Nu loviţi artiştii!

După ce am dezvăluit scandalul în care a fost implicată interpreta Nătăliţa Proca, un muzician care a dorit să îşi păstreze anonimatul a postat pe www.apropomagazin.md următorul comentariu: „Aceste incidente demonstrează încă o dată incultura şi bădărănia moldovenilor, mai ales, a celor care au jeep şi nişte euro murdari prin buzunare.
În Europa, este un lux să inviţi o orchestră la petrecerile private,  deseori se rezolvă cu un laptop şi un DJ. În timp ce în Moldova, s-a obişnuit ca pentru o mie de euro să cânte şapte-opt persoane, muzicieni virtuoşi, cu trofee la festivalurile internaţionale, cu instrumente de trei-patru mii de euro. Iar la urmă să fie pălmuiţi, târâţi pe jos, umpluţi de sânge ca ultimii vagabonzi. Păcat! Ruşine pentru acest popor! A da în Botgros înseamnă a tăvăli în noroi întregul nostru tezaur folcloric”.
Nu vă culcaţi pe ţambal, nu rupeţi viorile!
„Au ajuns timpurile când la spectacole se câştigă nişte bani mărunţi sau se cântă gratis. Moldovenii nu dau 100 de lei pentru un spectacol al lui Nicolae Botgros, în schimb scot 200 de euro pentru Alsu. Aceşti bani mizerirabili, câştigaţi pe la nunţi, sunt investiţi în piese, studiouri, vestimentaţie şi multe altele. Datorită nunţilor, se fac piese, playlist-urile la radio, se filmează emisiuni, se organizează spectacole, multe din acestea de caritate.
Lăsaţi artiştii să îşi facă meseria cum ştiu ei. Nu rupeţi viorile, nu vă culcaţi pe ţambal, nu loviţi artiştii, pentru că loviţi în voi, fără a vă da seama!”, mai scrie muzicianul.
Cazul Nătăliţei Proca a provocat controverse pe site – unii o susţin, în timp ce alţii o pun la zid.
Amintim că anul trecut, mai mulţi interpreţi consacraţi au fost bătuţi în timp ce îşi onorau angajamentele. Doi băieţi din „Formaţia de Aur”, Ruslan Jalbă şi Marin Chirilescu, alături de care cântă Adrian Ursu, au fost loviţi la o petrecere. Iar ca ştirea să prindă la public, presa a vehiculat că şi Adrian Ursu a fost implicat în scandal. Ulterior, interpretul a dezminţit zvonurile că ar fi fost agresat. „În aceste cazuri, trebuie să ia atitudine presa şi organele de drept. Cultura oamenilor adesea lasă de dorit. Este foarte urât şi neplăcut. Lumea crede uneori că o petrecere de familie este o chestiune privată şi uită că se află într-un loc public. Dacă se mai întâmplă asemenea cazuri, cred că ar fi bine ca acest subiect să fie abordat în cadrul unei campanii mass-media”, ne-a declarat Adrian Ursu.
Şi maestrul Nicolae Botgros a ajuns la spital după ce a fost bătut la o nuntă chiar de naşul mare. Dirijorul orchestrei „Lăutarii” a fost lovit în plină figură şi s-a ales cu o vânătaie la ochi.
Lena NEGRU
The following two tabs change content below.

Jurnal de Chișinău