Nu-i mamă cea de te naşte / Mamă-i cea care te creşte

„Locul matale e lângă italian, iar al lui tanti Margareta, aici, în casa noastră. Tu ai uitat de noi, iar ea ne poartă de grijă”

A venit pe lume târziu, când părinţii se împăcaseră cu gândul că nu vor mai avea copii. Iată de ce naşterea lui Dorel a fost considerată de ei o adevărată minune. Şi ca scump odor ce era, mama şi tata stăteau mereu cu ochii pe el. De teama să nu i se întâmple ceva, i-au interzis să iasă din ogradă. Din acelaşi motiv nu l-au dat nici la grădiniţă. Cât a învăţat la şcoală, părinţii l-au dus şi l-au adus de la ore, chiar şi în clasele mari, când băiatul se făcuse un flăcău frumos.

Dorel, pasionat de romanele de dragoste

Multe fete şi-l doreau, dar nu le băga în seamă. Nu-l atrăgeau nici discotecile, nici petrecerile şcolare. Cât a fost mic, cum ajungea duminica, pleca cu mama la biserică. Dacă a mai crescut, cum se trezea duminică dimineaţă, lua o carte în mână şi zăbovea în pat până nu-l striga mama la prânz. Îi plăceau deopotrivă atât romanele poliţiste, cât şi cele de dragoste. Rămânea mereu cu gândul la frumoasele relaţii din romanele citite. Însă n-a avut nicio relaţie în anii de şcoală şi ani buni după absolvirea şcolii.

Deşi a fost elev bun, după absolvirea şcolii, a rămas să lucreze tractorist cu taică-său. Lucra din zori până în noapte şi iarnă, şi vară. Puţinul timp liber care îi rămânea îl petrecea cu cartea în mână. Fără schimbări şi fără tresăriri, zilele se rânduiau una câte una. Se apropia de 30 de ani, dar de însurătoare nici gând.

familia-impreunaL-au însurat babele

Însă, într-o bună zi, naşele de botez i-au găsit mireasă. O fată dintr-o familie aleasă din mahalaua lui, cu 13 ani mai mică decât el pe care o chema Larisa. La început, Dorel nici nu voia să audă de căsătorie. Până la urmă, a acceptat. La logodnă, flăcăul s-a uitat mirat la fata care şedea zâmbitoare lângă el. Nu ştia ce să-i spună, nu ştia ce să facă cu mâinile şi le tot frământa întruna. Am uitat să vă spun că băiatul era sfios din cale afară. Dar, pe unde cu ruşine din partea logodnicului, pe unde cu îndrăzneală din partea miresei, logodna s-a făcut. Peste câteva săptămâni s-a făcut şi nunta.

Ghinionul din ziua nunţii

Acum ascultaţi ce poznă a făcut mirele în ziua nunţii! Când a auzit bietul de el muzica şi a văzut ograda plină de lume, a încremenit de ruşine. Cum să iasă şi să nu se poticnească în faţa atâtor nuntaşi? Şi i-a trecut prin gând o idee: să ia 100 de grame de ţuică pentru curaj! Zis şi făcut. El, care nu punea picătură de alcool pe limbă, a dat paharul peste cap şi imediat cămara cu toate lucrurile a prins a se roti împreună cu el.

Când a văzut că e gata să cadă, s-a întins pe un pătucean şi a adormit. În ogradă veselie multă, timpul de mers la cununie, iar mirele parcă a intrat în pământ. „Vai de mine! Ce ne facem acum?”, se văicărea soacra cea mare după ce l-a căutat prin toate acareturile din jurul casei şi prin toate camerele, însă nu şi în cămăruţa din fundul tinzii.

După o oră de căutări, l-au găsit palid la faţă ca un mort. „L-au deocheat!”, s-au dat cu părerea câteva rude şi au trimis după moş Anton din marginea satului, care ştia să descânte de deochi. Bătrânul a stins câţiva cărbuni într-o cană cu apă şi a bolmojit preţ de aproape o oră în jurul lui, dar degeaba, mirele stătea nemişcat. Nici agheasma, nici mirul nu l-au ajutat să se ridice. S-a trezit abia pe la chindii. Uşor ameţit de alcool şi de frumoasele cântece ale lăutarilor, a luat-o pe Larisa de mână şi au mers la cununie. A urmat o nuntă la care a mâncat şi a băut tot satul. În toiul nunţii, Dorel a simţit pentru prima dată în suflet o adiere uşoară, care venea parcă din cărţile citite, parcă dintr-o suflare a altei vieţi, unde sunt numai fericiri.

