„Nu există public mai drag ca cel de la Chișinău”

Interviu cu violonista Alexandra Conunova

Alexandra Conunova, una din cele mai apreciate tinere violoniste din lume, se află într-o scurtă vacanță la Chişinău. Violonista este stabilită de 15 ani în Europa. De opt ani locuieşte în Elveţia. În 2012, a obţinut premiul I la prestigiosul concurs internaţional de vioară „Joseph Joachim” de la Hanovra, Germania, iar în 2015 a obţinut medalia de bronz la Concursul Internaţional Muzical Ceaikovski, ediţia a XV-a, de la Moscova. La Chişinău Alexandra Conunova a evoluat pe scena Filarmonicii Naţionale în cadrul programului festiv „Grand Concert de la Francophonie” şi a participat la câteva concerte organizate de Fundația „Arta Vie” în localităţile din R. Moldova.

Dragă Alexandra, cu ce impresii te-ai întors din sate, s-a schimbat imaginea acestora de la ultima ta vizită aici? Au înţeles oamenii că au în faţă o violonistă înzestrată care evoluează pe marile scene ale lumii?

Turneul prin sate este un proiect organizat de Fundaţia de caritate „Arta Vie”, gestionată de mama mea, Elena Conunova. În 2016, am obţinut un premiu la Londra, se numeşte Borletti Buitoni Trust, care poate fi investit doar în proiecte profesionale. L-am investit în această fundaţie care are drept scop susţinerea tinerelor talente şi a oamenilor cu probleme de sănătate. Bursierii fundaţiei susţin concerte în spitale, aziluri, aducem muzica la oamenii care nu au posibilitatea să se deplaseze în sălile de concert. În Europa astfel de proiecte sunt foarte răspândite. Vineri, am fost la Cărpineni, satul de baştină al Oliviei Croitoru, violonista noastră. Duminică, am fost la Doroţcaia, satul de baştină al Corinei Lupaşcu, pianistă. Luni am mers la Orhei, localitatea de baştină a naistei Adriana Babin. Este un turneu prin care aducem un omagiu fetelor bursiere după doi ani de colaborare. Scopul nostru a fost să le luminăm un pic ziua oamenilor, să le aducem muzica în suflete, mai puţin contează dacă sunt ori nu recunoscută.

Dacă ar fi să dau o caracterizare satelor noastre, primul cuvânt care îmi vine în gând este „dezastru”. Îmi iubesc mult locurile de baştină. Mereu îmi este dor de casă. Pe lângă faptul că vin să-mi văd părinții, vreau să fac ceva util pentru oamenii din Moldova. Ceea ce am văzut la spitalul din Cărpineni mi-a făcut inima ghem. Chiar de la intrare ne-a izbit un miros greu. Nu au personal. Au o toaletă din secolul trecut. Nu au un coş de gunoi. La ieşire, Adriana a vrut să arunce ceva şi în loc de coş era o cutie de carton. E doar ceea ce am văzut la prima vedere. Nu cred că aici sfârşeşte dezastrul. Dacă mai intrăm în detalii legate de atitudinea personalului medical în spitalele din RM, de calitatea serviciilor medicale, cred că situaţia e mult mai dramatică. Noi, din păcate, nu avem puterea de a schimba aceste lucruri. Putem doar tămădui suflete prin muzică și artă.

Ce evenimente importante s-au produs în cariera ta, după ce în 2015 te-ai clasat printre primii, la prestigiosul Concurs internaţional de muzică Ceaikovski, un concurs urmărit în direct de peste 10 milioane de oameni?

Într-adevăr, acest concurs, foarte important în lumea muzicii, mi-a oferit multe posibilități noi de colaborare cu mari muzicieni, chiar dacă înainte de el am luat premiul I la alt concurs prestigios, „Joseph Joachim” din Germania, al doilea ca amploare şi importanţă în lumea muzicii. Anual, susţin circa 80 de concerte, ceea ce este foarte mult. Am onoarea să cânt în orchestre inedite, cu Denis Matsuev, cu Vladimir Spivakov, Michail Pletnev , am concertat pe mari scene din Elveţia, Franţa, Italia, anul acesta vom merge în Japonia. Mâine, merg la București, unde voi susține un concert alături de excepționalul violoncelist Andrei Ioniță, la Ateneul Român. Vom susține un recital de Brahms – dublu concert pentru vioară, violoncel și orchestră. Ulterior, merg la Filarmonica din Lyon, Franța; la Ferrara, Italia, apoi la Lucerna, Elveția, etc.

Călătorind dintr-un oraș în altul, ce înseamnă pentru tine „acasă”, unde te simţi cel mai bine, în Elveţia, la Chişinău ori pe oricare dintre scenele lumii?

Acasă cred că ar trebui să fie peste tot unde îți găsești liniștea lăuntrică, unde  ești mulțumit de ceea ce ți-a dat Dumnezeu. E bine să ai ambiții, dar acestea trebuie să fie pe măsura posibilităților, ca să nu fii în conflict cu tine însuţi. Astfel, te simți bine oriunde. Personal, am două case de care mă simt legată sufletește: Chișinăul și Lausanne, Elveția, unde locuiesc în momentul de faţă. Acasă e acolo unde îmi sunt oamenii dragi, unde îmi sunt părinții, familia mea, copilul, fundația. Părinții locuiesc la Chișinău. Mama, muzicolog de formaţie, conduce fundația, organizează concerte, merge în turnee cu fetele. Acasă e şi la Lausanne, unde ne-am stabilit cu familia, copilul. Copilul vorbește rusa și franceza. Provin dintr-o familie de moldoveni rusofonă, dar cunosc bine limba română. Întrebat cum se face că vorbește aceste două limbi, Gregory, fiul, zice: „Şi eu sunt nedumerit, vorbesc franceza, locuiesc în Elveția, dar sunt moldovean!”. Venim de cel puțin două ori pe an la Chișinău. În Elveția nu avem prea multe rude din partea soțului, pe când aici suntem o familie mare și copilul se simte foarte bine.

Mulți conaționali de ai noștri întorşi la baștină observă că oamenii de aici sunt mai triști, mai amărâți, marcați de furtul miliardului, de corupția din instituţiile statului. Personal, ce părere ai despre situaţia social-politică de acasă, ce ne-ar putea ajuta să revenim la normalitate?

Cum să vorbim că am fi un popor calm și fericit dacă situația azi este așa cum o vedem? Muzicienii nu sunt plătiți. La Filarmonica Națională salariile se dau cu o întârziere de o lună și jumătate. Oamenii stau fără bani, fără căldură, fără posibilitatea să mănânce decent. Nu este o viață ușoară nici în Elveția, trebuie să muncesc mult ca să-mi câștig existența mea, a copilului. Dar acolo, dacă omul munceşte, îşi poate asigura un trai decent. Aici situația e deplorabilă, și nu doar în domeniul muzicii. Bunica lucrează la Institutul de Fizică, situația e la fel peste tot. Cum să revenim la normalitate? Acest lucru e posibil doar dacă fiecare am face ceea ce putem face mai bine. Eu voi face ceea ce îmi stă în puteri. Voi organiza concursuri, festivaluri, voi invita artiști din alte țări la Chișinău și voi promova cum voi putea mai bine imaginea acestei regiuni peste hotare, sunt locuri și oameni la care țin și mă doare ceea ce se întâmplă.

Care ar fi mesajul tău pentru publicul de la Chișinău?

M-a surprins când la concertul organizat cu ocazia Zilei Internaționale a Francofoniei sala a fost arhiplină. Era un concert gratuit și oamenii au venit, au demonstrat că sunt interesaţi şi le place muzica. La concertele cu plată, sala este semipustie. În perioada sovietică, era un sistem, poate nu cel mai rău, biletele se distribuiau prin intermediul întreprinderilor, instituțiilor publice, și lumea mergea la concerte. Acum, educația muzicală în Chișinău nu mai există și asta este o pierdere enormă. Nu zic că ar trebui să revenim la acel sistem, dar ar trebui să inventăm ceva nou. Prin fundație încerc să mișc ceva, încercăm să elaborăm niște proiecte în colaborare cu Filarmonica, poate cu Sala de Orgă, ca să promovăm muzica clasică, să resuscităm interesul pentru arta muzicală.

Aş vrea să mai spun că pentru mine nu există public mai drag, dirijor mai bun, orchestră mai bună ca cea de aici de la Chișinău, pentru că știu că oamenii mă așteaptă cu sufletul și cu inima deschise. E o bucurie să vin, și eu am o mare răspundere când ies în scenă la Chișinău. Asta o pot confirma toți din familia mea – emoții cum am acasă nu am nicăieri. Publicului de la Chișinău vreau să-i spun că îl iubesc, îl aștept la concertele mele, și nu numai.

Interviu realizat de Svetlana Corobceanu

The following two tabs change content below.