Nu plânge, Ană…

„Pe tine te iubesc ca pe mama copiilor mei, dar pe ea o iubesc aşa cum nu am mai iubit niciodată. Am putea să trăim împreună. Ea acceptă, e musulmană”

7d72055d_shutterstock_233522635.xxxlarge_2x

Oricât de mult şi-ar dori Ana să uite tot ce a fost trist în viaţa ei, fără să vrea, se trezeşte adesea cu gândul la cei doi foşti soţi care i-au înşelat aşteptările. Şi unul, şi altul i-au promis la început marea şi sarea, au făcut-o să viseze la un viitor frumos, dar au lăsat-o cu amintiri dureroase. Pe Leon l-a cunoscut imediat după absolvirea colegiului. Era un flăcău frumos, atrăgător dintr-un sat vecin. La început, s-a arătat un om foarte bun. Părea mereu plin de pasiune şi dorinţă. Ana ţinea la el şi credea în dragostea lui. Dar nu a fost decât o amăgire. Lumea lui era atât de diferită de a ei. După nici câteva luni, cojocul s-a întors pe dos. Bărbatul bun şi milos şi-a scos masca şi a devenit violent.

Îi plăcea paharul, a început să-şi trateze soţia cu vorbe urâte, lipsă de respect, să ridice mâna la ea. Trecuseră şapte luni de la nuntă. Ana era însărcinată. Cu ajutorul părinţilor şi banii câştigaţi la masa mare, casa era deja ridicată. Se părea că nu le rămâne decât să se bucure că vor trece în curând în cuibuşorul lor. Dar într-o zi, nu ştiu ce vânt a dat peste el. Aşa, fără motiv, şi-a apucat soţia de păr, a trântit-o jos şi a tot dat fără milă în ea. A bătut-o atât de tare încât femeia nu-şi mai simţea trupul de durere. Tot ce îşi dorea în acele clipe era să fie cât mai departe de el. A doua zi, a venit mama ei şi i-a zis: „Hai, acasă! Nu se cade să stai alături de un bărbat care te loveşte”. Şi a plecat Ana din casa la care a muncit şi ea, şi părinţii săi, fără să privească înapoi.

Nu mult după bătaia ceea, biata femeie a pierdut copilul. Atunci şi-a zis că nu mai vrea să audă de el niciodată. A trebuit să treacă ceva timp până să se resemneze, spunându-şi că nu a fost să fie al ei.

Îl vedea alături până la adânci bătrâneţi

Cel de-al doilea soţ, Sergiu, părea coborât din visele Anei. Băiat din sat, luminos la suflet, ştia să o înveselească atunci când cădea pe gânduri. Era genul de om cu care nu te plictiseşti niciodată. Mereu pus pe glume, îi plăcea să vorbească frumos, să-i repete soţiei că este unica şi că o iubeşte mult. Deştept, priceput la toate, se înţelegea de minune şi cu mama-soacră. Dar ce bucurie şi fericire pe capul lui când li s-a născut primul băiat, apoi al doilea. Era un tată mândru şi fericit, ţinea foarte mult la copii.
Ana îl vedea alături de ea până la adânci bătrâneţi, aşa cum îi jurase în faţa altarului. Primea de la el mult râvnita iubire de care avea nevoie sufletul ei.

Toate bune şi frumoase, viaţa le mergea ca pe roate. Au făcut cumetrii la copii cu mulţi naşi de botez. Au creştinat şi cununat. Ana se bucura de aprecierea colegilor la şcoală, îşi făcea studiile cu frecvenţă redusă la facultate. Dar a venit tranziţia cu criza interminabilă. Sergiu a plecat la muncă în Rusia. Câştiga bine, trimitea bani acasă. În vacanţele mici pe care le avea, venea încărcat cu cadouri. Pentru soţie avea întotdeauna cosmetică, parfumuri scumpe, bijuterii. Când cineva din sat i-a şoptit că Sergiu s-a dat în dragoste cu o musulmană, Ana nici nu a vrut să audă. Se credea iubită şi adorată. Iar când omul i-a zis: „Dar nu te-ai întrebat de ce vine doar pe o săptămână acasă şi fuge înapoi? De ce îţi aduce mai puţini bani?”. Ea a răspuns „Păi e criză şi în Rusia.”

Se simţea un nimeni şi un nimic

Nu mult după aceea, Ana avea să rămână mască. Sergiu venise acasă pentru câteva zile. Au mers la o zi de naştere. Când se întorceau, s-a oprit, l-a privit în ochi: „Ceva se întâmplă cu tine. Nu-mi place comportarea ta. Eşti distant şi rece”. „Tocmai voiam să-ţi spun că iubesc o altă femeie. Suntem împreună demult. Am doi gemeni de zece ani. E o musulmană. Nu îmi pot închipui viaţa fără ea”.

Lovită ca de trăsnet, Ana a rostit cu voce stinsă: „Nu pot să înţeleg. Dar eu… Cum?… Ce fac?…” Foarte calm, Sergiu i-a răspuns: „Pe tine te iubesc ca pe mama copiilor mei. Dar pe ea o iubesc aşa cum nu am mai iubit niciodată. Am putea să trăim împreună. Ea acceptă, e musulmană”.

Femeia a căzut în mijlocul drumului: „Cred că o să înnebunesc. Nu pot să cred… Nu pot să înţeleg… Cum poţi să iubeşti două femei în acelaşi timp? Şi cum ţi-ai închipui că am putea trăi împreună? Te-ai gândit la copiii noştri, despre care ziceai că sunt lumina ochilor tăi?!”. Sergiu tăcea. Ana a găsit puterea să se ridice şi să meargă acasă.

Au început zile grele pentru ea. Povestea a şocat satul. Iar ea se simţea un nimeni şi un nimic. El i-a spus: „Dacă nu vrei să trăim împreună, divorţăm”. Nici ea, nici copiii nu au crezut că va face una ca asta. Dar când au văzut că gluma se îngroaşă, îl implorau să nu o facă. Femeia a căzut în genunchi în faţa lui, dar el a mers hotărât înainte. Suferea şi ea, şi copiii. La şcoală, băeţii stăteau prin unghere. Nu se apropiau de ea aşa cum o făceau de obicei ca nu cumva să-i provoace plânsul.

Nu mai crede în bărbaţi şi în iubirea lor

Într-o zi, maică-sa a găsit-o stând în genunchi în faţa lui. I-a strigat: „Te înşală cu alta şi tu vrei să-l mai ţii lângă tine?! Ridică-te! Fii femeie puternică şi mergi cu capul sus mai departe! Ai fost prea bună pentru el, de aceea nu a ştiut să te preţuiască. Nu o să te prăpădeşti cu părinţii alături”. Ana povesteşte: „Nu pot să uit ziua ceea neagră de 19 iulie. Era o căldură insuportabilă. Când am ieşit din casă cu copiii să merg la judecătorie, un bătrânel din mahala mi-a zis: „Vezi, să nu plângi. Totul va fi bine”. Nu am mai plâns când am văzut cererea de divorţ şi am citit negru pe alb că este de atâţia ani împreună cu musulmana. Divorţul a fost pronunţat, iar eu l-am întrebat atâta: ‚Şi cum o să le porţi de grijă de acum încolo copiilor?’ Iar el mi-a răspuns: ‚Sunt problemele tale. Eu am avut grijă de ei 15 ani. Acum e rândul tău’. Cel mare era în clasa a opta, iar cel mic – în clasa a şasea. Am ieşit de la judecătorie, iar feciorii mei, care au stat după uşă şi au ascultat tot ce s-a vorbit, au dorit să mă îmbărbăteze. Cel mare mi-a spus: „Să mergem, mamă, acasă, noi suntem problemele tale. Iar cel mic a adăugat: „Fii liniştită, mamă, noi suntem rezolvarea problemelor!”.

Mama sa, copiii, colegii de serviciu au făcut tot posibilul ca să-i distragă atenţia de la gândurile triste. Imediat după divorţ, s-au apucat de reparaţii capitale în casă, a fost numită director-adjunct pe educaţie la şcoală, copiii îi aduceau rezultate frumoase la învăţătură…

Au trecut şase ani de atunci. Fiul mai mare este student la facultate, cel mic învaţă la un colegiu, iar Ana, în urma alegerilor locale din acest an, a devenit primarul satului. Experienţele trăite cu foştii soţi i-au zdruncinat încrederea în bărbaţi şi în iubirea lor. Nu mai vrea să se recăsătorească. Se consacră muncii şi copiilor. E fericită că o are pe mama sa alături, că are copii frumoşi şi deştepţi, că a învins în campania electorală şi poate fi de folos întregului sat.

The following two tabs change content below.
Nina Neculce

Nina Neculce