Nu totul poate fi explicat

1463930_448220061956271_580448256_n„În închisoare, timpul are cu totul altă dimensiune. Ajungi să trăieşti în el, nu în afara lui, aproape cu un iz de veşnicie. Monotonia zilnică, lipsa oricăror solicitări exterioare te „ghemuia în tine, te scufunda din ce în ce mai mult în adâncuri. Progresiv, te descopereai ţie însuţi, fără niciun fard, ca în faţa ultimei Judecăţi” (din cartea „Repetiţie la moarte… din spatele gratiilor” de dr. Galina Răduleanu, Piteşti, 2013)

Citisem undeva că ceea ce s-a întâmplat cu femeile în închisorile comuniste nu poate fi scris şi explicat. Decantările dnei Galina Răduleanu, o carte mult aşteptată, atrag atenţia cititorului, care descoperă astfel, între victimele regimului comunist, o scriitoare. Mozaicul de portrete din această carte de memorii vădeşte totodată şi faptul că Galina Răduleanu este psihiatru. Autoarea a fost prezentă la lansarea cărţii, care a avut loc vineri, 16 mai, la biblioteca „Onisifor Ghibu” din Chişinău.

„Tu eşti făcută pentru închisoare”

Câteva momente biografice ne lămuresc de ce adolescenta care ne priveşte adânc de pe coperta cărţii era „făcută pentru închisoare”. Prin 1950, eleva Galina a fost eliminată din toate şcolile după ce o turnătoare utecistă i-a furat din geantă un carneţel cu comentarii despre Stalin. Printr-un miracol, a reuşit să termine liceul şi chiar Facultatea de Medicină din Cluj. Dar a fost arestată în satul Poiana Mărului din judeţul Braşov, unde era medic alături de Mircea, colegul felcer exmatriculat din anul V pentru că făcuse detenţie politică.

Tatăl ei, Boris Răduleanu, preot la biserica Sf. Nicolae din Bălţi, publicase articole anticomuniste, iar în refugiul din 1940 a refuzat propunerea NKVD-ului de a deveni spion. Era prieten cu preotul Ilie Imbrescu, omorât în închisoarea din Aiud în 1949. Soţia lui găseşte în gulerul paltonului manuscrisele unor poezii. Pr. Boris Răduleanu le dactilografiază şi le ascunde. În 1960 sunt arestaţi întâi preotul Răduleanu, apoi copiii lui şi o nepoată. Crima care li se impută este că au citit poeziile preotului Imbrescu şi „ au vorbit discuţii”. Ei neagă, dar cu ajutorul unei turnătoare din celula nepoatei securitatea află unde sunt ascunse exemplarele dactilografiate. Şi alte femei fac puşcărie pentru că au învăţat poezii, cele mai multe de ale lui Radu Gyr.

Nu am aşteptat să descopăr că aceasta este o carte despre efectul terapeutic al poeziei eminesciene. „Tovarăşul meu constant a fost Eminescu. În închisoare, fiecare zi, aproape fiecare ceas şi-a avut versul şi melodia sa… În spatele pleoapelor mele coborâte se aprindea o lumină care mă umplea de fericire.”

Aici „sensul profund al cuvintelor se răspândea în mine ca o mireasmă într-o pădure”. Toate aceste stări apar pe un fundal de vorbărie necontenită a femeilor; suportată ca o „altă închisoare” în închisoare. Paginile despre spiritişti, cu dorul lor de reîncarnare şi despre minţile lineare, care văd totul concretizat, „golit de orice taină, explicat aritmetic” ar trebui citite de clerici.

Ca şi în memorialistica bărbaţilor, se constată prezenţa lui Dumnezeu în celulă. În fiecare dimineaţă, femeile scot din memorie tot ce e necesar pentru a „face liturghia” şi au certitudinea că „în momentul central venea Duhul Sfânt”.

Anchetatori, judecători, avocaţi şi turnători

Aceştia fac actuală cartea doamnei Răduleanu, care nu ezită să arate perpetuarea practicilor comuniste în ziua de azi, când „experimentul Piteşti” a reuşit. Mia, Marişica sunt tipuri memorabile de turnători. Mia, varianta cultă şi vicleană, încurcată în poveşti cu ilegalişti, avea un rol bine determinat de organele securităţii: a determinat-o pe tânăra Galina să facă declaraţii pentru a cădea cât mai rău la proces întreaga ei familie. Moldoveanca Marişica, absolventă a patru clase, reeducată, era mereu la anchete pentru a turna, deşi era surdă.

Avea ceva respingător în „mersul acela aplecat într-o parte şi în tonul mieros, făţarnic ce căuta să sugereze supuşenia şi umilinţa”. Deşi s-a „căţărat pe spinarea celuilalt” pentru a scurta din termenul prea lung de condamnare, s-a văzut alungată de stăpâni şi eliberată printre ultimii. Pe una ca aceasta autoarea a încercat să o înţeleagă, pentru a-şi putea iubi duşmanul.

Avocaţii, mulţi dintre ei, basarabeni, apar la proces vorbind ruseşte, în România anului 1960. Bieţii de ei, nu puteau susţine nevinovăţia clientului, nu aveau dreptul să cheme martori. Încercau să explice credinţa în Dumnezeu şi preocupările mistice prin tulburări mentale. Le şopteau clienţilor să tacă tocmai când era cazul să strige adevărul în gura mare. Cât despre judecători, ar trebui să-şi amintească: toată lumea aproape că a uitat cine era împărat pe timpul lui Iisus Hristos, dar Pilat a rămas în istorie în legătură cu procesul şi condamnarea nedreaptă a unui drept.

The following two tabs change content below.