Fericirea avea chipul Larisei

Luminat de dragostea ce i-o oferea Larisa, imediat după nuntă, tânărul soţ s-a simţit cu adevărat fericit. Împreună cu jumătatea sa, visa la o viaţă plină de bucurii, la o căsuţă liniştită cu multă verdeaţă şi cu mulţi copii. Şi aşa, cu gânduri bune şi senine, bucuriile se înmulţeau în familia lor. Mare bucurie a fost când s-au văzut în căsuţa lor pe care au ridicat-o aşa cum au visat. Mare bucurie a dat peste ei când le-a venit pe lume fiul, când au câştigat la loto o maşină şi tot aşa. Astfel, zi de zi, ambii soţi erau plini de speranţă. Când venea vorba de fericire, Dorel o definea cu chipul şi sufletul Larisei. Iar aceasta zicea că a cunoscut ce e fericirea doar alături de el.

Plecarea în Italia le distruge familia

Şi aşa, cum toate sunt trecătoare pe lumea asta, aveau să treacă şi zilele bune ale fericitului cuplu. Dorinţa de a nu rămâne mai jos decât vecinele plecate peste hotare a făcut-o pe Larisa să plece în Italia. Rămas cu fiul acasă, Dorel nu-şi putea afla locul fără ea. Peste câteva luni, a plecat şi el. Însă n-a putut sta mult printre străini. Îşi implora soţia să se întoarcă la cuibuşorul lor, dar aceasta a refuzat categoric. Dacă a văzut că nu o poate convinge, s-a întors singur la fiul care avea mare nevoie de cuvântul tatălui. Nu e greu să vă daţi seama ce s-a întâmplat mai departe. Larisa, femeie cu vino’ncoa, s-a dat în dragoste cu un italian, aşa cum s-a mai întâmplat şi cu alte femei de la noi, şi a hotărât să rămână cu el pentru toată viaţa, să nu se mai întoarcă acasă.

Dorel se recăsătoreşte, Larisa se răzvrăteşte

Decizia Larisei i-a provocat mari dureri de inimă. Omul a purtat multă vreme în suflet speranţa că îi vor veni minţile la cap soţiei. A suferit sărmanul de el mai bine de vreo doi ani şi ceva, după care şi-a adus o altă femeie în casă. Încet-încet, durerile provocate de înşelăciunea Larisei s-au vindecat. Dorel a îndrăgit-o pe a doua nevastă cu care s-a cununat în biserică. Şi fiul lui o iubeşte ca pe o mamă.

Despre înţelegerea din casa lor s-a auzit şi în Italia. Şi Larisa – căreia nu-i păsa la început ce face soţul acasă – a venit val-vârtej şi a făcut mare scandal. A jignit-o pe nevinovata femeie cum a putut mai urât, cerându-i să plece din casă. Dorel i-a urmărit cu răbdare spectacolul, iar după ce a încheiat, i-a spus: „Alegerea a fost a ta. Aşa că nu ai dreptul să o alungi pe femeia asta din casă”. Un pic mai potolită, Larisa s-a întors către fiu: „Dar tu, Ionuţ, ce zici? Aşa e că prăpădita asta nu are ce căuta în casa noastră?”. Băiatul a cugetat câteva clipe, după care i-a spus: „Locul matale e lângă italian, iar al lui tanti Margareta, aici, în casa noastră. Tu ai uitat de noi, iar ea ne poartă de grijă”.

De atunci au trecut şase ani. Din dragostea Larisei cu italianul nu s-a ales nimic. Dorel şi Margareta îşi trăiesc zilele cu pace şi bucurie, iar Ionuţ, care este deja băiat mare, nici nu-şi mai aminteşte de mama ce i-a dat viaţă, continuă să o iubească ca pe o mamă adevărată pe tanti Margareta.

The following two tabs change content below.