„Nu se poate spune că Stere a fost un profesor mai bun decât Iorga”

centralInterviu cu istoricul literar, dr. Victor Durnea, Institutul de Istorie şi Teorie Literară „Al. Philippide”, Iaşi

– Domnule Victor Durnea, sunt onorată să stau de vorbă cu un istoric literar, publicist, doctor în filologie, cercetător ştiinţific la Institutul de Filologie Română „Al. Philippide” din Iaşi. Aţi mai fost pe la noi?

La Soroca am fost anul trecut într-o vizită scurtă prilejuită de Deniile Eminesciene. Am vizitat atunci Cetatea, am fost şi în alte câteva localităţi din această zonă.

– Iar eu am vizitat oraşul Iaşi pentru prima oară în 1997 şi atunci am avut prilejul să vă ascult cu o prelegere în cadrul Conferinţei naţionale de filologie „Limba română azi”, Iaşi-Chişinău. Am mers la Conferinţă din partea Societăţii „Limba noastră cea română”.

Aţi venit, deci cu Valentina Butnaru şi cu un grup de profesori de la Universitatea de Stat din Chişinău. Da, îmi amintesc de acea conferinţă.

– Şi acum Dvs. aţi venit cu o prelegere la prima ediţie a Universităţii Populare de Vară „Constantin Stere”.

Am apreciat mult iniţiativa doamnei profesoare Ana Bejan şi a domnului academician Valeriu Matei, directorul ICR Chişinău, de a organiza un astfel de eveniment. Este o iniţiativă care de fapt, redescoperă, reînvie o tradiţie mai veche. E vorba de Universitatea Populară de Vară de la Vălenii de Munte. A existat o asemenea formă de învăţământ popular şi la Iaşi în 1908, organizată de grupul „Viaţa Românească”. Asta cred că n-o mai ştie Valeriu Matei. La acea manifestare au participat foarte mulţi tineri studenţi, în special, bucovineni. Au fost peste o sută. La organizare a luat parte şi Ministerul Învăţământului, Spiru Haret, ca să dau un nume.

– Şi prima ediţie a cursurilor la Vălenii de Munte tot în anul 1908 a avut loc?

Inaugurarea Universităţii a avut loc miercuri 2 iulie, 1908. Atunci Nicolae Iorga şi-a ţinut celebra „cuvântare despre românitatea noastră”. Cu o argumentare destul de solidă a ajuns la concluzia că originea neamului românesc trebuie căutată în traci, care au trăit pe aceste locuri cu mii de ani înaintea altor popoare. Inaugurarea Universităţii la Soroca s-a făcut tot în zi de miercuri, 18 iunie 2014.

– Iată că la început de mileniu III şi Soroca face istorie în acest aspect.

Istoria o facem împreună. Pentru că evenimentul a fost pus sub semnul personalităţii tutelare a Sorocii, dar şi al Iaşului şi al judeţului Prahova. Stere a înnobilat toate aceste locuri. Născut la Ciripcău, Soroca, după cum bine se ştie, a fost profesor universitar şi rector al Universităţii „Al.Ioan Cuza” din Iaşi între anii 1913-1916. Apoi aici a înfiinţat şi revista „Viaţa Românească”, care, alături de „Convorbiri literare”, este cea mai longevivă revistă. Puţine culturi în Europa se pot lăuda cu o revistă cu o viaţă atât de lungă. Conacul familiei de la Bucov, judeţul Prahova, a fost locul său de suflet. Acolo Constantin Stere a scris romanul „În preajma revoluţiei”.

– Universitatea de vară lansată la Soroca are drept scop formarea unei conştiinţe culturale în care valorile şi mentalităţile să reflecte continuitatea spiritualităţii româneşti integrată în modelul european de civilizaţie. Vorbiţi-ne despre cele relatate în faţa cadrelor didactice sorocene.

Am prezentat comunicarea „Constantin Stere – publicist” şi m-am oprit la intervalul 1909 – 1916. Pentru că publicistica sa, pe care o editez începând din 1910, a ajuns acum la al III-lea volum care se află sub tipar. Sper că am reuşit să prezint cât de cât subiectul, este un subiect foarte vast şi de o extremă complexitate, cuprinde exact perioada în care s-a petrecut declanşarea I-lui Război Mondial (1914-1916), perioada neutralităţii României. Se împlinesc 100 de ani şi de la acest eveniment şi cred că trebuie pus în lumină. Măcar am încercat, chiar dacă nu am reuşit pe deplin, să prezint rezultatul unei munci titanice desfăşurate de Stere.

– O muncă titanică aţi făcut şi dumneavoastră. Ne-aţi arătat cele două volume cu peste 900 de pagini fiecare. E la tipar şi al treilea volum cu pagini din creaţia lui Stere.

În primul rând, nu a fost uşor să scoţi la lumină această ediţie cu publicistică, pentru că aţi văzut, este inedită. Practic nu s-a ştiut despre aceste articole, mai exact s-a ştiut, dar nu au fost scoase în lumină. Pe de altă parte, iată se ştie că şi în „Viaţa Românească” Stere a scris mult. Dar ce anume a scris nu se ştie. O parte din notele de la Miscellanea nu au fost semnate. A fost nevoie de o muncă foarte atentă de a vedea ce-i aparţine lui, ce-i aparţine lui Garabet Ibrăileanu, criticul, secretarul de redacţie al revistei şi prietenul lui Constantin Stere. Deci munca este foarte complexă şi eu am încercat să reconstitui în întregime contextul istoric. Să pun în lumină şi reacţiile pe care le-au avut articolele, studiile, atât reacţiile pozitive, cât şi cele negative. Pentru că a fost de multe ori o luptă îndârjită în jurul acestor articole.

