Republica Moldova? Dar în România?

Am avut o lansare la Chişinău, la cenaclul Republica, condus de Moni Stănilă. În România, am avut o lansare la Bookfest, în București, şi una la Tramvaiul 26, eveniment organizat de Claudiu Komartin, şi o lansare la Timişoara, în cadrul Zilelor Basarabiei.

– În proaspătul volum îți camuflezi urletul cu un zâmbet ironic. Este o manieră de a supraviețui?

E o manieră de a nu părea grav, nu vreau să fac o poezie pretenţioasă. E mai degrabă un răcnet în pernă.

– Numele tău real e Victor Neaga. De ce ți-ai ales pseudonimul Țvetov?

A fost ceva spontan. Când mi-am făcut un cont pe un site literar, mă gândeam la un pseudonim şi deoarece părinţii creşteau flori, mi-am zis: De ce nu „Florescu”? Dar îmi suna obişnuit şi l-am tradus în rusă, aşa a rămas Țvetov.

– Ce nu-ți place în mediul literar din Basarabia? E nevoie de o mișcare mai radicală a tinerilor în literatură?

Nu-s un tip care să mă revolt, nu vreau să fac vreo revoluţie sau răsturnare. Încerc să funcţionez cum cred eu mai bine, să-mi văd de scriitura mea şi de revista „Lolita” pe care o scoatem cu prietenii. Sigur, aş vrea să fie mai mulţi cititori în Basarabia şi mai mulţi tineri care scriu, dar mă gândesc şi la cei care au trecut prin propaganda socialistă, atunci când erau aduşi cu forţa la lecturile scriitorilor de partid şi sunt sigur că acei oameni nu mai vor să audă de literatură.

– Ca unul dintre fondatorii revistei „Lolita”, vezi ochii tinerilor strălucind de curiozitate pentru ea? Cât plătești din buzunar pentru editarea revistei?

Mă bucur mult când cineva se interesează de revista „Lolita”, vrea s-o citească. Da, plătim din propriile buzunare, dar aceasta nu e o faptă eroică. O să edităm revista în continuare, cât o fi să fie. Am scos de curând nr. 4, am lansat-o la Salonul Internaţional de Carte de la Biblioteca Naţională.

– „Lolita” a și luat un premiu la Salonul Internațional de Carte 2015. Și cartea ta de poezii a câștigat Premiul pentru debut. Felicitări și mulțumesc pentru interviu!

Interviu de Irina Nechit

The following two tabs change content below.