„Nu suntem mai inapţi decât alţii”

Şi preşedintele american, Franklin Roosevelt, a fost într-un cărucior cu rotile

„Nu avem dreptul nici să iubim? Ne este încălcat până şi dreptul de a ne bucura de fericirea în cuplu. Cei mai dragi oameni ne reproşează faptul de a fi împreună, pentru că… suntem oameni cu dizabilităţi. Cel mai greu e să supravieţuieşti de unul singur, când nu ai susţinerea nimănui. De fapt, majoritatea celor în dificultate din RM se izolează şi degradează în plan intelectual, deoarece sunt respinşi de societate”, ne-a mărturisit artista Olga Cârnaţ. De un an de zile, Olga a reînviat în căruţul ei cu rotile, pentru că şi-a găsit jumătatea, care o iubeşte enorm şi se sacrifică zilnic pentru ea, înfruntând munţii celor din jur.

Marea suferinţă pe care artista o înfruntă acum mai uşor este şi fenomenul discriminării, cu care se confruntă oamenii cu dizabilităţi din RM. „Sute de proprietari de apartamente ne-au închis uşa în faţă atunci când ne căutam o locuinţă de închiriat. Doar pentru faptul că suntem oameni cu handicap fizic, în pofida faptului că avem cu ce să ne achităm chiria şi facturile. Nu ştiu în ce ţări, în afară RM, persoanele cu dizabilităţi îndură atâta discriminare şi neînţelegere din partea semenilor”, se întreabă Olga.

Angelina Olaru

Zbor deasupra suferinţelor fizice

„Dacă eşti o persoană cu dizabilităţi în RM, uşa peste tot îţi este închisă. Suntem un cuplu care îşi doreşte un trai în comun şi întâmpină mari dificultăţi, create atât de cei apropiaţi, cât şi de oamenii pe care-i întâlnim zilnic. În transport, în stradă, la majoritatea instituţiilor publice nu ne putem deplasa, din cauza lipsei instalaţiilor destinate celor în dificultate. Nici chiar de mâncare nu ne putem cumpăra fără probleme. Deşi nu arăt rău uneori, machiată şi cu un celular în mână, când ajung în faţa unui mall, vine lumea şi-mi dă de pomană. Nu avem nevoie de mila nimănui”, zice Olga. O dragoste ca a ei şi a lui Radu e rară pe pământ. Sunt doi tineri excepţionali care, în ciuda neputinţelor fizice, ne dovedesc faptul că puterea spirituală a omului le învinge pe toate. Olga – prin arta plastică, iar Radu – prin inteligenţa-i ascuţită şi prin cuvânt.

De un an de zile îşi împart bucuriile împreună, dar mai ales, tristeţile, într-o lume rece, respingătoare, care nu acceptă oamenii cu dizabilităţi, chiar dacă nu sunt mai inapţi decât alţii. Radu Lincă şi-a lăsat părinţii extraordinari şi prietenii din oraşul său natal, Oradea, şi a acceptat condiţiile dificile de viaţă la Chişinău, alături de femeia dragă. Spre uimirea tuturor, tinerii fac adevărate minuni. Ambii au studii superioare – Olga a absolvit Facultatea de Drept, iar Radu Facultatea de Psihologie. Pe Olga iubitorii de frumos din capitală au admirat-o recent, în cadrul unei expoziţii personale, organizată la Sala cu Orgă. Anterior, a avut o personală chiar şi la OSCE. Mai mult, tablourile fetei sunt expuse la Guvernul şi Preşedinţia RM, pentru că emană multă lumină şi dragoste de viaţă. Au fost admirate de mari personalităţi din mai multe ţări europene, unele dintre care i le-au achiziţionat. Sumele acumulate sunt investite de artistă în tratamente. Ambiţiile Olgăi nu se opresc aici, ar vrea să facă o a doua facultate, cea de arte plastice. Şi este îndemnată să-şi urmeze visul.

Ţintuită la pat de medicii din Dubăsari

„Deşi Olga nu este o profesionistă în domeniu, are o creaţie sensibilă, de artă naivă, în biser, hârtie, carton etc., realizată cu multă sensibilitate şi răbdare. M-a impresionat mult cum asociază culorile, formele, dar mai ales, cu cât suflet sunt făcute”, a spus Ana Simac, critic în studiul artelor. În prezent, Olga adună bani pentru un tratament costisitor în străinătate, deoarece maladia a progresat mult şi nu mai are leac în RM. Oamenii cu dare de mână şi acum sunt rugaţi s-o ajute pe Olga Cârnaţ, care luptă să trăiască. Primul ei dans din viaţă – la Revelionul anului 1989 – i-a fost fatal.

După acea sărbătoare, o febră cumplită a ţinut-o mult timp în pat. Părinţii Olgăi Cârnaţ au internat-o în spitalul din Dubăsari, unde i-a fost aplicat un tratament greşit, în urma căruia fata a fost traumatizată pe toată viaţa. După ce medicii îi infectaseră sângele, copila a fost internată într-un spital din Chişinău. După trei luni de noi tratamente, i-au pus diagnoza – artrită reumatică. Au urmat ani grei de suferinţă, când fata a fost ţintuită la pat. Acum, la cei 36 de ani ai săi, Olguţa îşi duce cu demnitate povara, devenind un nume prezent la evenimentele culturale din RM. Voinţa ei de a se înălţa deasupra durerii i-a dezlegat tainele poeziei, muzicii şi picturii.

