Nu există succes fără identitate

„Vrem să realizăm proiecte mari, care ar aduce o schimbare într-un sat sau orăşel din R. Moldova”

Soarta lui Alexandru Cazacu este alta decât a miilor de moldoveni ce muncesc în Italia. Tânăr erudit, cu studii făcute în RM şi în Italia, e angajat în calitate de export manager într-o companie italiană. Pentru a păstra tradiţiile de acasă, basarabeanul a fondat Asociaţia de Promovare Socio-Culturală Moldo-Italiană „DOR”.

Este originar din Ciutuleşti, Floreşti. Şi-a făcut studiile la USM, Facultatea de Litere, Specialitatea Limba şi Literatura Română, Limba Greacă. A urmat diverse programe de studii la universităţi elene: la Atena, Ioannina, Thessaloniki. În 2004, cu suportul unor oameni de suflet, a deschis la Comrat un centru de limbă şi civilizaţie greacă, iar în cadrul Universităţii de Stat din Comrat – specialitatea Limba Greacă. „Astfel, timp de patru ani, am predat Limba şi Civilizaţia Greacă la această universitate”, povesteşte tânărul.

În Italia a ajuns graţie viitoarei soţii, Nina, care locuia în acea perioadă la Milano. „Ne-am căsătorit şi, la început, am locuit la Milano, unde Nina a urmat masterul”, îşi aminteşte el.

Cu harta şi busola spre Italia

Pentru a se încadra în societatea italiană, Alexandru a făcut masterul în business internaţional. Companiile italiene nu dau mare importanţă studiilor şi experienţei pe care ai avut-o până a ajunge în Italia. „Primele generaţii de moldoveni veneau în Italia ilegal, am o cunoştinţă care a venit pe jos, doar cu harta şi cu o busolă. Acum, se circulă mult mai uşor, dar e tot mai greu să supravieţuieşti în străinătate. Criza face ravagii şi în rândul emigranţilor”, povesteşte Alexandru despre traiul moldovenilor în Italia.

În prezent, munceşte în cadrul unei companii, fiind responsabil de gestionarea vânzărilor peste hotare, în special în Europa de Est. Soţia sa, Nina, este angajat administrativ. Au împreună o fiică, Mădălina, de nouă luni, cea mai mare realizare a soţilor Cazacu.

„Nu există succes fără identitate”

„Vorbeam într-o zi cu o colegă din Ucraina în rusă. Şeful ne-a auzit. Peste cinci minute, mă invită în birou şi-mi zice că noi suntem în Italia şi aici, la serviciu, se vorbeşte doar în italiană. Iar noi, în Moldova… suntem în secolul XXI şi încă mai trăim cu frica de a spune că vorbim limba română! Şi, credeţi-mă, de aceea suntem săraci. Nu există succes fără identitate”, consideră Alexandru.

Deşi are un salariu lunar, Alexandru Cazacu zice că nu e mulţumit. „Nimeni dintre cei care au plecat nu e mulţumit! Am ajuns prin străini nu pentru că am vrut! Moldovenii harnici o duc bine în Italia. Fac bani, îşi cumpără case, maşini; copiii lor au o cultură europeană. Dar nimeni, nimeni nu poate fi fericit departe de casă! În suflet, toţi ar dori să se întoarcă. Au acasă părinţi, copii, rude de care le este dor, despre moartea cărora află la telefon. Tatăl meu a decedat anul trecut, mămica nu ştia cum să-mi spună. M-a sunat la ora 3 dimineaţa, la 6:10, aveam deja biletele la avion!”

Ideea fondării unei asociaţii a moldovenilor i-a venit din primele luni de aflare în Italia şi s-a realizat acum jumătate de an. În Parma, sunt înregistraţi oficial peste 7000 de moldoveni, numărul neoficial ar fi dublu. „Şi nu exista o comunitate care să unească aceşti oameni. Asociaţia de Promovare Socio-Culturală Moldo-Italiană „DOR” este o asociaţie non-profit. Finalităţile principale sunt menţinerea şi promovarea culturii noastre şi integrarea moldovenilor în societatea italiană”, explică preşedintele Asociaţiei.

Donaţii pentru copiii „de-acasă”

„Acum concetăţenii ştiu că, dacă au o problemă, au la cine se adresa. În cadrul evenimentelor noastre colectăm fonduri pentru persoane aflate în dificultate. De curând, am strâns mijloace pentru casa de copii din s. Tocuz, r. Căuşeni, pentru o persoană cu dizabilităţi din r. Ştefan-Vodă. În prezent, adunăm fonduri pentru o altă casă de copii din R. Moldova. Ne susţin oamenii buni şi biserica ortodoxă moldovenească din Parma.”

Alexandru Cazacu intenţionează să organizeze cursuri de limba română, de dans, de instrumente muzicale etc. pentru copiii moldovenilor din Parma. „Desigur, nu dorim să ne oprim aici, vrem să ajungem să implementăm proiecte mari, care chiar ar aduce o schimbare într-un sat sau orăşel din R. Moldova”, conchide Cazacu.

Ce-i lipseşte unei familii de moldoveni în Italia?

„Moldova îi lipseşte mult. Ne lipseşte largul câmpului în care alergam când eram copii”, spune bărbatul. În casa unde locuieşte cu familia, Alexandru şi Nina Cazacu au o bibliotecă de cărţi de acasă. „Mi-am adus în Italia un ciocan de-al tatălui meu, nu că n-aş avea ciocane în garajul de la Parma, dar când îl ţin în mâini, parcă mă întorc în timp, şi-s iar băiatul cel mic al lui Ion Cazacu… Lucrurile simple, în timp şi la distanţă, se transformă în simboluri. Avem şi tricolor în casă. Seara, când ies la balcon şi privesc apusul, nu văd munţii, ci colinele Moldovei…”, mărturiseşte Alexandru.

Atunci când îl întrebi ce planuri are, Alexandru Cazacu spune că îşi vede viitorul „în Moldova, cu familia”.