„Nu mai ştim la ce să ne aşteptăm”

Directorul liceului Interviu cu Ion Iovcev, directorul Liceului Teoretic „Lucian Blaga” din Tiraspol

Ne-am întâlnit cu Ion Iovcev şi contabila liceului, Tamara Munteanu, în faţa Casei Guvernului. Urmau să intre la Ministerul Educaţiei să discute situaţia în care s-au pomenit după ce autorităţile nerecunoscute de la Tiraspol le-au sechestrat ştampila instituţiei şi i-au citat în mod repetat la procuratura din Tiraspol. După trei ore de audieri în faţa procurorilor de la Tiraspol, la 14 februarie curent, directorul liceului şi contabila sunt citaţi din nou pentru 20 februarie. Ei sunt acuzaţi de încălcarea legislaţiei transnistrene. Mai multe detalii despre dificultăţile cu care se confruntă profesorii de la unica instituţie cu predare în limba română din Tiraspol aflaţi din interviul ce urmează.

– Stimate Domnule Iovcev, au trecut deja trei luni de când se fac presiuni asupra liceului. Recent, aţi fost audiat şi aţi primit o nouă citaţie de la procuratura din Tiraspol. Cum reuşiţi să faceţi faţă acestei situaţii şi în ce măsură vă simţiţi în siguranţă la serviciu, în stradă şi acasă?

Presiunile asupra noastră s-au intensificat începând cu 5 noiembrie 2013, după mitingul proeuropean de la Chişinău, când a fost clar că Republica Moldova va parafa Acordul de asociere cu UE. Zi de zi, au început să ne bombardeze cu scrisori, apeluri telefonice, presiuni care se fac şi în prezent. Iniţial, ne-au blocat conturile, apoi le-au deblocat, dar ne-au lăsat fără ştampila instituţiei. Au solicitat documentele financiare ale instituţiei şi ale angajaţilor noştri, pe care am refuzat să le prezentăm. Nu putem achita impozite la Tiraspol din moment ce suntem o instituţie subordonată Ministerului Educaţiei.

Mi-au sechestrat maşina, telefoanele, aparatul de fotografiat în care păstram fotografiile familiei, unele unice cu tatăl şi bunicii mei. Îşi bat joc de noi. La 14 februarie, am fost chemaţi la audieri. Iniţial, a fost audiată contabila instituţiei timp de două ore. A ieşit palidă din cabinetul procurorilor. M-am simţit foarte prost că nu am nicio putere să o apăr. Cu ce se face vinovată această femeie care îşi face cinstit datoria? Nu mai ştim la ce să ne aşteptăm, în fiecare zi întreprind noi presiuni asupra noastră.

– Ce acuzaţii vă aduc procurorii?

Ei spun că suntem o instituţie care funcţionează la Tiraspol şi, din moment ce refuzăm să achităm impozite în stânga Nistrului, suntem o instituţie ilegală. Cum poate oare un profesor care primeşte un salariu foarte mic să fie supus dublei impozitări. Le-am sugerat procurorilor să discute problema în cauză cu Ministerul Educaţiei de la Chişinău.

Totodată, ne-au acuzat că încălcăm legislaţia transnistreană, că am fi adus „valută”, după ce, la 5 februarie, ne-au reţinut la aşa-numita vamă cu salariile profesorilor şi ne-au sechestrat cele 114 mii de lei. Ne acuză că am fi făcut contrabandă. E adevărat că e riscant să mergi cu o asemenea sumă, dar ce casier ar fi fost de acord să se deplaseze în stânga Nistrului? Din cauza că ne-au luat ştampila, e foarte greu de lucrat. Nu putem face nicio operaţiune bancară. Se apropie sfârşitul lunii, când trebuie să achităm facturile. Dacă perfectăm o nouă ştampilă, trebuie să ne înregistrăm din nou la aceeaşi cameră de înregistrări de la Tiraspol. Nu putem face acest lucru.

iovcev2.f.nadea roscovanu– În viziunea Dvs., ce urmăresc autorităţile de la Tiraspol?

E un joc politic murdar. Din cauza că Republica Moldova îşi propune în timpul apropiat să semneze Acordul de Asociere cu UE, ei au început să lovească în şcolile cu predare în limba română, se merge pe calea distrugerii acestor şcoli. Fac tot posibilul ca părinţii să-şi retragă copiii de la liceul nostru.