Oamenii cu dizabilităţi din RM, excluşi de societate

Unul dintre marile şocuri pe care le-a avut în RM nu e atât atitudinea oribilă a oamenilor faţă de semenii cu dizabilităţi, cât faptul că intrarea în beciurile de la Mileşti costă mai mult decât la celebrul muzeu „Louvre” din Paris. Radu vorbeşte fluent engleza, italiana şi spaniola. A avut ocazia să călătorească în Italia, Austria, Polonia şi Ungaria. A absolvit al treilea liceu ca prestigiu din Oradea – „Onisifor Ghibu”. A avut o medie generală de nouă la examenele de bacalaureat, apoi a studiat la facultate. Capacitatea de a ajuta cealaltă persoană de lângă tine, de a fi altruist şi de a-i dovedi intensitatea sentimentelor sunt cele mai importante lucruri pentru el. Este foarte optimist, pentru că şi Franklin Roosevelt, spune el, a fost într-un cărucior cu rotile. Preşedintele american obişnuia să-şi disimuleze problemele sănătăţii. După o criză de poliomielită în 1921, Roosevelt nu şi-a mai regăsit niciodată posibilitatea de a-şi utiliza ambele picioare. Trebuia să folosească un fotoliu rulant şi cerea fotografilor să nu-i dezvăluie secretele. „Am  norocul să provin dintr-o familie care nu s-a ruşinat de infirmitatea mea şi, în concediile noastre anuale, am avut ocazia să văd şi Roma, şi Veneţia, şi Viena, şi Budapesta. Am mers cu camera de luat vederi unde mi-am dorit, făcând abstracţie de cârjele mele. Mergeam şi la mare, şi la discotecă. Contează foarte mult mentalitatea familiei. Părinţii mei au făcut mereu tot posibilul şi imposibilul de a-mi crea condiţii excelente ca să pot trăi ca un om normal”, a spus Radu.

În pofida aspiraţiilor europene ale RM, situaţia persoanelor cu dizabilităţi de la noi e cu mult mai grea decât cea din România, pornind de la mentalitatea omului de pe stradă, crede prietenul nostru. „Desigur, şi România a trecut prin etapa discriminării acestora, în anii `90, dar lucrurile se schimbă nu atât graţie autorităţilor, cât mentalităţii oamenilor. Cei care au acces la occidentali, încep să-şi schimbe atitudinea faţă de semenii în dificultate. Majoritatea moldovenilor nu ajung în Occident şi poate de aceea au mari prejudecăţi faţă de oamenii cu dizabilităţi. În opinia lor, aceste persoane  ar trebui internate într-o instituţie specializată. Adică, nu au ce căuta la un spectacol sau la un alt eveniment monden. Dacă nu se poate recupera, un astfel de om este exclus de societate. Marile noastre probleme în RM încep cu dotările instituţiilor publice”, susţine Radu.

„Statul te condamnă la izolare”

Conform legislaţiei UE, orice instituţie publică poate fi deschisă, numai dacă are asigurate căile de acces pentru persoanele cu dizabilităţi. În RM, chiar dacă există instituţii bine organizate, nu oferă căi de acces pentru această categorie de oameni. Există doar cazuri izolate. „Statul te condamnă la o izolare şi la a nu avea posibilitatea să faci cele mai simple lucruri – să vezi un spectacol, un film sau să-ţi ceri drepturile. Se vorbeşte mult în privinţa punerii în drepturi a persoanelor cu dizabilităţi care sunt naive şi mai uşor de manipulat. Sună frumos – „avem obligaţii europene”, dar în realitate, nu se întâmplă nimic. Cred că de vină sunt şi cei care suferă. Situaţia lor s-ar schimba dacă s-ar solidariza şi ar declara autorităţilor foarte relaxate că nu mai tolerează o astfel de situaţie”, a menţionat Radu.

Circa 180 000 de persoane cu dizabilităţi din RM luptă pentru existenţă şi acceptare, dintre care peste 105 000 sunt din mediul rural. Institutul pentru Drepturile Omului din Moldova (IDOM) derulează un proiect privind promovarea respectării drepturilor omului în rândul oamenilor cu dizabilităţi. „Sistemul nostru educaţional are neajunsuri grave la capitolul instruirii persoanelor cu dizabilităţi. Angajarea lor la serviciu, dar şi accesul la justiţie sunt aspecte extrem de problematice. Vom merge chiar în instanţa de judecată, pentru a restabili drepturile acestor oameni. Scopul nostru este crearea unui precedent în justiţie şi obligarea indirectă a instituţiilor statului, inclusiv a guvernului, privind schimbarea situaţiei acestor persoane. În cazurile unor concedieri pe motiv de dizabilitate, dacă nu vor fi remediate în cadrul justiţiei naţionale, vom ajunge până la CEDO”, a declarat Radu Bobeică, jurist în cadrul IDOM.

The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău