Nu oricui Domnul îi împarte darurile sale

PARANORMAL // A pierdut mulţi oameni din cauza darului său

Viaţa mea e o înşiruire de întâmplări, multe, incredibile, chiar dacă am ajuns, în ochii celor dragi, o femeie care îndrugă verzi şi uscate. De fapt, de mult m-am obişnuit cu această stare de lucruri şi nu mă mai supără ca altădată. De aceea, mi-e absolut indiferent ce veţi crede despre povestea asta.

Vă rog să nu mă căutaţi la redacţie să vă dau adresa femeii despre care am să vă vorbesc pentru că, pur şi simplu, nu o cunosc, pun la bănuială şi ceea ce mi-a povestit despre ea. Lucram la Radioul Naţional, aveam o cartotecă în care fixam întâmplări ciudate şi oameni ieşiţi din comun. Eudochia spunea că e destul să pună mâna pe creştetul capului oricărui om şi îi citeşte cu uşurinţă gândurile, dacă i se uită în palme, îi vede viaţa de la un capăt la altul, cu cele mai însemnate însemnări. M-am aprins pe loc. Acuşi te controlez, dacă îmi spui ceva adevărat, te cred, dacă nu, Eudochie dragă, nu eşti decât o escroacă, i-am zis.

Sfârşitul meu

S-a apropiat de mine, şi-a pus palma pe fruntea mea şi mi-a înşirat toate bolile de care sufeream în momentul cela, dar mi-a spus că niciuna din cele pe care le aveam atunci – probleme cu rinichii, inima, ficatul – nu vor fi cauza morţii mele. „Ai să te stingi, mi-a spus Eudochia, de altă boală, care o să-ţi apară peste cinci ani.” Mai mult n-a vrut să-mi spună nimic. „Mai bine să nu ştiţi ce vă aşteaptă ca să vă puteţi trăi viaţa fără frică, să vă bucuraţi de orice zi frumoasă şi să vedeţi în oamenii din jur doar ce au mai bun. Eram de acord cu ea, dar ştiţi cum e cu curiozitatea.

 

Îmi spunea că foarte puţină lume ştie despre proprietăţile ei. „Aş putea face bani cu sacul, dacă aş vrea, dar nu am nevoie. Am pierdut mulţi oameni din cauza darului meu – în primul rând, soţul, pe care l-am iubit mult. Am avut imprudenţa să-i povestesc despre darul meu la vreo cinci ani de la nuntă. M-a prevenit mama că o să trăiesc în pace şi fericire doar dacă n-o să ştie nimeni despre darul meu.

Darul Eudochiei

Ne-am dus la o petrecere cu Vasile, dansam cu un prieten de-al lui. I-am simţit ura ce sălăşluia în fiinţa lui, i-am citit gândurile şi m-am înspăimântat – omul avea de gând să ucidă pe cineva în seara ceea, petrecerea, la care asistam şi noi, era o acoperire a ceea ce avea să se întâmple. Am alergat spre tânăra care avea să-i fie victimă. «Du-te de aici, ascunde-te, fereşte-te de Robert, vrea să te omoare!…» Nu m-a crezut, mai mult, s-a apropiat de Vasile şi i-a sugerat să mă ducă la un medic. Soţul meu era înfuriat peste seamă. Acasă i-am povestit despre darul pe care îl au toate femeile din neamul nostru. Se transmite de la mamă la fiică. Unele au puteri mai mari de cunoaştere, altele – mai mici, dar au darul de a citi gândurile şi a simţi mai mult decât ceilalţi oameni.

„Tânăra ceea a mai murit?”, am întrebat-o eu. „Nu”, mi-a răspuns ea. „S-a speriat Robert”, chestia e că fata vroia să se mărite cu altul, deşi erau împreună de patru ani. Ar fi omorât-o din gelozie. Bărbatul era gata să facă puşcărie, numai să n-o dea altuia…” Mi-a mai spus că din seara ceea Vasile al ei s-a mutat cu somnul în casa mare, n-a mai dorit-o în pat şi nici în viaţa lui. L-a trimis pe nănaşul lor de cununie să-i ia lucrurile şi s-a mutat definitiv la părinţi. Apoi a plecat din Moldova. Astăzi, locuieşte la Astrahan (Rusia). Ceea ce au aflat rudele e că, după plecarea lui Vasile, Eudochia a născut un băiat. N-a avut pretenţii la fostul ei soţ să-i plătească pensie alimentară, nici n-a trecut copilul în numele lui, îl purta pe cel al bunelului de pe mamă.

Decesul fiului

S-a bucurat mult că e băiat şi că nu va avea darul care a adus nenorocire femeilor din neamul său. Bucuria însă n-a durat mult. Ştia că băiatul ei va muri de tânăr şi că nu va lăsa niciun urmaş. Ea care cunoştea soarta lui de la naştere nu putea schimba nimic! „Doar dacă e vorba de o cumpănă sau o alegere de situaţii, aş putea interveni să ajut omul. În cazul fiului meu, nu se putea face nimic. A murit la 22 de ani în casa mea, alături de mine şi bunică-sa. A murit de inimă, i s-a oprit pur şi simplu. N-a avut nimic patologic. Atâta avea el de trăit…”

„Tu, Eudochie, poţi să ştii ce o să ţi se întâmple peste ani, din ce o să ţi se tragă moartea?”, am mai întrebat-o. „Aş putea, mi-a răspuns femeia, dar nu vreau să ştiu. De ce să-mi amărăsc zilele care mi-au mai rămas. Nu ştii mata, doamnă Lidia, ce blestem e să ai un dar de la Dumnezeu, parcă ai purta răspundere pentru toate vieţuitoarele de pe pământ…”

Cumpăna

Mă uitam la ea şi mă gândeam că am să realizez un interviu de o să înnebunesc lumea, dar n-a fost să fie. M-a prins de încheietura mânii şi mi-a spus: „Mâine, în prima jumătate a zilei, să nu ieşi din casă, promite-mi că aşa vei face…” Mi-a trecut rece prin şira spinării. „Dar ce o să se întâmple?”, am bâiguit eu de spaimă. „Vei avea o cumpănă. Dacă te vei da la o parte din calea răului, s-ar putea să scapi, chiar ai să scapi, dacă mă asculţi…”

Vă daţi seama că am amuţit, a ieşit din biroul meu fără a lăsa un număr de telefon, o adresă sau altceva care m-ar fi ajutat să o găsesc. Fireşte că n-am aflat de ce m-a scăpat Eudochia şi dacă a fost într-adevăr vorba de o cumpănă. Mi-am adus aminte de ea ceva timp în urmă când medicii mi-au diagnosticat o boală care nu are leac. Şi s-a întâmplat asta exact în al cincilea an de când am cunoscut-o…

P.S. Unde eşti, Eudochia? Dacă citeşti aceste rânduri, să ştii că mi-i dor de tine şi îmi pare rău că nu te-am cunoscut mai bine… Cred că am fi putut fi prietene.

 

 

The following two tabs change content below.
Lidia Bobână

Lidia Bobână