– Cine sunt procurorii şi care a fost comportamentul acestora pe parcursul audierii?

Am fost audiaţi de doi procurori, Svetlana Gîncu şi Valeri Cearaiev. Pe avocatul nostru, Veaceslav Ţurcanu, un bun avocat, care de altfel i-a fost profesor aşa-numitului procuror general de la Tiraspol, Aleksandr Deli, l-au dat afară din cabinet şi au chemat un avocat din oficiu. Am refuzat să vorbesc în limba rusă. Am solicitat un translator care să traducă în limba română discuţia noastră. Deşi s-au oţărât, au adus un traducător peste vreun sfert de oră, care traducea foarte prost, în special când era vorba de termeni juridici. Doamna contabilă a fost audiată peste două ore. Pe mine m-au întrebat de ce nu le-am pus la dispoziţie documentele financiare şi contractele individuale de muncă ale angajaţilor. Le-am spus că n-am putut pentru că am avut nevoie de consultare juridică. Sunt un simplu director care se subordonează Ministerului Educaţiei al RM. Prin urmare, să adreseze toate întrebările acestei instituţii. Când ne-am întors la liceu, ne aştepta o nouă citaţie, am fost chemaţi la audieri pentru 20 februarie.

– Cum reuşiţi să protejaţi copiii de aceste presiuni? Ce mai face absolventul liceului Dvs., Alexandru Bejan, care a fost supus unor presiuni similare acum un an?

În ultimul timp, cu problemele pe care le avem, aproape toţi copiii de la liceul nostru sunt în situaţia lui Alexandru Bejan. Oricum, în măsura posibilităţilor, ne străduim ca aceste probleme să nu se răsfrângă asupra lor. Pe parcursul ultimei luni, dosarul unui singur elev a fost retras de la liceul nostru. Reuşim, în pofida tuturor dificultăţilor, să păstrăm contingentul de elevi. Vom vedea ce va fi mai departe. Fără ştampilă, nu putem face nicio operaţiune bancară. Situaţia este foarte complicată. Alexandru Bejan este student la Chişinău. Ajutat de oameni de bună credinţă, îşi continuă studiile. Am făcut tot posibilul ca să-l îndepărtez de regiunea transnistreană. De ceva timp, de când au apărut aceste probleme, n-am mai discutat cu el.

– Cum reacţionează familia Dvs. în contextul presiunilor la care sunteţi supus?

Nu e uşor nici chiar să mergi pe stradă. Unii îţi zâmbesc, alţii caută spre tine cu ură. Când au loc adunările apărătorilor Transnistriei, noi suntem prezentaţi drept cei mai mari duşmani ai integrităţii acestei zone. Evident că securitatea mea şi a colegilor mei este în pericol. Copiii mei sunt plecaţi, dar se informează din presă şi sunt foarte îngrijoraţi. Fratele şi sora mea înţeleg că situaţia este serioasă şi mă atenţionează să fiu cu mai mare băgare de seamă.

– De la ce instituţii aşteptaţi acţiuni concrete pe moment?

Pe 20 februarie, va avea loc şedinţa Comisiei Unificate de Control, unde reprezentanţii Chişinăului vor insista să fie discutată chestiunea reţinerii şi sechestrării salariilor profesorilor, care a avut loc pe 5 februarie şi care va fi situaţia acestor opt instituţii cu predare în limba română din stânga Nistrului. Sperăm că se va ajunge la un consens. Mizăm pe Ministerul Educaţiei, Ministerul Reintegrării, pe organizaţia „Promolex” şi societatea civilă. Ne uimeşte poziţia autorităţilor ruse, care spun că, în acea zi, la vamă, a avut loc un accident şi noi am fost reţinuţi din întâmplare. Nu este adevărat.

Faptul că Procuratura Generală a iniţiat un dosar penal pe numele autorităţilor transnistrene după reţinerea noastră e un lucru bun, dar trebuie dus la bun sfârşit. Vrem ca RM să ne asigure securitatea, să ceară prin intermediul Ambasadei Rusiei, Federaţiei Ruse, respectarea drepturilor noastre la educaţie, la libertatea de exprimare, la circulaţia liberă pe ambele maluri ale Nistrului. Vrem să înceteze presiunile şi ameninţările asupra noastră.