Am scris un studiu despre polemicile lui Stere, or Stere a fost unul dintre polemiştii cei mai acerbi, un luptător care a avut uneori dreptate, uneori a şi exagerat, uneori n-a avut dreptate chiar deloc. Aşa cum a făcut, de exemplu, în campania aceasta dinaintea declanşării războiului, când nu exista o altă soluţie decât intrarea României de partea Antantei, chiar dacă din această alianţă făcea parte şi Rusia care stăpânea o parte din teritoriul României, anexat cu o sută de ani în urmă. Deci a fost un moment tragic pe care l-a parcurs întreaga Ţară Românească şi l-a parcurs şi Stere. Şi acest moment şi-a pus amprenta asupra destinului său politic şi chiar omenesc. Pentru că, ulterior, din 1916, Stere a rămas la Bucureşti, şi-a părăsit soţia, pe Maria, născută Grosu, şi a părăsit şi catedra de la Universitatea ieşeană. Deci a avut loc o schimbare majoră. El şi-a continuat viaţa politică, lupta politică, a reuşit din nou după 1921 să se impună pe scena politică a ţării şi a făcut lucruri majore şi atunci. Dar despre asta cred că vom avea prilejul să vorbim poate la ediţiile următoare.

– Prin ce v-a cucerit personalitatea lui Stere?

La rugămintea domnului academician Eugen Simion, preşedintele Academiei Române, m-am ocupat de editarea romanului „În preajma revoluţiei”. Şi în momentul acela am dorit să cunosc cât mai larg problema, să-l studiez cât mai complex pe Stere. Romanul este unul memorialistic şi a trebuit să studiez foarte bine şi viaţa lui, şi ceea ce a scris. De altfel, acolo am alcătuit primul tabel cronologic, care corectează multe dintre locurile umbrite pe care le-a lăsat Zigu Ornea în monografia lui. Deci cu editarea acelui roman am început să mă ocup mai intens de cunoaşterea lui Stere. Am făcut de asemenea articolul consacrat lui Stere în Dicţionarul General al Literaturii Române. Este un dicţionar în şapte volume al Academiei Române şi tocmai în momentul acesta începe editarea ediţiei a II-a. Poate că ar trebui să mai adaug un mic amănunt. Nu-mi stă în caracter să mă laud. Dar romanul a primit Premiul Muzeului Literaturii Naţionale Române Bucureşti, iar volumul al doilea cu publicistica lui Stere a primit în 2013 Premiul Academiei Române „Titu Maiorescu”. Deci a fost într-un fel apreciată munca mea.

– Felicitări şi noi realizări! Se vorbeşte că Stere era un profesor foarte bun. El nu avea notiţe, vorbea în faţa studenţilor extraordinar de bine, ţinea lecţii despre care circulau legende. Citisem undeva că el chiar îl depăşea pe Iorga. Pe cât de adevărate sunt aceste afirmaţii?

Am spus odată când a fost lansat volumul la Academia de Ştiinţe că nu există mulţi care îl iubesc foarte pătimaş pe Stere, dar exagerează. Stere n-a fost niciodată singur împotriva tuturor, după cum sună titlul unei cărţi. El într-adevăr are o serie de articole „Din carnetul unui solitar”. Şi prietenul său în momentul acela, Garabet Ibrăileanu, s-a supărat foarte tare. A spus: nu ai fost niciodată solitar. Dar noi ce reprezentăm pentru tine? Noi care suntem soldaţii, prietenii tăi? Deci, nici atunci chiar când spuneam că, în 1914-1916, când a rupt legăturile cu prietenul Ion C. Brătianu, cu I. D. Duca, ministrul învăţământului, nici atunci n-a fost singur. Şi s-a mai făcut o altă afirmaţie: „Stere, demiurgul politicii româneşti”. Nu se poate spune acest lucru. N-a fost. Ce este atunci Brătianu bătrânul, Brătianu tânărul? Ce sunt atâţia şi atâţia politicieni? Deci nu trebuie să exagerăm. N-a fost un profesor foarte bun. De ce? Pentru că el, era şi normal, se ocupa de politică. Trebuia să meargă la adunări, la camera Deputaţilor, avea multe probleme cu organizaţia liberală din Iaşi. În timpul campaniilor electorale era o luptă cumplită acolo. Pentru că organizaţia conservatoare din Iaşi era destul de puternică. Era şi un partid naţional-democrat condus de Iorga. Nu se poate spune că a fost un profesor mai bun decât Iorga. Aceasta în niciun caz. Chiar la Facultatea de Drept era Matei Cantacuzino, un profesor extraordinar de bun, dar erau şi alţii. Deci am spus care sunt motivele. Nu a fost nici ca sociolog cel mai bun. Nici carierei ştiinţifice nu i s-a consacrat în totalitate sau celei de specialist în drept. Pentru că avea această dimensiune enciclopedică a personalităţii sale şi vroia să le cuprindă pe toate. Dar am spus, a fost un luptător extraordinar, a avut realizări excepţionale în fiecare domeniu.

– Vă mulţumesc pentru interviu.

The following two tabs change content below.
Nina Neculce

Nina Neculce